Nobody here

Ultima eu si revenirea...

"E ciudat cum totul se poate schimba de la o zi la alta. Cum oamenii la care tii pot sa dispara atat de repede. Cum durerea se impleteste cu lacrimile si creaza un refugiu sigur pentru tine. Dar ai nevoie ca de pe fundul prapastiei pe care ai ajuns sa mai zaresti lumina, nu doar intunericul din jur,iar atunci apare acea persoana..."
M-am oprit din scris odata ce telefonul a sunat scurt. Era un mesaj. Starea proasta pe care o aveam un urma evenimentelor de la vizita lui Ian si-au pus amprenta pana la primirea acestui mesaj, cand inima a inceput sa imi bata iarasi.
"In 15 minute la cafeneaua Zoe's coffee e bine? Trebuie sa iti arat ceva-Ian"
Am stat ceva timp sa ma gandesc daca eram pregatita sa fac asta. Intelegeam faptul .ca eram doar amici si vecini, dar mai aveam si acel sentiment ciudat ca ar fi putut fi ceva mai mult, in schimb, m-am gandit si ca daca vroiam sa ma cunosc mai bine aveam nevoie de cineva sa ma ajute, si el era persoana caruia ii puteam spune tot ce gandesc si simt cel mai usor si simplu. Asa ca dupa ce m-am "aranjat" putin (ceea ce insemna sa ma pieptan si sa ma ciufulesc putin la loc), am luat un pulover lejer si negru, o pereche de pantaloni scurti negri si niste dresuri rupte gri. Am iesit grabita din casa si entuziasmata pentru ceea ce urma.
-Hei! Ai ajuns! O, Doamme, am crezut .ca sunt prea insistent.-s-a scuzat, inrosindu-se.
-Buna! Nu, stai calm, totul e ok.
Ne-am asezat la o masa cu vedere la tarmul marii si mi-a soptit usor:
-Stii de ce te-am chemat?
-Sincer, nu. Dar as vrea sa aflu.
-Maya, vezi locul acela dintre stanci si mare?
-Zaresc ceva, dar e neclar . De ce?
-Pentru acolo vom merge.

Dupa ce am baut cate o cafea calda, ne indreptam grabiti spre "acel loc mirific" de care imi povestea. Parca traiam un vis. Apusul soarelui in zilele de toamna tarzie se vedea scaldat in mare, iar la cativa kilometri distanta se vedea padurea si cum frunzele sale multi-colore umpleau peisajul.
-Am ajuns la momentul perfect!-spune el zambind.
-E vreun eveniment important?
-Nu cred .ca l-as putea numi astfel. Dar, sa spunem .ca e un pas nou in viata noastra.
Parea oficial. Dar, din nou, incercam sa nu imi fac iluzii.
Mergand usor pe malul marii,simtind adierea vantului si privind mozaicul de culori, am inceput sa vorbim, si, constientizam cu tristete... ca imi facea bine, dar .ca imi lipseau discutiile cu ai mei.
-Deci, cum este Maya?
-Ce vrei sa spui cu asta?Sunt chiar aici. -spun razand. Si, sunt bine, cred...
-Nu! Ma refer cum e adevarata Maya? Maya care simte, care traieste.
-A... Nu cred .ca exista o astfel de fata. Imi pare rau.
-Glumesti?! Te vad! Si nu esti...
L-am intrerupt. Din nou, era prea mult. Nu ma cunostea, iar eu stiam .ca daca il las sa incerce macar un pic sa ma cunoasca va suferi, si odata cu el,si eu. Nu riscam.
-Uite! E prea periculos ce faci! Atat pentru mine, cat si pentru tine. Eu nu te pot lasa sa te apropii...te va durea. Sunt un nimic, o umbra neagra intr-o lume colorata. O umbra nu poate simti, trai sau iubi...e ceva ce nimeni nu vede, nu simte, dar ea exista. Si...-m-a intrerupt. Niciodata nu facuse asta. M-a mirat, dar stiam ca daca nu era ceva cu adevarat important, nu o facea.
-Maya, stiu .ca e greu, chiar stiu! Stiu si cum e sa nu ai pe nimeni caruia sa ii spui ce simti, sa nu fie nimeni care sa te asculte,dar daca te invinovatesti nu rezolvi nimic. Intelege, stiu .ca te doare ceea ce s-a intamplat cu ai tai sau ceea ce zice lumea despre tine, dar nu e vina ta! Nu e vina nici a ta, nici a lor ca au plecat! Traieste! Tu esti inca aici, VIE si ai o viata intreaga sa o TRAIESTI! Tu ce faci? MORI inainte sa TRAIESTI?
Seara a venit repede. Culorile toamnei se stergeu usor in noapte, ramanand doar intuneric. Am plecat spre casele noastre, iar la intrarea mea in casa, mi-a spus :
-Stiu .ca am fost cam dur si imi pare rau. Dar imi e ciuda cand vad .ca te consumi pentru nimic. Mi-e ciuda cand vad cat esti... de...frumoasa cand zambesti,si stiu .ca suna ciudat, dar e adevarul, si plangi si suferi si te doare. Dar, nimei in lumea asta nu merita .ca tu sa te zbati atat.
Ma uitam la tot ce se intampla si nu puteam crede. Mie, fetei careia ii era frica sa vorbeasca cu lumea, fata care se ascundea dupa ori si ce putea doar pentru a nu vedea lumea si societatea,in sine, plina de reguli si titluri dominante si seci... mie mi se intampla una .ca asta?!
-Nu...Am inteles.... si ai dreptate. Nu ma mai pot ascunde de "Maya cea rece"... Nu mai are rost si sunt pregatita. Si nu va fi usor, dar voi reusi pentru .ca te am pe tine, prima si singura persoana care crede in mine si de care am nevoie sa o faca!
Nu stiam exact ce facusem, dar eram convinsa .ca ma saturasem de viata pe care o dusesem... si eram pregatita pentru o REVENIRE a mea si sa ma vad pe mine, cea veche, pentru ultima oara!