Aproape se înnorase. Vântul îmi dădea parul pe spate. Nu prea mai vedeam oameni pe stradă,era aproape pustiu. Mă uitam cum frunzele copacilor sunt azvârlite pe jos de vânt apoi maturate și duse mai departe în necunoscut,locul pe care as vrea sa îl explorez.
Mergeam umăr la umăr cu Alex. Pas cu pas deveneam din ce în ce mai îngândurată. Îmi aminteam foarte bine ca prima data când îl văzusem pe Alex..atmosfera era puțin diferita. Pe atunci nu zâmbea.
"Deci..ce s-a schimbat?"
Ne oprisem într-un mic parculet. Trecând pe lângă niște copii care jucau șotron ne așezăm pe una dintre băncuțele din mijlocul parcului. Alex părea destul de fericit. Sa fiu sinceră nu înțeleg deloc cum poți sa devii fericit din orice nimic. Sincer admir oamenii care pot vedea frumosul în orice.
În afară de acei copii în parculet nu mai era nimeni. Desigur era puțin frig. Îmi cuprinsesem fața cu mâinile. Nasul meu înghețate. Mă rezemasem de bancă și lăsând capul pe spate scot puțin abur asemănător fumului de țigară.
Mă uitam la Alex. Era așa de liniștit. Întinzând mâna către capul lui îi scutur ușor parul ciufulindu-l puțin. Parul lui era extrem de moale și mătăsos.
Alex făcu ochii mari și cu o singura mișcare îmi prinse încheietura mâinii. Roșise.
-Um..
Obrajii lui erau mai roșii decât orice văzusem pana acum. Pentru câteva secunde ochii noștri rămăseseră ațintiți unii asupra celorlalți. Sincer nu înțeleg..ce vedeam în ochii lui. Am mai văzut de multe ori priviri aruncate din frica sau curiozitate dar de data asta chiar nu înțeleg. Îmi trag mâna înapoi și îmi întorc privirea.
"Ce dracu fac? "
Fata mea se aprinse. Trăgeam cu ochiul la Alex. Își acoperise fata cu mâinile. Îmi scutur ușor capul și încep sa rad.
-Ah,scuze! Nu știam ca ești așa sensibil.
Alex nu spunea nimic. Mă simțeam puțin prost,voiam sa spună ceva! Un sentiment ciudat îmi cuprinse corpul ca un trăsnet. Era un sentiment tare plăcut ce îmi apăsa inima.
"Ce e asta?"
Imi mușc ușor buza superioara. Nu știam ce sa fac. Cred ca ar fi fost mai bine sa las lucrurile așa,sa bag o scuză și sa plec.
-Ha Ha...uite cât e ceasul! Cred ca ar trebui sa plec...
Luându-mi geanta de pe bancă,mă ridic.
-Eh..ne mai vedem..
Apoi o pornesc spre drumul meu. Mă simțeam ciudat..
O mână îmi trase umărul în spate. Speram sa nu fie el..deși știam ce urma sa văd..închid ochii. Întorcăndu-ma Alex mă îmbrățișează strâns.
-Scuze! Nu vreau sa înțelegi greșit! Dar eu..
Vocea lui tremura. Părea..speriat. Încerca să spună ceva dar vocea lui pierea de fiecare data.
Întinzând mâinile îl îmbrățișez.
-E ok.
Răsuflam ușurată. Eram bucuroasă. Nu era supărat pe mine.
Alex își dădu parul din ochi. Se uită la mine apoi își întoarse privirea. Avea un par lung ce îi intră în ochi. Arăta că un mic emo.
-Scuze..nu vreau sa iti creez o impresie greșită sau ceva.
"Despre ce vorbește?"
Mă îndrept spre el cu o privire serioasa. Uitându-se la mine se îndepărtă câțiva pași în spate. Întind mâna din nou spre parul lui. Pregătindu-se sa îmi prindă mâna iar, o cobor rapid lipindu-i un bobârnac de frunte.
-AU! A durut!
-Pai normal,așa și trebuie.
Alex se rezemă de copac,după care se așeză jos.
Mă așez jos. Îmi scot geanta de pe umăr. Mă uitam la Alex cu o privire puțin curioasă. Nu l-am mai văzut pe Alex într-o asemenea situația. Părea puțin buimăcit și deprimat..așa trăgându-l de umăr îi așez capul pe picioarele mele.
-Ce faci?
-Pari cam îngândurat.
-Huh?
-Eu mai bine gândesc când mă întind.
Alex începuse sa rada. Nu mai părea deprimat,părea chiar..fericit. Ridicând mâinile le trăsnesc, apoi le cobor în parul lui Alex.
Sincer nu înțeleg ce simt acum. E o combinație ciudata de sentimente pe care nu le simt prea des.
Oricum, e imposibil sa simt ceva pentru Alex,nu?
