Felinare Oarbe

XI.

Linişte. Linişte. Şi iar, linişte. Trei zile de linişte apăsătoare se așternuseră între Maia şi restul familiei. Nici cu Will nu mai putea să schimbe o vorbă. Doctoriţa a înţeles confuzia ce se declanşase în mintea Maiei şi nu a insistat în cele trei zile să o întrebe nimic.

Cele trei zile au trecut, iar Maia s-a hotărât să vorbească:

- Mâine doresc să fiu operată, doamna doctor.

Toate privirile s-au îndreptat asupra ei şi asupra trupului ei slăbit enorm. Slăbise până la 44 de kilograme. Arăta îngrozitor.

- Eşti sigură de asta, Maia? Adică, poţi să...

- Să orbesc, da. Vreau să fiu operată mâine sau externată definitiv. Vreau să luaţi o atitudine legată de situaţia mea. M-aţi ţinut aproape o săptămână în spital şi nu aţi făcut nimic!

- Maia, am cercetat cazul tău. Am făcut multe în zilele astea.

Will i-a strâns mâna, dar ea şi-a retras-o repede.

- Apropo, nu sunt supărată pe voi, dar vreau să plecaţi din viaţa mea.

- Maia, ce tot vorbeşti? a întrerupt-o Isole, care arăta mai rău decât Maia din pricina plânsului şi a nemâncatului .

- Da, ma-mă... Nu mai pot! Vreau să fiu singură, vreau să mă lăsaţi să încep totul de la zero. Poate într-o altă ţară. Chiar dacă voi rămâne oarbă, mă voi descurca. Şi, Will, dacă voi orbi definitiv, caută-ţi pe cineva care să aibă grijă de tine şi să îţi ofere ceea ce meriţi.

Will încercă să intervină, dar Maia i-a luat vorba:

- Will, eu vorbesc acum. E cel mai bine. Dacă voi fi o oarbă, începu să lăcrimeze, voi divorţa de tine tocmai înspre binele tău. Ar fi cumplit să trăieşti alături de mine. M-aş simţi ultimul om de pe Pământ că nu ţi-am putut oferi libertate.

Doamna doctor avea şansa de a vedea o bucată dintr-un film foarte bun, dar, în acelaşi timp, tragic.

Decizia Maiei l-a dărâmat pe Will. Cum putea oare să gândească astfel? Chiar nu ştia că el nu ar putea să o înlocuiască niciodată ? Orice femeie ar intra în viaţa lui, el tot pe balerina sa ar vedea-o; mereu o să-i simtă lipsa.

- Maia, o să îţi recapeţi vederea. Ştiu că poţi face asta .

- Nu depinde de mine asta, Will. Ştii şi tu.

Doamna doctor, care investigase acest caz de sute de ori, ajunsese la concluzia că altă variantă nu există. Operaţia. Nu există vreo soluţie miraculoasă decât aceasta. Te vindeci ori orbesti. Depinde de cât de norocos eşti.

Isole se îneca în plâns, iar Todor rămăsese blocat pe unul dintre scaunele din salonul de aşteptare. Will ieşise şi el de acolo. Simţea cum pământul îi fuge de sub picioare.  Aerul din salon îl înăbuşea până la epuizare. Afară, lumea parcă era alta. Acelaşi soare cald ca în zilele frumoase când ei se întâlneau prin cafenele. Când se plimbau, mângâiaţi de adieri plăcute ale vântului. Când râdeau şi povesteau până la apusul soarelui, iar atunci se îmbrăţişau şi îşi jurau iubirea veşnică.

Will nu putea să priceapă schimbarea radicală a Maiei. Dar nici nu putea să îi schimbe modul de gândire. Pentru ea, decizia era luată şi de neclintit.

Doamna doctor îi dădea Maiei câteva indicatii cu privire la ziua ce va urma. Trebuia să rămână aceeaşi, indiferent de rezultat.

Will nici măcar nu a mai intrat la soţia lui până în ziua următoare. Era supărat pe ea şi nu putea să o vadă. Pentru el, Maia era un dar de la Dumnezeu, un drog fără de care nu putea fi fericit. Toată viaţa lui, chiar şi el însuşi se roteau în jurul Maiei. Oarbă sau nu, tot Maia era.

Şi ziua cea mare a venit. Emoţiile îi copleșeau pe toţi. Doar Maia dădea de înţeles că abia aşteaptă să se termine tot tam-tam-ul . Aştepta viza către viaţa de odinioară sau către o viaţă nouă, de capul ei, fără ajutorul nimănui.

Toată familia se ruga în gând şi medita. Nu scoteau niciun sunet, ci,  fiecare cu rugămintea sa, încercau să o ajute pe Maia în unicul mod posibil.

Speranţa. Speranţa îi împingea să creadă în puterea Maiei de a ieşi victorioasă din acea încercare a destinului.

 "Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce sunt atunci când sunt cu tine." (Gabriel Jose Garcia Marquez) gândea Will în sine.