Frate sau iubit

I

"Ivy ai 10 minute să te pregăteşti şi să te prezinţi în cabinetul directoarei.", sunt informată de o asistentă.

"Bună ziua doamnă directoare.", spun eu politicoasă. Sau cel puțin încerc să fiu, pentru că nu dau nici doi bani pe ceea ce se întâmplă.

"Buna Ivy, ia loc.", spune arătând spre scaunul din fața biroului şi de lângă acea doamnă drăguță.

"Ce s-a întâmplat?", întreb plictisită şi nerăbdătoare de-a mă întoarce în camera mea.

"Doamna Mallet, vrea să te adopte.", spune ea zâmbăreață. Ce să zic, cred că se bucură să scape de o pacoste.

"De ce?", întreb simplu.

"Ivy, fiul meu Justin, a trecut zilele astea pe aici, şi te-a văzut, foarte tristă, s-a interesat de povestea ta. De-ai şti cât de mult vorbeşte despre tine. Şi am decis să te adopt.", mă lămurește acea doamnă, Mallet, nu?

"Ivy, ești de acord să mergi cu doamna Mallet şi să trăieşti cu ea?"

"De unde să ştiu că nu voi fi maltratată, jignită sau batjocorită.", spun uitându-mă fix la ea.

"Noi nu îți vom face asta, nu suntem aşa.", spune acea doamnă.

"Îmi pare rău dar nu pot avea încredere.", spun serioasă, iar zâmbetul doamnei dispare.

"Ivy totul va fi bine, promit.", spune doamna directoare.

"Aşa ați zis şi data trecută, şi ştiți foarte bine cum ce s-a terminat."

"Ivy de data asta am verificat totul foarte bine. Şi fiul doamnei este un cântăreț, poate te ajută şi pe tine cu visul tău."

Pff vedete, de asta am eu nevoie, de o vedetă îngâmfată.

"Şi tu cânţi Ivy?", întreabă doamna Mallet.

"Nu contează, alea erau doar vise, vise de copil. Dar fie, voi merge.", am cedat pentru că știam că, cu sau fără acordul meu tot va trebui să plec. Toată treaba asta cu prezentarea, este doar o formaliatate de care nimeni nu ține cont până la urmă. Noi copii orfani nu avem nici un drept la propriile alegeri.

"Foarte bine, mergi şi îți adună lucrurile din cameră, iar doamna Mallet te va aştepta în sala de primire."

"Bine.", spun apoi plec la mine în camera.

Am merg agale pe holul lung. Am intrat în cameră. Am luat două troilere de un mov închis, le-am umplut cu toate lucrurile mele, care de altfel nu sunt prea multe. Mi-aş lua la revedere, dar nu am de la cine. Chair dacă stau aici de când mă ştiu, nu mi-am făcut nici un prieten. Şi nici nu am depus efort să am unul. De unde să ştiu că pot avea încredere în iei. Oamenii sunt răi.

*************:
Cobor din maşina Patrieciei, care apropo pare a fi de treabă. Pare, nu am degând să am încredere în ea atât de repede, probabil nici nu voi avea vreodată. Mă trezesc în fața unei case imense. Intrăm iar un băiat blond spre brunet vine şi o îmbrățişează pe Pattie.

"Hey, bună tu trebuie să fii Ivy.", spune acel băiat apoi mă îmbrățişează şi pe mine, dar nu-i răspund la îmbrățişare. "Îmi pare rău de ce ți s-a întâmplat.", spune el blând. Hah, dacă crede că am nevoie de mila lui se înşeală amarnic.

"Nu trebuie să-ți pară.", spun rece. "Doamnă Mallet îmi puteți arăta camera în care voi sta?"

"Oh dragă poți să-mi spui doar Pattie, știu că-ți va fi greu să-mi spui mama, deci mă mulțumesc cu Pattie.", auzi la ea să-i spun mamă.
Nu am, nu am avut, şi nici nu voi avea niciodată o mamă. Şi chiar dacă m-a adoptat şi este drăguță cu mine, asta nu schimbă nimic. Eu sunt un om perdut, care nu face nimic decât să aştepte să moară.