Nobody here

Lumea cu alti ochi

"Totul era .ca un vis devenit realitate... Nu as fi crezut .ca daca ai langa tine o persoana care sa te motiveze, iti poti schimba complet firea..."
Momentul a fost ciudat. Fiorii m-au cuprins cand am vazut, .ca fara sa imi dau seama, in urma povestirii mele am scris cuvantul pe care nu l-am mai pronuntat de mult timp... MAMA. In acel moment, am simtit o durere in suflet, .ca si cum ceva s-a rupt din mine.,asa ca singurul gand pe care l-am avut a fost sa merg acolo....Am luat cate un tranafir alb pentru fiecare si cand am ajuns am vazut acele piertre seci si fara culore pe care scria cu litere aurite "Jorge si Nicole Andrew". Cred .ca a fost printe putinele momente cand mi-a fost atat de dor de ei. Nu era usor sa le vezi mormintele seci si pustii cand tu, copilul lor ii stiai atat de plini de viata si culoare. Dar, am incercat sa evit decorul si asezandu-ma pe iarba rece si umeda am inceput sa vorbesc cu ei, sperand .ca poate ma vor auzi:
-Buna! Vreau sa va spun ca imi pare rau...ca v-am invinovatit .ca m-ati parasit, dar si pentru ca nu am fost acea fiica care sa va spuna cat de mult va iubeste. Imi pare rau! Dar, voi, chiar daca v-am suparat, mi-ati trimis cel mai frumos si bun cadou, un inger pazitor...cum as putea sa va multumesc? Mama, mai stii cand imi povesteai .ca de abia astepti sa vorbim despre acel print? Pai, hai sa o facem.am spus eu zambind. E inalt, e saten, are ochii negri si stralucitori,el e Ian. Nu stiu cum se spune acestui sentiment, dar imi place. Ian m-a ajutat sa ma schimb, sa fiu mai vesela, sa rad, sa vad lumea cu alti ochi. Atunci cand plang sau sunt suparata si mai intru in stari triste, el e acolo si imi spune .ca sunt frumoasa cand rad, cand sunt fericita, si ma motiveaza. Niciodata nu am mai intalnit asa ceva! Multumesc Mama, pentru toata asta! Va iubesc!
Am lasat in urma o tona de amintiri dureroase, dar daca nu ma duceam la ei, acum, noua eu nu ar fi fost completa.

Dupa o luna...
Era decembrie, era frig...toate casele erau impodobite, iar in intunericul noptilor de iarna, ele luminau cerul. Era superb...un peisaj de nedescris. Ma uitam pe geamul din camera mea, band ciocolata calda si zambind absent, la tot tabloul pregatirilor de Craciun. Numai casa mea nu era pregatita. Era rece si seaca precum sufletul meu in acea seara. Nu imi era usor sa am primul Craciun fara ai mei, pe Ian nu il puteam ruga sa stea cu mine si nu mai aveam pe nimeni...deodata, tot peisajul de vis s-a intunecat, in mintea mea aparand scene din trecut in care se ilustrau frumoasele momente la bradul de Craciun, toata casa rasunand de colinde si voie buna. Nu era usor, era sarbatoarea mea preferata...doar gandul .ca sunt singura in cel mai frumos timp din an, a facut ca din ochii mei sa porneasca siroaie de lacrimi,impingandu-ma cu mainile de pe pervaz si lovindu-ma de perete.
Ian ma suna. Nu aveam putere sa ii raspun, i-am promis .ca nu voi mai plange. Dar durea prea tare. Speriat, a venit imediat. A trantint usa la intrarea in casa, a alergat pe scari, iar cand a deachis usa la camera, m-a vazut plina de lacrimi, alba .ca varul si lovita la spate.
-Hei,hei! Ce s-a intamplat?! Maya, vorbeste cu mine? De ce plangi?-spunea speriat. Ti-a facut cineva ceva?! Spune-mi!
Nu puteam vorbi. Lacrimile curgeau neintrerupt. El s-a apropiat de mine, m-a lua in brate asezandu-mi capul pe umarul lui.
-O sa fie bine! Sunt aici!
-Ba nu o sa fie! E primul Craciun fara ei, Ian. Ma doare!! Nu mai am pe nimeni. Cand toti vor sarbatori, se vor distra...eu o sa stau in casa si o sa ce?
-Ma ai pe mine! Si nu plec nicaieri,iti promit! spune el plin de speranta.
A stat toata seara cu mine, tinandu-ma in brate si vorbind. Se facea din ce in ce mai tarziu, si nu pleca. Cand mi se facuse somn, m-a ajutat se ma ridic si cand sa imi dau puloverul jos pentru a-mi lua pijamaua, a vazut lovitura puternica. Tot spatele meu era rosu, cu o mare zgarietura insangerat. Ma atingea usor pentru a nu ma durea. Atingerile sale erau cumplite. Nu ma durea rana, cat ma durea faptul ce ma facea sa imi ies din minti. Dupa ce mi-a pus un bandaj si a suflat usor, uitandu-se la mine si zambind, m-am asezat in pat. El, m-a sarutat parinteste pe frunte, a inchis lumina, iar cand sa plece, emotinata si ragusita am spus:
-Mai stai...