Felinare Oarbe

VIII.

Dacă viața este făcută pentru a suferi mai mult decât pentru a te bucura, atunci Maia avea viața perfectă. Nu numai suferința o îmbătrânea încet-încet, dar și misterul pe care îl întâlnea zilnic: de ce și-a pierdut vederea?

Ziua aceea a trecut greu și monoton, iar noaptea le-a răpit somnul tuturor, făcându-i să pară niște stafii obosite, care privesc cu ochii întredeschiși spre o ființă mai urâtă decât ele, adică Maia, pe care o furase somnul de câteva ore.

Maia nu putea afla încă adevărul. Trecea prin nişte senzaţii noi, chinuitoare, iar vestea asta putea să îi dea ultima lovitură fatală. Nu se puteau risca să îi spună nici lui Will exact atunci. La fel ca Maia, şi el i-ar fi putut condamna. Şi Will a pierdut o luptă în copilărie. Şi-a pierdut o parte din el care nici acum nu s-a refăcut. Şi-a pierdut ambii părinţi, care i-ar fi putut împrumuta câte ceva din experinţa lor. Dar pe el, stările de genul acesta l-au întărit, l-au maturizat. Însă pe Maia ar fi pus-o la zid o ştire aşa de tulburătoare. Cu toate acestea, Will trebuia să afle înaintea Maiei de secretul familiei. Isole nu era mama soţiei lui! Şi el ar fi în stare de şoc. Cum ar reacţiona atunci Maia?

*
În orice caz, Isole a iubit-o şi o iubeşte mult pe Maia.
Ea nu avut niciodată copii şi nici vreun soţ. În schimb, l-a iubit pe unul dintre cei mai bogaţi englezi, Harry Wilson. El, un moștenitor al unor imobile importante, a cunoscut-o pe Isole la licitarea unui tablou. Era împreună cu sora ei şi cu Todor, care lupta cu orice preţ să obţină acel tablou. Nu l-a obţinut căci Harry l-a cumpărat cu o sumă cu mult peste bugetul lui Todor.
Harry o remarcase pe Isole, care era mai mică decât Elsa, cu multe influenţe fizionomice de-ale Maiei. Maia îi semăna mult mătuşii ei.
După terminarea licitaţiei, Harry a ţinut neapărat să vorbească cu Isole şi să îi dăruiască acel tablou, pe care era pictată o tânără, ce îşi vedea reflexia chipului inocent pe un lac limpede, unde se oglideau luminiţele stelelor de pe cerul de un indigo fantastic şi meticulos lucrat .
S-au mai întâlnit de câteva ori, la insistenţele lui Isole, care dorea să îi înapoieze tabloul sau măcar o sumă de bani. Harry a ţinut la ea şi a iubit-o, însă nu i-a spus niciodată că ar fi însurat şi că ar avea două gemene mici. Isole a fost dezamăgită când a aflat şi l-a părăsit. Nu putea să aibă pe conştiinţă o faptă aşa de ruşinoasă.

Nimeni nu ar fi spus că nu sunt mamă şi fiică. Semănau bine, se înţelegeau perfect şi se iubeau enorm.

Odată, Maia l-a pocnit pe Bruno, fostul ei iubit, fiindcă a înjurat-o pe maică-sa de faţă cu ea. "Orice în afară de mama!".

În ziua următoare, Isole a hotărât să îi spună lui Will întreaga istorie. Todor va rămâne cu Maia, iar Will şi Isole vor ieşi, sub pretextul "să îşi schimbe hainele". Într-adevăr, era necesar să îşi ia alte haine curate.

*
- Will...nu ştiu cum vei reacţiona, dar eu îți voi spune. Să nu te sperii!

- Care este problema? Mă faceţi curios.

- După ce îţi voi spune, vei regreta curiozitatea asta. Crede-mă!
Este vorba, bineînţeles, de Maia. Uite ce e... Eu...eu nu sunt...

- Ce nu sunteţi?

- Eu nu sunt mama Maiei, bine! Dar, te rog, nu, nu te speria.

Ochii lui Will se măriseră exagerat de mult, şi, din instinct, s-a departat uşor de Isole.
Toate acestea se întâmplau în parcarea spitalului.

- Glumiţi, nu? E imposibil! Adică Maia e adoptată?

- Nu, Doamne fereşte, Will! spuse Isole cu un oarecare curaj în glas.
Maia e nepoata mea, este fiica surorii mele.

Pentru o clipă au tăcut amândoi, după care urmă Will:

- Adică, vreţi să îmi spuneţi că aţi minţit-o pe Maia ani de zile, nu? Da, asta aţi făcut!

- Ascultă-mă, Will! Am fost nevoiţi să nu-i spunem adevărul. Oferă-mi zece minute să îţi povestesc în mare cum s-au petrecut lucrurile.

Apoi, după ce ochii lui Will reveniseră la normal, iar sprâncenele încruntate îi dăduseră o expresie dură a feţei, Isole, cu teamă în voce, începu să îi istorisească momentele de răscruce din viaţa familiei.

"Viața este ca mersul pe bicicletă. Pentru a-ți menține echilibrul trebuie să continui să mergi inainte." - Albert Einstein