Strange Love

8."Cod roșu.."

Pyter's POV.

Stau și mă holbez de ceva timp la tavan.Nu pot dormi din cauză că mă simt vinovat de tot ce-i s-a întâmplat Jessicăi.

Au trecut 2 săptămâni,2 săptămâni nenorocite în care Jessica nu s-a trezit din 'leșin' dacă pot numi așa.

De fiecare dată când închid ochii ,o pot vedea.Pot vedea tot ce s-a întâmplat.

S-o văd căzând pe podeaua rece și zăcând de durere.

-Nu mai pot! Spun și lovesc cu pumnul în perna.Nu mai suport s-o știu așa! E numai vina mea..e vina mea.

Îmi duc mâinile în par și trag cu putere.Simt cum ceva rece mi se prelinge pe obraji.

Nu am realizat că plâng.Plâng pentru că mă simt vinovat.Sunt un nemernic.Asta sunt.

Mă ridic și merg spre camera Jessicăi.

Deschid încet ușa și mă uit prin crăpătură.Îl văd pe Spike cum stă la capul ei și așteaptă să se trezească.

Mă uit la fata care stă în pat cu fața-n sus.Fața-i albă ca laptele și asta mă îngrijorează.Mă liniștesc atunci când îi văd ridicându-și și coborându-și pieptul.

Nu m-aș ierta dacă pățește ceva.Nu pot trăi fără ea.Fără certurile noastre ,fară glumele ei adesea proaste,fără ifosele ei, fără gesturile ei de copil ,fără râsul ei colorat,fără întrecerile nostre,fără bătăile noastre pentru ciocolată...Nu pot trăi,fără ea aș fi un nimeni!

O iau de mână și o mângâi ușor.Are mâna rece așa cum este și inima ei.

-Îmi pare rău..spun pupându-i mâna.

Vreau să-i văd ochii ei albaștrii care mă lasă mereu fară suflare atunci când era furioasă pe mine.

Vreau să țipe la mine că-s un idiot că i-am mâncat ciocolata sau că i-am zgârâiat mașinile.

Vreau să râdă de mine atunci când nu-mi iese să scap de una.

Le vreau înapoi.Știu că-i puternică și se va trezi.Știu asta...dar la naiba au trecut 2 săptămâni.

-Să ști că i-am sunat pe cei din Los Angeles..spun mângâind-o pe cap.Nu vrei să ști cum au reacționat.Toți au țipat la mine și chiar Justin mi-a promis că mă va omorâ atunci când vine aici.spun zâmbind trist.

-Noah și-a ieșit din minți,iar fetele m-au amenințat că o să rămân fără moștenitori.Au vrut să vină toți aici,chiar toți,de la mic la mare ca să te vadă,dar i-am oprit.Mama și tata n-au aflat și nici nu cred c-o să afle.spun încruntându-mă.

Pe ei nici nu-i interesează de noi.N-au venit acasă de când au plecat și nici nu prea au sunat,dar m-am obișnuit.Am încercat s-o protejez pe Jessica de ei.Să nu simtă lipsa lor.Să nu simta lipsa dragostei lor.Am încercat s-o protejez ,fiindu-i mamă,tată ,dar și frate totodată.

N-am reușit asta.N-am reușit s-o protejez de nimic.Sunt un laș,un laș ce se teme de tot.

-Alexia a plecat acum câteva ore în urmă.N-a vrut să plece ,dar au obligat-o băieții.A stat non-stop lângă tine,Jessica! Aproape că-i bătea pe fiecare-n parte.Crede-mă n-ai vrea să-i vezi partea cea întunecată.E un mic drăcușor.spun chicotind,iar băieții au stat în permanență aici așteptând să te trezești.

N-am observat că s-a făcut dimineață.Îmi întorc capul și admir pozele.Ce frumos era când eram copii.Nu înțelegeam multe și așa eram fericiți.

Îi văd chitara ce stă rezemată de peretele alb.Mă ridic încet de pe pat și o ridic.

-N-am mai cântat de mult timp.spun,atingând corzile.Cred că o să-ți dai imediat seama de cântec.