Alunecă-mi uşor pe gât şi simte-mi golurile pe care mi le creez în vorbire. Eşuări ale unui destin, le-ai numi tu, dacă te-ai pricepe la cuvinte. Dar nu te pricepi decât să spui ,,adio”, restul nu sunt decât imitaţii şi rareori improvizaţii în faţa unui public care s-a săturat de iubiri lamentabile. Pentru că eu reprezint iubirile tale. Am fost prima iubită , apoi propria-mi amantă . Am plâns din cauza îmbrăţişărilor pe care ţi le dădeam fără să vreau, care-mi smulgeau cu ură puterile. Gesturi inutile, îmi dau seama acum. Dar nu vreau să-mi reneg clipele de fericire, aş deveni astfel o străină de tot ceea ce-am trăit anii ăştia.
Rândurile astea sunt doar clişeele pe care mi le formez pentru a-mi contura deciziile. Nu trebuie să crezi tot ce spun, nu trebuie să te gândeşti dacă am formulat corect ce am gândit. Trebuie să rămâi acolo, aproape de mine, să trăieşti fiecare minut, fericit. Şi într-o continuă uitare a singurei iubiri pe care ai putut să o ai vreodată .
Probabil, nu mă mai interesează decât dacă trăieşti. Nu cum o faci, pentru că eu nu îţi iubesc modul de viaţă, prieteniile, îţi iubesc viaţa. Pentru acea viaţă m-am străduit să rămân om, să nu-mi pierd sentimentele şi intenţiile.
Sunt impulsivă, şi poate din cauza fiecărui impuls am pierdut întotdeauna câte un pic din demnitatea mea. Sau poţi considera că am făcut un schimb cu destinul. I-am dat din demnitatea mea pentru a-mi oferi , la schimb, răni. Pe care eu nu o să reuşesc niciodată să le vindec complet. Întotdeauna se vor deschide, poate doar că nu vei mai face tu asta.
Vor exista şi alţi oameni pe care îi voi iubi, cărora mă voi sili să le ofer inocenţa sufletului meu. Voi fi conştientă că se va întâmpla ce s-a întâmplat şi cu tine, dar unele lucruri nu le poţi evita.
Nu-ţi duc dorul, nu aştept reîntoarcerea ta. Nu vreau mai mult decât mi se oferă. Trebuie să mă mulţumesc cu acest puţin, dar şi iluziile înseamnă mult, în momentele astea. Nu mă mai vreau învinovăţită, nu mai vreau să mă numeşti : reproş. Lasă-mă să fiu Eu, lasă-mă să mă descompun de fiecare dată când iubesc alţi oameni numai din dorinţa de a te iubi de tine. Şi nu poţi numi asta păcat, doar dorinţă imposibilă. De-ai înţelege ceva din tot ceea ce simt eu..Nici măcar timpul nu mai poate rezolva asta, nici măcar el. Oricum, unele minciuni te calmează. Îţi dau posibilitatea să rămâi pe loc, să respiri uşurat că poţi merge în continuare fără să te izbeşti de siluete ale unor oameni care nu se pot numi decât monştri. Sfaturile lor nu vor însemna niciodată nimic pentru mine, pentru că în ele stă îndemnul la moarte. Consideră-mă moartă atunci când voi înceta să te mai iubesc. Dar şi pentru a afla ce simt ar trebui ca din când în când să fii lângă mine...
