Jocul iluziei

Capitolul 2 -- > Jocul a inceput

Mireasma ceaiului de tei imbia narile fetei si pe cele ale matusii ei. Canapeaua din piele maro, lucioasa le sustinea pe cele doua, oferindu-le comfort. Din pacate nu destul comfort incat sa poarte o discutie pe cale orala si cu greu una din priviri ce era oricum destul de ambigua. Buzele rozalii ale fetei emiteau un sunet ascutit in timp ce tanara sorbea lichidul preparat de matusa ei. Urechile sale pline de piercinguri receptionara un sunet delicat, prea delicat pentru a fi real. Acelasi sunet, mai grav insa, o facu pe copila atenta pentru a doua oara.

   -Dorothea.

   Fata se uita uimita la matusa ei, de parca nu mai auzise acel nume niciodata, de parca nu ii apartinea, de parca matusa ei incalcase niste reguli inexistente pronuntandu-l. Ochii bulbucati si gura usor deschisa a copilei reprezentau singurul raspuns pe care Juddith avea sa il primeasca inainte de a continua.

   -De ce nu te-ai dus la bunicii tai ? rosti matusa pe un ton dezamagit ce o facu pe nepoata sa sa se incrunte. De ce ai alege sa stai cu o femeie singura si fara experienta cand vine vorba de copii ? Sa nu mai mentionam o femeie pe care nu ai cunoscut-o niciodata.

   -Pentru a o cunoaste. Strainii ma intriga, eu ii ingrozesc. Si imi place sa ingrozesc oameni. Mult.

   Cu aceste cuvinte rostite infricosator de repede si taios, fata se intoarse la ceaiul ei, lasand langa ea o matusa fara cuvinte.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

   Primii pasi in incaperea ce urma sa fie noua sa camera ii dadeau o senzatie speciala, o lasau fara aer. Nu mai avea oricum timp sa respire, fiind ocupata sa isi imagineze acel loc decorat in stilul ei, cu posterele ei, in culorile pe care le dorea, cu animalele ei de plus decapitate. Acel loc urma sa fie vizuina ei, ascunzatoarea ei si trebuia sa arate ca atare. Un mic zambet diabolic isi facu loc in coltul gurii sale la imaginea cu pereti plini de postere, carti sinistre, jucarii mutilate si ornamente gotice in locul tapetului cu floricele si a papusilor cu codite si rochite inflorate.

   -Dorothy, te descurci singura ?Trebuie sa ajung la o intalnire…de afaceri, ii explica matusa.

   -Sigur. Dar sper ca te vei imbraca cu ceva ce are macar decolteu, raspunse tanara serioasa.

   -Dorothy !

  -Ce? Nu ai vrea ca…afacerea sa fuga de tine,nu ?

   -Oh, matusa Juddith era rusinata, lucru destul de evident avand in vedere roseata inumana din obrajii sai. Mersi ca intelegi, Dorothy. Esti o draguta.

   -Mai spune-mi ‘Dorothy’ o singura data si iti voi arde sprancenele in somn. Mersi de intelegere.

   Cu aceste cuvinte fortate sa sune cristalin, un zambet si o usa trantita in fata, adolescenta ramase singura in camera sa, gata pentru redecorare.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

   Era singura acasa, dar tot se mai afla o prezenta langa a ei. Inspira cu zgomot, dar auzea o expiratie grea. Statea pe scaun, dar cearsafurile neatinse erau sifonate. Se ridica pentru a se privi in oglinda si se simti privita de o pereche de ochi in plus. Ii inchise pe ai ei involuntar. Isi simti bratele alintate de cea mai catifelata atingere. Corpul ei era brusc sustinut de ceva din spate. Isi lasa inconstienta capul pe spate, in scobitura unui gat lat. O mana puternica i se plimba prin par in timp ce alta ii cobora in jos, pe coapsa.

   -Ma vei rani ?  intreba fata cu toata forta pe care o avea.

   Tacere. Nimeni nu raspundea. Incepea sa nu mai spere la un raspuns, dar o voce ragusita, usor fantomatica, o contrazise.

   -Nu.

   -Mh…pacat.

   Nu era o noutate ca tanara era masochista. Cauta durerea peste tot, fiind constienta ca era singurul lucru pe care il putea simti. Si prefera asta, prefera sa simta durerea pentru a sti ca e vie si pentru a avea certitudinea ca inca poate sa simta ceva.

   Se misca asemenea unui robot, ghidata de necunoscutul misterios, neputand si nevrand sa isi deschida ochii. Cobora niste scari, auzea sunete metalice. Un iz de mucegai ii umplu narile. Mai facu un pas si se impiedica de ceva sau…cineva. Era deasupra lui, a celui ce o dusese acolo, sau asa credea ea. Talia sa subtire fu cuprinsa stangaci de doua maini puternice, in ceva ce dorea sa fie o imbratisare. Simti apoi cum o impinge usor, aceasta ajungand langa el pe podea. Inca o tinea de mana. Degetele ei calde se impleteau cu ale sale degete reci. O pereche de buze umede lasa un mic sarut pe obrazul ei. Ca un cutit ce despica o frageda bucata de carne vie, trei cuvinte ii despicara fetei auzul fin.  Jocul a inceput. Fara sa isi dea seama, fata deschise ochii si privi in jur. Nici urma de el. Singurul el de acolo era cel pe care il tinea de mana. Buzele sale erau crapate si uscate, iar mainilie in niciun caz nu ii erau puternice. Nici el nu avea putere. Era mort.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

   Matusa Juddith intra in casa emanand o fericire nebuna. Mirosea a bautura si avea rujul usor intins pe fata, dar aceastea sunt doar aspecte marunte, nesemnificative pentru copila ce o astepta.

   -Ce faci, Dorothy ?

   -Ti-am zis sa nu imi mai spui asa. Nu am cinci ani.

   -Bine, bine, Dorothy. Voi tine minte.

   -Juddith.

  -Da.

  -De ce ai un cadavru ascuns in subsol ?

   E interesant cum un zambet radiant se poate transforma intr-o secunda in cel mai stramb oval si cum cuvintele rostite cu veselie la betie se pot transforma intr-o secunda in cea mai sumbra tacere.

   -C-C-Cum ai ajuns acolo, Dorothea ? O singura persoana are cheia. Si persoana aia e deja ingropata…cu tot cu cheie.

   -Tata sau mama?

   Adolescenta dadea drumul cuvintelor cu nonsalanta, de parca cele doua purtau cea mai banala conversatie. Parea ca nimic nu o mai socheaza. Parea de piatra.

   -Fratele meu, tatal tau.

   -Mhm. Si banuiesc ca tot el si mafiotii sai l-au ucis si l-au ascuns aici, pe Insula, unde nimeni nu ar cauta. Si ai fost de acord, normal. Cred ca te-a si platit.

   -Dorothea, viata pe Insula nu e asa de simpla cum pare.

   -Esti asa de naiva, Juddith. Tata a murit inainte de a scapa de cadavru. Acum tu trebuie sa o faci…noi trebuie sa o facem. Il ingropam in gradina din spate, foarte adanc, atat de adanc incat Diavolul va avea nevoie de o scara ca sa coboare pana la el.

   -Da, dar…tot nu mi-ai spus cum ai intrat.

   -Am fost ghidata.

   Surprinderea matusii Juddith ajunsese la apogeu, iar pulsul sau era aproape imperceptibil.

   -De catre cine, Dorothea?

   -De catre o iluzie. Una care iubeste jocurile si acum cred ca sunt pionul ei, spuse copila cu un zambet amar si cu o constanta stralucire nebuna in ochi.