Felinare Oarbe

IX.

Trebuia să afle şi Maia. Dar, oare era momentul potrivit? Sau mai trebuia să aştepte această dezvăluire până la momentul oportun?

- Nu vă judec. Acum, chiar vă înţeleg. Nu aveaţi de ales şi, în plus, bănuiesc că nu aţi fost niciodată căsătorită cu Todor ( Will nu a putut niciodată să îi spună "tată-socru", deoarece ştia că nu era plăcut de acesta).

- Nu sunt căsătorită cu Todor. Formăm un cuplu de dragul Maiei, deşi, mi-e martor Dumnezeu că nu s-a întâmplat nimic, niciodată, între noi doi. Am fost destul de distanţi în absenţa fiicei mele, m-am obişnuit să îi spun astfel. De multe ori, Maia ne-a întrebat de ce nu ne arătăm afecţiunea reciprocă în faţa ei. Am avut o relaţie destul de ciudată... În fine.

Isole era vizibil stânjenită de situaţia în care se afla.

- E în regulă. Acum este importantă Maia. Nu mai vreau să rămână în spitalul acesta. Îi face rău. Vreau să meargă acasă.

- Dar, Will... Maia trebuie să fie sub supravegherea medicilor. Nu vreau să păţească vreo scenă asemănătoare cu a Elsei.

- Ce poate face? Voi fi cu ea în tot timpul. O voi îngriji. E clar că e totul dobândit. Nu o pot vedea aşa. Sufăr de dragul ei. Am aşteptat prea mult, nu mai rezist! spuse pe un ton suficient de ridicat încât să întoarcă câteva capete în parcare.

- Nu am nevoie de haine curate acum. Merg la doctoriţă.

- Vin şi eu.

Amândoi s-au îndreptat spre cabinetul în care intraseră prima oară, după ce au traversat coridorul interminabil în grabă.

După ce a bătut la uşă, Will a observat încă vreo 6 persoane care stăteau la rând. Pentru un moment, i s-a părut că gestul lui a fost nepoliticos, dar nu apucă să se abată prea mult asupra acestui subiect căci, aceeaşi asistentă care i-a deschis uşa larg acum câteva zile, i-a zâmbit şi l-a rugat să aştepte. Mai era un pacient înăuntru.

- Nu vreau decât cinci minute cu dânsa.

Totuşi, au aşteptat să treacă cele 5 minute şi apoi au intrat în cabinet.

- Ascult,domnule Will, spuse doctoriţa privindu-l prin ochelari.

- Despre Maia doresc să vorbim. Am aflat şi eu în sfârşit motivul stării Maiei.

- Analizele arată că e totul dobândit. O vom opera, cu acordul ei, bineînţeles. Dar operaţia este cu două tăişuri. Îşi poate reveni sau poate orbi definitiv.

Se aşternu o tăcere chinuitoare în întreg cabinetul. Will rămăsese blocat, iar mâinile au început să îi tremure. Isole a început din nou să plângă, însă de data aceasta, fără zgomot.

- Dar, o altă metodă nu puteţi găsi? Dacă va orbi complet? Ce se mai poate face?
Will ţipă într-un gest de disperare fără a mai ţine cont de bunele maniere sau de faptul că se afla într-o instituţie importantă.

- Asta este tot ce putem face. Credeţi-mă că ţin mult la acest caz, îi vreau binele Maiei asemeni copilului meu, pe care nu l-am avut niciodată. Vreau să vă ajut!

- Trebuie să vorbim cu Maia, se auzi prin buzele uşor întredeschise şi tremurânde ale lui Isole.

Nu a trecut mult timp până când Will, însoţit de Isole, a intrat la Maia, la 366.
Îşi frământa mâinile şi se temea de reacţia pe care o va avea soţia lui. Erau într-o perioadă a vieţii mult prea delicată pentru a mai risca sănătatea Maiei. Will nu s-a gândit niciodată că va trece prin aşa ceva. Îi era milă şi, în acelaşi timp, îşi compătimea soţia. Se punea în pielea ei şi realiza că Maia este pionul destinului, este marioneta sorţii şi, totodată, jucăria din mâna divinităţii.
Will a fost cel care şi-a luat inima în dinţi, după ce le-a făcut un semn scurt socrilor lui că urmează să facă anunţul.

-Maia, iubito, trebuie să îţi povestesc ceva. Este vorba despre tine şi despre viaţa ta.

După ce îi apucă mâinile, Maia se simţi în siguranţă, având în vedere că nu putea să îşi dea seama de lucrurile din jurul ei decât după ce le pipăia.

- Will, te ascult, dragule!
Vocea stinsă a Maiei reliefa amărăciunea pe care o simţea.

- Maia, nu te vei speria fiindcă tu eşti puternică şi curajoasă.

A tras aer în piept şi a început:
- Îţi voi spune povestea ta. Tu vei asculta fiindcă mă iubeşti şi nu vei plânge pentru că sunt lângă tine...nu mă vei întrerupe deoarece tu ştii că nu îmi place asta.

- Will, mă sperii!

- Stai liniştită şi ascultă-mă...