Nobody here

Intrunericul amintirilor

Ne indreptam amandoi spre hotel, incercand sa ne punem mastile de fericire pentru .ca ceilalti sa nu observe tristetea...
-Hei, esti bine? ma intreba punandu-si mana pe mana mea si incercand sa fie atent la drum.
Eu, plina de fiori, i-am luat mana si i-am asezat-o usor pe pieptul meu.
-Simti? Aici e inima mea, asa bate ea...si iti spune .ca in ea esti nelipsit. Si iti apartine. Asa .ca,orice ar fi, tu ai inima mea! Nu uita!
Am ramas in acel cadru intunecat. Eram trista,afland destul de brutal despre copilaria trista a celui caruia ii daruisem,la momentul respectiva, intreaga mea lume.
Ajunsi la hotel,ne-am dat jos din masina si am intrat tinandu-ne de mana. Nu mai era nimeni in living sau la receptie.
Am decis sa mergem in camera. Ne-am urcat in lift si pana ce am ajuns la etajul nostru, Ian, cu un glas firav imi spune:
-Imi pare rau ca te-am dus acolo. Ce fraier sunt! Acum te-am intristat! Am stricat tot! Tu ai atatea probleme, iar eu vin cu...prostia asta!
-Puiule,nu mai spune asta! Eu ma bucur .ca ai decis sa imi arati locul tau! Mi-a aratat .ca tu chiar ai incredere in mine, si iti multumesc!
Mi-am pus mana usor pe obrazul lui rosu si rece.
-Chiar crezi ca iti merit inima? ma intreaba privind in jos.
A fost un moment de liniste pana ce am ajuns in camera. Stiam ca vroia un motiv anume pentru care alegeam asta,dar eu doar simteam, deci nu puteam justifica alegerea.
Dupa ce am ajuns in camera, am decis sa merg sa imi fac un dus fierbinte, o mare parte a corpului meu fiind bocna. Am tras usa dupa mine, dar nu am inchis-o, astfel ramanad o crapatura. In timp ce imi dadeam hainele jos ma gandeam la un motiv bun pentru alegerea facuta.
Am intrat in cabina de dus lasand toate emotiile,gandurile si sentimentele scurzandu-se incet. Am inchis ochii pentru o scurta perioada... prin aburul tainic au patrus cele doua maini puternice care ma atingeau usor cuprinzandu-mi talia. S-a apropiat de mine, m-a sarutat pe gat si apoi mi-a prins fata. Am deschis ochii.
-De ce crezi .ca iti merit inima?dupa pleaca.
Eu, ies din abur, uda si infasurata intr-un prosop. Ma asez in pat il iau in brate prinzandu-l prin spate.
- Nu stiu sa iti zic! Doar .ca...asta simt!
-Maya?
-Da! Ian,stii .ca nu iti pot da un motiv anume...doar o fac si gata.
-Maya, doar nu vreau sa te fac sa suferi...
-Nu o vei face! Stii .ca nu poti!
S-a intors cu fata spre mine si atingandu-ma pe obraz, incepe sa ma sarute.

In timpul noptii, el incepe sa se zbata si sa spuna "Nu, nu ii face rau!" Incerc sa il trezesc, speriindu-ma starea lui. Ii pun mana pe frunte. E transpirat.
-Ian! Ian! Trezeste-te!
Printr-un tipat brusc isi ridica capul de pe perna.
-Hei! Esti bine? -il intreb speriata.
-Da! Tu?!
-Eu da. Te-am auzit tipand...ce s-a intamplat?
-Nimic. Doar un cosmar. -incearca sa zambeasca si ma trage langa el,eu asezandu-mi capul pe pieptul sau.
Nu stiam daca locul acela i-a starnit amintiri neplacute sau poate furtuna intrunericului locului si toata emotia stransa in acea seara s-a revarsat asupra subconstientului sau. Dar si eu simteam ceva in adancul meu. Nu stiu sa descriu, dar e ceva ce provoaca neliniste. Si, pentru o fractiune de viata, nu mi-am mai adus aminte de durerile si problemele mele, ci ma concentram pe Ian, ce avea nevoie de mine.
-Voi fi bine atata timp cat te am langa mine!a spus usor, apoi siroaie de lacrimi i-au inundat ochii.
In toiul noptii, doar lacrimile dureroase se mai auzeau cum se prelingeau pe obrajii nostri.