Misterul Amuletei

Viața lui Anubis

Din perspectiva lui Anubis:

-Mami,mami,o să te mai întorci după ce te lupți cu oamenii răi?

-Desigur,scumpul meu. îmi spune mama cu un zâmbet cald.

Dar acel 'desigur' nu s-a mai întors cu mama..
A fost asasinată de către un inamic în războiul dintre zei și oameni.
Ce pot spune? Tata a devenit un alcoolic înrăit, iar eu am luptat ca să trăiesc până să dau de o femeie minunată, Supranumită Zeița Timpului.

De acolo a început teoretic noua mea viață. Practic m-a adoptat.
Am început să învăț să mă apăr,să citesc,să fiu un alt om.
Dar nu totul poate fi bine și frumos,nu?
Încă îmi amitesc acea noapte groaznică..Era noapte.Vântul lovea crengile de geam.Ploaia își vărsa amarul pe oameni.Stăteam în pat și repetam vrăjile pe care mi le-a dat Zeița să le învăț. Niște bușituri au tulburat liniștea. Era Annabelle,agitată,care bătea cu pumnul în ușa de lemn. Avea să-mi aducă una dintre cele mai groaznice vești:Zeița mea murise.În acel moment eram distrus.Dar mai aveam de aflat că născuse o fetița ce a fost dată muritorilor. Și am mai aflat că urma să fiu protectorul ei.                      
Zilele treceau, iar micuța Jacqueline creștea ca o muritoare,fără să observe prezența mea.
Când a împlinit 16 ani,era momentul să o introduc în lumea magiei și să ies din umbră.
Nu a ieșit exact cum m-am așteptat,chiar mai dezastruos.
Am întrecut prin încercări grele și am ajuns să țin la ea mai mult decât am crezut.Am reușit să trecem prin ele până când totul s-a ruinat când a apărut în peisaj așa-zisul 'Dylan'.
În momentul când a răpit-o,am simțit cum am pierdut conexiunea cu gândurile ei. Știam că o să fac orice ca să o salvez de individul acela,inclusiv să-i dau puterea pe care o dorește.
Când eram aproape să renunț și să-mi pierd speranța, i-am auzit gândurile înfricoșate.
Atunci mi-am dat seama că aș fi distrus-o dacă i-aș da puterea lui Dylan.
În acel moment mi-a venit o idee de a o salva. Am vrăjit dragonul și am zburat către Lumea Întunecată. Acolo Jacqueline era prizoniera lui Dylan.În acel moment am văzut negru-n față.

Nu eram gelos sau altceva,doar că aveam atâta furie în mine încât l-aș fi snopit în bătaie pe Dylan.

În adâncul inimii mele, știu că frumoasa Jacqueline a ocupat o parte din ea.Nu știu ce m-aș face dacă aș pierde-o și pe ea.

P-poate am început s-o iubesc? Dar asta e practic imposibil.Adică,nu e o persoană rea.E o persoană minunată,o fată frumoasă,deșteaptă și foarte curajoasă.Cine nu s-ar îndrăgosti de ea?

Este leită mamei sale... Câteodată mi-e dor de glumele nereușite ale Zeiței și de fața drăgălașă a ei când gătea pentru mine rețete noi, de obicei cam arse. Pentru o Zeiță a Timpului cam uita de timp.

Îmi e dor..Dar de data asta n-o s-o pierd pe Jacqueline așa de ușor! O să lupt pentru ea până la ultima suflare!

Atenție, Dylan. O să vin și o să te zdrobesc ca s-o recapăt pe mica mea Zeiță din mâinile tale!