Felinare Oarbe

VI.

În casa părintească a Maiei se creease un haos total. Când părinții ei au primit vestea că trebuie să vină îndată la fiica lor, frica a pus stăpânire pe ei. Todor gonea cu mașina pe autostradă, depășind cu mult limita de viteză, iar Isole își frământa mâinile, stând lipită cu fruntea de geam și creându-și în minte scenarii de tot soiul.

Will fusese foarte scurt când le-a vorbit la telefon: "Bună ziua! Sunt eu, Will. Vă rog să veniți cât se poate de repede la noi. Este vorba de Maia. Vorbim îndeaproape."

Era ora 7 p.m. când părinții Maiei au sunat la soneria casei.

Un sunet înăbușit a făcut-o pe Maia să tresară, sunet ieșit din gura lui Isole.

- Maia, mamă, ce e? Ce s-a întâmplat?

Privirea Maiei era îndreptată undeva spre gura celei care a vorbit, neputând să identifice clar ochii acesteia.

- Unde te uiți? Ce-ai pățit? Văd că ești bine.

Todor a izbutit să spună, vizibil îngrijorat :

- Credeam că e ceva grav... Ești bine?

- Aproape.

- Să intrăm, se auzi din gura lui Will.

După ce au intrat, Maia deschise gura să le povestească ceea ce se petrecuse în acele câteva ore, însă fu întreruptă de Will. Acesta apucase să le spună: "Nu vă faceți griji!".

După o strângere rapidă de mână din partea Maiei, Will înțelese că trebuie să tacă. Maia era datoare să le zică părinților ei.

- În primul rând, vă implor să rămâneți calmi.

Maia încercă să sesizeze chipurile membrilor de lângă ea, însă nu cu prea mare succes. Totuși, îi vedea din întuneric.

- Nu mai văd limpede. Văd în proporții foarte mici.

- Cum să nu mai vezi? Dar...

Isole nu apucă să își termine ideea, că Will i-a făcut semn, încruntându-se.

- Adică... ai... ai orbit?

- Da, mamă! Dintr-o dată, așa. Nu știu ce să cred.

Pe chipul lui Isole se iviră lacrimi mari și limpezi. Fața ei căpătă o expresie de femeie căreia îi spui că fiica ei a murit.
Maia depistă lacrimile și îi zise înăbușit:

- Se va rezolva, mamă.

Tatăl ei o privi cu blândețe pe Maia.

- Normal că se rezolvă, Isole! Mergem la un spital imediat!

- Am fost. Mâine dimineață mergem și o internăm.

A fost o noapte tristă pentru toți. Atât Maia, cât și Will au meditat la ceea ce se întâmplase și la ceea ce avea să se întâmple. Isole nu a dormit deloc, în timp ce pe Todor îl furase somnul înspre dimineață. Toată noaptea a plâns și s-a zvârcolit în pat.

Iarna își făcea simțită prezența căci apăsa pe sentimentul de durere și tristețe. Cerul de culoare închisă îți dădea senzația că se prăbușește pe pământ, că strivește omenirea.

Dis-de-dimineață, Maia a pornit, însoțită de Will, către spital. Era într-adevăr tristă și îi venea să țipe de durerea ce îi străpungea sufletul. Nu i-a trecut niciodată prin minte că avea să treacă prin așa ceva.

Isole i-a pregătit cele necesare, iar Todor a ieșit să curățe zăpada ce se pusese pe mașină.

Will era mâhnit, știind că și Maia este. Totuși, nu s-a gândit niciodată că, dacă Maia ar rămâne oarbă, viața lor va fi un chin. Nu ar mai fi un cuplu normal, iar lacrimile ar ține loc de zâmbete, în fiecare zi.

Intrați în mașină, au pornit cu toții spre spital. Todor, obișnuit să dea drumul radioului ca să audă știrile de dimineață, astăzi, a păstrat liniștea până în parcarea spitalului.

Maia a strâns puternic brațul lui Will și s-a cuibărit la pieptul lui. Parcă nu-i venea să coboare din mașină.

Fără să mai spună nimic, Will a sărutat-o prelung și i-a șoptit:

- Te iubesc!

***

La spital, Maia a fost preluată de doctorița aceea subțirică.

- Ai ajuns, draga mea! Dumneavoastră trebuie să fiți părinții Maiei.

- Așa este, spuse Todor. Care e problema fiicei noastre?

- Vom discuta în particular, șopti doamna doctor. Maia, vino după mine!

- Dați-mi mâna, doamna doctor!

Aceasta a privit-o pe pacienta ei cu blândețe, oferindu-i mâna ei.

După ce au traversat coridoare lungi, au ajuns în dreptul unei uși pe care se afla inscripționat numărul 366.

- Aici vei sta pentru o vreme. Este bine? Poți vedea ceva?

- Văd ceva. Aici este patul, întrebă Maia pipăind cearceaful?

- Foarte bine! Da, aici e patul tău. E una dintre cele mai aranjate camere.

Chiar așa era. Camera Maiei arăta bine. Era proaspăt renovată, albă, cu mobilier nou și, curată.

- Puteți intra și dumneavoastră, spuse doctorița pe un ton calm.

Will se așeză lângă Maia, în partea stângă, iar Isole, în dreapta a ei. Todor rămăsese sprijinit de perete, cercetând amănunțit, din priviri, camera, iar doctorița o mângâie pe Maia, spunând:

- Voi avea grijă de ea.

- Vă rugăm, o imploră Isole.

- Maia, poți să te faci comodă. Va veni o asistentă la tine ca să te ajute. Părinții tăi vor merge cu mine pentru câteva minute. Tu rămâi aici cu soțul tău. E bine?

- Bine.

Doctorița a plecat însoțită de părinții Maiei înspre cabinetul ei.

***

- Vreau să vă întreb ceva.

- Spuneți, zise Todor, vizibil curios.

- A avut cineva, din familia dumneavoastră, o astfel de problemă?

- Ce vreți să spuneți, doamna doctor?

- Vă întreb dacă a mai orbit cineva din familia dumneavoastră, așa, dintr-o dată.

Expresia feței celor doi a împietrit. S-au uitat unul la altul pentru un timp, iar atunci Todor zise:

- Trebuie să îi spunem!