Jocul iluziei

Capitolul 1 --> Mary Jane, vaporul catre un alt univers

   Pe masura ce rotile inaintau, iar copacii intrau in jocul lor halucinant dincolo de geamul masinii, sperantele ca va mai fi aceeasi dispareau, rapite parca de crengile uscate si lungi ce se intindeau pana deasupra soselei. Cu castile in urechi, cu ochii inchisi, se simtea in lumea ei. Muzica estompa zgomotul constant facut de parintii ei care nu s-ar fi oprit din palavragitul despre slujba lor plictisitoare nici macar pentru o clipa. O singura clipa in care trebuiau sa se concentreze asupra lucrurilor cu adevarat importante. In acea clipa pana si soarta se saturase de ei, de ingamfarea lor, de aerul toxic pe care il expirau, asa ca s-a descotorosit de ei. Scurt si simplu. Cum un fumator se descotoroseste de un chistoc amarat si pastreaza  o tigara intacta, numai buna de fumat.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

   -Voi avea nevoie de numele dumneavoastra mai intai, i se adresa un politist fetei.

   -De ce ? Eu nu am nevoie de al dumneavoastra, ii raspunse aceasta rece.

   -Vreau doar sa stiu ce s-a intamplat ca sa te pot ajuta.

   -Nu vreau ajutor.

   -Eu doar imi fac slujba, bine ? Esti singura care a supravietuit acestui accident si singura care ne poate spune ce s-a intamplat.

   -Si ce imi veti face dupa ? intreba tanara prudenta.

   -Ai rude la care te putem duce sau pe care le putem contacta ?

   Desigur ca avea. Bunicii care nu se interesasera de ea de ani, nasi, prieteni de familie foarte apropiati parintilor ei, dar nimeni apropiat ei. Sau poate exista un inger gata sa pazeasca un mic pui de drac.

   -Da. Singura ruda este matusa Juddith. Traieste pe Insula. As dori sa ma imbarc pe primul vapor si sa plec la ea.

   -Inteleg, dar poate ar trebui sa mai stai o zi sau doua aici…pentru declaratii…pentru inmormantare.

  -Domnule, tocmai am suferit o tragedie. As prefera sa plec si sa va las pe dumneavoastra sa va descurcati cu asta.

   Si cu aceste cuvinte ipocrite acompaniate de un plans fals, fata obtinu ce dorea. Sa evadeze.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

   Vantul ii aranja parul castaniu in toate directiile. Mici stropi de apa ii sareau uneori in ochi. Se simtea libera parasind pentru prima data orasul si refugiindu-se pe Insula. Orasul era plin de falsitate, bogatii si oameni ipocriti. Insula era pasnica, apartinea intr-un fel orasului dar niciunul din locuitorii ei nu se comporta ca atare. Toti erau artisti. Pictori, sculptori, muzicieni de toate felurile, fotografi, scriitori, toti domneau pe Insula. Cei batrani de acolo erau pescarii si sotiile lor. Fiecare traia in lumea lui, iar toate aceste lumi puse laolalta reprezentau Insula. Universul in care banalul era venerat, in care imposibilul era posibil si visele deveneau rutina zilnica. Fata zambi la acest gand. Vaporul Mary Jane o purta catre locul mult visat.

   -Ce e cu tine aici, copilo ? o intreba un pescar urias si musculos, plin de tatuaje.

   -Merg spre fericire, raspunse aceasta cu un zambet radiant.

   -Parintii tai nu sunt cei ce au murit in accidentul de ieri ?

   -Ba da.

   -Nu pari prea suparata.

   -Nici ei nu ar fi fost. Si in plus, lumea mai trebuie curatata. Vine primavara. Pana si universul face curatenia tipica anotimpului renasterii.

   Pescarul se multumi cu raspunsul fetei si pleca. Ramasa singura, adolescenta incepu sa viseze la noua ei viata. Scoala noua, prieteni care stiu ce inseamna cuvantul « prieteni », o matusa de care parintii ei au tinut-o ascunsa. Poate aceasta separare a determinat-o sa se mute cu matusa ei, nu se stie, cert este ca mereu a tinut in ea un impuls de ea fugi pe insula, de a o intalni. Era singura, dar asta urma sa se schimbe.

   Isi simti talia usor mangaiata si receptorii tactili de pe ceafa sa gadilati de o respiratie calda. Pentru o secunda putu sa jure ca cineva i-a sarutat usor gatul si i-a soptit grav patru cuvinte ce i s-au intiparit in minte precum cerneala se intipareste in piele formand un tatuaj. A inchis ochii si a inspirat adanc, apoi s-a intors 180 de grade si…nu a vazut nimic. Era singura. Nimeni in spatele ei. Dar, cum a spus si grava voce : jocul va incepe curand. Prin urmare, tot ce putea face era sa astepte…si sa astepte… si sa astepte semnalul de start.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

  O harta improvizata de ea pe baza spuselor matusii sale in timpul primei lor conversatii o purta pe adolescenta in fata unei case normale, cu etaj si curte mare. Batu entuziasmata la usa pana ce aceasta se deschise. In cadrul ei aparu o femeie tanara, cu parul dezordonat si haine sifonate. Ochii sai sticlosi pareau acoperiti de un val, iar gura se schimonosi in ceva ce trebuia sa fie un zambet. O voce calda, soptita, nevrand parca sa deranjeze linistea ce le invaluia, se facu cu greu auzita.

  -D-D-Dorrothea ? Tu esti ?