Aventuri printre demoni

Capitolul 4

"Tovărăşie la orice: dar nu la răspundere!"

Alex fu transportat în arena de luptă. Arena era deşertul din jurul vulcanului. Alex a crezut că e o greşeală şi a fost transportat unde nu trebuie dar s-a uitat în jur şi în spatele lui, la 50 de metri, se afla Sebi. El purta o uniformă, de culoare galbenă, compusă dintr-o pereche de pantaloni şi un tricou. El mai purta şi o pereche de cizme, de piele, de culoare roşie şi o pereche de mănuşi portocalii.

- Aha! exclamă Alex, înţelegând despre ce e vorba. Deci nu este arena greşită.

- Nu. îi răspunse el calm. Aici mă voi răzbuna pentru că mi-ai dezonorat iubita! Pregăteşte-te să mori!

- Bine! Să terminăm cu asta! spuse Alex încrezător şi curajos.

Sebi stătea drept, cu mâinile în sân şi îl privea fix pe Alex. Lui Alex i se făcu atât de cald încât abia mai respira. El îşi dădu jos tricoul şi rămase doar în blugi şi adidaşi. Urme de sudoare îi curgea pe corpul său, din zona pieptului până la brâu. Toţi muşchii de pe el erau încordaţi şi se vedeau clar ca lumina zilei.

- Acum vrei să te dai mare în faţa fetelor cu corpul tău lucrat? întrebă Sebi zâmbind.

- Hei, nu ratez nici o ocazie să-mi fac iubită. îi răspunse Alex la fel de bucuros.

- Treaba ta! Acum să începem!

- Bine!

Alex o luă la fugă spre Sebi, pregătindu-şi în mâna dreaptă o lovitură sonică. Când să-l lovească, Alex lansă atacul, care lovi un zid de pământ apărut de nicăieri. Speriat, Alex sări în spate şi lansă două mingi de foc, din partea dreaptă a lui Sebi, dar ele se loviseră de un zid apărut de nicăieri. Văzând asta Alex dispăru şi reapăru în spatele lui Sebi, care încă stătea neclintit, cu mâinile în sân. Alex îşi acoperi mâna dreaptă de curenţi puternici de aer, cu care plănuia să-l înjunghie pe Sebi, dar când atacă îşi blocă mâna în alt zid. Alex dispăru din nou şi reapăru în stânga lui Sebi. De acolo lansă două torpile de apă, dar nici ele nu au trecut de zidul apărut de nicăieri. Alex îşi luă zborul şi încercă un ultim atac disperat de deasupra lui Sebi. Alex îşi acoperi braţele cu piele rezistentă de rinocer şi solzi de crocodil, după care se lansă cu toată viteza spre Sebi, dar surpriză: un alt zid apăru.

- Aceasta este ceea ce eu numesc „Cubul impenetrabil". spuse Sebi, cu un ton serios. Sper că nu ai uitat unde te afli şi cu cine lupţi.

- Nu am uitat. îi răspunse Alex puţin nervos. Dar acum cred că mă vei putea ataca.

- Se pare că nu ştii nimic despre mine. spuse Sebi cu un zâmbet plin de încredere. Nu-i nimic, te voi informa eu. Nu degeaba sunt ucenic al pământului. Am învăţat cum să fiu în armonie cu pământul şi astfel nu trebuie să văd. Pământul este eu, iar eu sunt pământul. Mă pot folosi de pământ ca şi de propriul meu corp. Astea fiind spuse, e timpul să trec pe atac.

Sebi îşi unii mâinile ca pentru rugăciune şi pământul a început să se cutremure. Alex, speriat şi uimit, îşi luă zborul, şi se urcă spre cer să vadă mai bine ce se întâmplă. El rămase uimit de ce a văzut. Un munte începu să se ridice de sub cubul lui Sebi. Muntele tot crescu, şi crescu, şi crescu, până când avea 300 de metri înălţime şi 150 de metri lăţime. Când pământul s-a oprit din a se cutremura, muntele nu mai creştea, şi Alex a crezut că Sebi a rămas fără energie. Dintr-o dată muntele a început să se crape. Bucăţi uriaşe din el cădeau. Tot ce-a mai rămas a fost un golem uriaş, de pământ, care avea în loc de cap, cubul lui Sebi. Alex încremeni. Nu se aştepta ca Sebi să facă asta. Alex aruncă o privire la ceas şi observa că luptau de 15 minute. „Bun! Dacă rezist încă 15 minute voi putea câştiga această luptă!" îşi spuse Alex încrezător.