Nobody here

Viata cu noi ochi

Nu renuntasem la Liam.  Nu aveam motive sa o fac. Tot ceea ce a incercat a fost sa ma faca sa sterg tristetea din suflet si m-a ajutat sa inteleg ca nu sunt singura. 
Dar cu Ian? Oare cum mergea?  Relatia noastra o luase de la zero.  Multi au intrebat de ce?  De ce l-am iertat?  Pai...nici eu nu stiu sa zic.  Pur si simplu ratiunea a disparut complet din peisaj, a fost momentul cand inima a tresarit si am inviat.  Pentru ca asta sunt!  Am mintit prea multa lume, incercand sa ii inteleg... era adevarat ca viata mea avea parti negre, dar fiecare are...  mai sunt momente cand vreau sa IES din gaura neagra care nu duce spre nicaieri...  si revenirea lui Ian e cea mai buna oportunitate sa nu ma mai mint, sa nu ii mai mint.
Ella si Aly au auzit imediat de vestea cea noua. Amandoua erau fericite pentru mine, dar Ella isi tot punea intrebari.
-Hey, Maya?
-Da.  E totul ok?
-Da, doar....  de ce?  De ce sa-l ierti atat de usor? Tu ai plans nopti in sir, iar el.... pur si simplu nu inteleg. -spunea nervoasa.
-Ella.... nu stiu...eu.
Ella se uita la mine si intrerupandu-ma mi-a tinut cel mai emotionant discurs pe care l-am auzit.
-Uite, acum iti place. Te regasesti in tot ce iti spune.  Te face sa zambesti si sa fii fericita.  Si asta e foarte bine.  Dar,nu uita de Liam....  stii cate a facut si cate face pentru tine.  Tu razi doar cand il vezi pe Ian ca se uita la tine, dar te-ai uitat atent la el cand suferi? Ian e indiferent. Dar, daca suferi, stii sigur ca Liam e langa tine.  Asta e el.  Chiar daca tot a inceput de la un simplu plan de-al lor.
Nu suna prea bine, avand in vedere ca stiam ce fel ma purtam... de cele mai multe ori, profitam...  dar avea dreptate.  Si, acum stiam clar ca nu vreau sa-l pierd pe Liam.
De la o vreme, totul mergea bine. Eram o noua eu. Incercam sa uit de tristete si sa imi vad de viitor. Si eram fericita ca, in sfarsit gasisem o cale sa ma impart intre Ian si Liam.  Asta pana cand, intr-una din zile am primit mesaj de la Aly cum ca Ian era in spital. 
Pur si simplu nu mai intelegeam.  Oare viata vroia ca eu sa fiu fericita sau vroia sa sufar?  Cand am citit mesajul, lacrimile care imi invadau ochii s-au oprit, iar in mintea mea se auzea ca un ecou ce imi spunea sa fiu puternica. Astfel,am plecat grabita din casa, luand rapid peste puloverul gri, geaca de piele si apoi bocancii nelipsiti.
La spital am intrat speriata, si am intrebat doctorii unde este, apoi am urcat repede inspre salon.  Le-am gasit pe fete care erau destul de panicate.
-Uite-o!  Striga Ella tare.
Am alergat toate una inspre cealalta si ne-am luat in brate.
-Hei!  Ce s-a intamplat?!  Spuneam speriata.
-A avut un accident.... si...
Aly vorbea in continuare,dar eu nu mai auzeam. Privirea mi s-a indreptat catre geamul din salon si il vedeam pe Ian cu masca si plin de tuburi prin care curgea sangele. In jurul lui erau doctorii si asistentele care se grabeau incercand  sa-l aduca inapoi.
Ma uitam. Nu imi venea sa cred.  Atingeam cu mana geamul, vrand sa il ating. Tot ce am mai putut spune cu glas stins a fost
-Ian....
Fetele se uitau la mine si incercau sa imi spuna ce s-a petrecut,dar eu eram de mult timp in alta lume. Dar deodata am auzit o voce de baiat. M-am intors brusc.
-MAYA!
Era Liam. A venit spre mine cu bratele deschise si m-a cuprins, corpul meu infasurandu-se in hanoracul lui larg si gri.
-Cum de ai venit aici?
-Candva am fost prieteni,Maya. Eu l-am iertat.
-Liam.... am vrut sa te sun, dar...
Sarutandu-ma pe frunte m-a interrupt.
-Nu mai conteaza ce a fost. 
Dar momentul se terminase repede.
-Maya. A venit doctorul.Spuneau fetele emotionate.
Ne-am indreptat cu totii inspre el.
-Tu esti Maya, nu?
-Da,spuneti.
S-a uitat in jos,apoi ochii lui albastrii m-au fixat.
-Du-te la el! Are nevoie de tine!
Doctorul a plecat,in urma lui am intrat in salon. Ma apropiam cu teama. Fata lui a ramas la fel de luminoasa, in ciuda micilor zgarieturi. Am incercat sa ignor bandajele si ranile de pe brate. M-am asezat pe scaunul de langa patul lui si dupa ce l-am mai privit putin,i-am atins mana. Dupa ce o serie de emotii a trecut, l-am luat de mana si am tras o gura de aer in piept.
-Hei! Am vrut sa-ti spun ca suntem aici. Nu plecam! Uite, doctorul nu mi-a spus nimic despre starea ta,dar am vazut desptul incat sa stiu ca erai la un pas de moarte! Ian, nu vreau sa te pierd si pe tine! In ultima perioada nu am mai vorbit si, nu am avut sansa sa iti spun ce am simtit dupa impacare.  Si nu as fi crezut ca asta ar fi momentul sa iti zic,dar... 
Lacrimi curgeau neintrerupt. Din nou ma uitam la parti ale corpului. Si ma sfasia imaginea.  Dar apoi, fata lui ramase aceeasi. Si avea un zambet aparte.  Parca ma facea sa sper in continuare ca va fi bine.
-... dar pe scurt... vreau sa stii ca eu chiar te... -din nou lacrimi si lacrimi.  Si chiar daca pleci, vreau sa iti multumesc ca m-ai ajutat sa ma descopar, sa nu imi mai fie frica si sa iubesc!
Dupa ce i-am spus toate acestea, am incercat sa ma ridic sa plec.  Dupa ce l-am sarutat usor pe obraz, am dat la o parte scaunul.  Vrand sa imi iau mana din mana lui, am simtit cum ceva ma strange.
-Ian?! -am spus incet.
Ochii i s-au deschis pentru o fractiune de secunda si incet mi-a spus:
-Mai stai!