Inspiratia din noptile negre

Oare știi?

Copacii-ngreunați de ploaie,
Și-apleacă crengile în vânt.
Și-mi domolesc a mea văpaie,
Prin lacrimi căzând în cuvânt.

Oare știi tu cât mă doare,
Să îmi amintesc ce-a fost?
Oare știi tu cât de mare,
E tristețea fără rost?

Ochii mă ustură, mă dor,
De l-atâta plâns și chin...
Iar vântul cântand ca în cor,
Îmi șuieră-n urechi senin.

Îți mai aduci aminte-acum,
De fata de-astă vară?
Sau ai uitat-o-n lungul drum,
În care-ai fost povara?

În plânset de chitară strig,
Trăgând de lanțuri ce-s în suflet...
Mă biciuiește vântu-n frig...
Și-mi zboară gram cu gram de cuget.

Poate că da; că m-ai uitat,
Dar vreau să știi că eu te-aștept...
În frigul rece și-n păcat,
Vreau doar să-ți spun... că eu te iert.

Capitol nou! Am ajuns la peste 100 de voturi de la voi, si peste 400 de vizionari! Va multumesc enorm, nici nu stiti cat de mult inseamna acest lucru pentru mine! Dedic acest capitol prietenului meu, AlexandruMatache pentru ca astazi se implinesc doua luni de cand suntem impreuna. Te iubesc mult! *poezia nu are legatura cu relatia, apropo* .Sper ca v-a placut, si daca aveti vreo sugestie sau vreun sfat, va astept cu drag in rubrica de comentarii. Multumesc inca o data, ne "citim" in urmatorul capitol!