Misterul Amuletei

Un nou "prieten"

După acea secvență foarte realistă simt cum cineva mă zgâlțâia. Era chiar Anubis care pare disperat.
Îmi deschid leneșă ochii și mă uit somnoroasă la el.

-Ce e ? Spun aproape râzând.

-Niciun ,,Ce e?" , Jacqueline! Doamna Annabelle a terminat leacul de amnezie.

Când aud cuvintele lui,pe fața mea se creează un rânjet cam tâmp și pornesc spre biroul directoarei cu viteza luminii lăsându-l pe Anubis în spate.

Acel vis..A fost chiar dubios. Îmi scutur capul ca să înlătur acel gând și ajung la ușa directoarei.
Când să ciocăn aud un "Intră" și văd o doamnă cu niște cearcăne imense cu o sticluță albăstruie.

-Hai,Jacqueline! Bea până nu e prea târziu...
Îmi spune înainte să adoarmă pe birou.

Iau sticluța,scot dopul de plută și miros acel conținut.Nu miroase a ciocolată sau a trandafiri precum mi-am imaginat,din contră mirosea mai urât decât batista norocoasă a bunicului.
Închid ochii și dau lichidul pe gât.
Aștept 2 minute până când o durere de cap insuportabilă mă lovește și văd negru în față.

Mă trezesc în patul meu învelită până la gât având toate amintirile intacte.
Întrebarea e "Cine m-a adus aici?".

-Eu te-am adus,spune o voce necunoscută mine.

-Cine ești tu? Spun luându-mi toate obiectele magine în mâna dreaptă.

-Eu sunt Dylan! îmi zâmbește prietenos. Sunt transferat de la academia Wolfmore.

-Și Anubis unde e? întreb curioasă ca deobicei.

-Asta nu știu! spune ștergându-și zâmbetul de pe față.
Să ghicesc. Ești Jacqueline,nu?

-Da! spun râzând din cauza feței lui comice.

-Mă bucur să te cunosc Jacqueline! se apropie de mine, iar ochii lui negri mă privesc.

Nu pot să zic că nu e frumos,arată bine..Dar simt că e ceva ciudat cu el..Trebuie să-l caut urgent pe Anubis.
Mă dau jos din pat și-mi aranjez uniforma înainte de a pleca în căutarea lui.

-Unde pleci? mă întreabă Dylan.

-Ăm..după Anubis?spun mai mult ca pe o întrebare.

-Bine,hai să-l căutăm! se ridică de pe scaun și ajunge lângă mine.

Încep să-l caut peste tot unde ar putea fi dar speranța dispare încet încet până un beculeț mi se aprinde.
Încep să zbier în gândul meu : "Anubis,unde mama zeilor ești?"

Nu primesc nici un răspuns,mai zbier încă o dată sperând că-mi răspunde:
"Anubis,am nevoie de tine. Tipul ăla nou,Dylan, e cu mine și cred că are planuri malefice"

Imediat primesc un răspuns zgomotos : "Unde ești? Ai toate amuletele la tine? Ești bine?"

Îi răspund calmă : "Sunt bine,te căutam peste tot, iar acum te îngrijorezi că Dylan e cu mine. Doar n-o să-l omor."

Îmi răspunde mai greu parcă ușurat: "În poieniță."

În momentul următor pornesc spre ușa care duce pe tărâmul viselor mai puțin plăcute mie. Inspir și expir ușurată.
Mă uit în jur: Niciun Anubis și niciun Dylan. Clar e ceva dubios în treaba asta.