Nobody here

Buna!

Stiti cum e atunci cand totul pare a fi de neuitat. Totul pare a fi un vis. E lumea ta si pentru o fractiune de secuna ,lumea ta nu este distrusa.... este momentul in care privesti pe cer, si nu iti poti explica de ce incepi sa zambesti.... este momentul cand iti revin amintiri frumoase in minte si te gandesti ca... tu chiar esti norocos ca ai trait acele sentimente.
Nu de mult timp, am inceput sa descopar si eu acea lune. Sa simt ca traiesc. Dar sa fiu VIE. Nu sa traiescs pentru altii, ci pentru mine. Fericirea aceea nu se compara cu nimic altceva.

Acum, era dimineata. Excluzand decorul epuizant al salonului, privesc spre cer. Privesc spre tot orasul ce stralucea. Era prima dimineata in care nu ma mai intrebam de ce sunt pe lumea asta?, de ce ma simt ca o marioneta pentru unii?, unde sunt de fapt?
Pasesc usor pana la iesirea din salon. Urc pe scarile ce duc pana la pod, iar apoi ies pe acoperisul plat al cladirii.
-WOW! Totula pare atat de....
-Buna, ce faci? -ma intreaba o voce necunoscuta
-Buna... doar ma uitam. Imi doream o pauza de la rutina spitalului.
Era o voce feminina, putin ragusita. M-am intors brusc si am vazut o doamna imbracata in alb, cu tenul negru si parul cret prins in multe cozi.
-Da.... e drept sa iti fie dor de aerul de afara.
Ne uitam amandoua la panorama ce ni se infatisa. Parea ca si cum ceva ar renaste din mine.
-Gata! Trebuie sa imi pun ordine in ganduri!
Asistenta se uita la mine cu ochi mari.
-oh, imi pare rau! Pur si simplu mi-a venit sa o zic... apoi, privirea mi s-a indreptat in jos.
A venit spre mine, si luandu-ma de umeri mi-a spus:
-Scumpo, toti spun ca soarta nu poate fi influentata de noi, dar asta nu e adevarat. Tu poti influenta tot ce este in jurul tau,inclusiv ceea ce ii prijeste pe altii. Dupa ce m-a mai privit o data, a plecat in spital.

Am stat intreaga seara privind peisajul. Ma gandeam. Priveam. Scriam. Vorbeam.
In toiul noptii, am auzit un scartait si apoi am simtit doua brate cuprinzandu-ma. Era Ian.
-Buna! Ai stat toata seara aici?
-Buna! Ian?! Tu trebuie sa te odihnesti!
-Maya, calmeaza-te! Doctorii imi dau voie maine sa plec. Te cautam sa-ti spun. Ce faci aici?
-Ian, stiu ca suna ciudat... dar... aici...aici m-am regasit, m-am incrcat! Vreau sa lupt pentru viitorul meu! Vreau ca totul sa fie bine!
El, statea tacut,uitandu-se la mine si zambind inocent. In timp ce priveam spre cer, confirmandu-mi dorinta, Ian, imi intoarse barbia spre el si, ma saruta brusc.
-Iar eu, te voi sustine! Te voi sustine in a-ti face un viitor mai bun.

Dupa 2 luni:
"Draga mama si tata,
Acum,totul e bine. Ian se recupereaza, si amandoi lucram la noi versiuni mai bune ale noastre. Si, da. Mai sunt obstacole in viata, dar nu pot astepta sa vina cineva sa ma ridice cand cad. Trebuie sa muncesc pentru asta! Mereu cand apar acele obstacole, imi aduc aminte de cuvintele asistentei, Ruth ... NE PUTEM ALEGE SI INFLUENTA SOARTA! Asa ca, dragilor ... stiu ce voi face! Stiu ca si voi sunteti langa mine si asta e tot ce conteaza! Va iubesc! "

Dupa ce am inchis jurnalul, m-am uitat in onglinda si cu zambetul pe buze am spus:
- Eu sunt Maya ! Si, viata, sunt pregatita acum, cu adevarat! Deci... Buna!