Oamenii din viaţa ta nu au fost răi. Şi nici buni, îmi dau seama. Nu te-au urât, n-au îndrăznit să te iubească, n-au chicotit la glumele tale, nu ţi-au adresat niciodată cuvinte de laudă. Acei oameni nu ţi-au controlat niciodată viaţa, nu ţi-au oferit speranţe privind viitorul tău şubred. Ei au fost acolo, în spatele tău, ajutându-te să mori infect. Să decazi atât de mult, încât să nu-ţi mai rămână decât întrebarea: Unde sunteţi toţi?
Le simţi lipsa, vezi? Nici măcar singurătatea nu te mulţumeşte, deşi îţi oferă tot ce ai nevoie. Linişte, anumite posesii permanente, imaginaţie. Nu ştiu de ce alegi mereu să strici totul numai amintindu-ţi că ăsta e un vis. Tu l-ai creat, tu te-ai creat. Şi nu ţi-a plăcut să-ţi dai seama că eşti un monstru, un ne-om. Nu ţi-ai găsit asemănări cu cei din jurul tău, dar nici nu te-a dus gândul că poţi fii unic. Sau probabil unicitatea avea să fie inventată cu foarte mult timp după dispariţia ta.
Oamenii au nevoie să se ştie dominaţi de o putere cerească. Apoi să ştie că de ei depinde continuarea existenţei umane. Sunt parşivi pentru că încearcă să-l descopere pe Dumnezeu prin idei non-conformiste. Şi tot prin parşivitate, pierd dreptul de a se cultiva. Rămân aceeaşi mediocri, dar nu din vina lor. Singurul vinovat nu mai rămâne decât ecranul imaginar, îndreptar al vieţilor tăiate cu pix roşu.
Atunci mă reinventez. Sunt unul de-al lor. N-am omorât pe nimeni şi am încercat să-mi iubesc aproapele, poate chiar am exagerat în ceea ce priveşte această poruncă. N-am furat decât liniştea şi ura celor din jur, m-am rugat lui Dumnezeu când am simţit nevoia, nu în fiecare seară. Am ezitat să mă închin în faţa bisericilor pe lângă care treceam şi înainte să deschizi gura şi să judeci îţi spun că plăcerea mea nu depinde de gândurile şi interdicţiile tale. A merge înainte pentru mine înseamnă să nu mă pierd pe mine în timp ce-mi întorc capul să văd ce mai faci tu când eşti singur. Frica, sentimentul ăsta, mă doboară câteodată.
Tocmai de-asta îţi spun că de acum sunt cel de care trebuie să asculţi. Nu te aştepta să-mi schimb timbrul vocii pentru ca tu, un om aproape adormit, să fii atent. Tu ştii cel mai bine ce aşteptări ai de la viaţă. Nu-ţi vreau binele, nu o să ţi-l vreau niciodată.
Am considerat că e mai bine să nu te mint, să-ţi spun adevărul ca să nu mă uiţi niciodată, s-ar putea să fi fost singura persoană sinceră din viaţa ta.
