Era o iarna tarzie, se apropia primavara. Picuri de apa se prelingeau de pe ghetusii ce stateau aproape sa cada de la streasina casei. Totusi, pe horn inca mai iesea fum. Lemnele umede si ele, ardeau mocnit in soba.Diminetile erau reci, in care ceata groasa transforma oamenii in niste stafii umblatoare si grabite. Soarele mai zambea din cand in cand de printre nori la orele dupa-amiezii.
Iar tu..ma injunghiai pe la spate. Una, doua, trei lovituri de cutit. Am cazut lata la pamant, simtind pe pielea subtire a obrazului suprafata prea dura a covorului. Am cazut rasufland sacadat. Ca si cand as fi alergat...dupa tine. In linistea mea ma gandeam la tine, ma gandeam la cat de mult te-am iubit. Deodata se face galagie. Aud cum sangele mi se scuge din ranile adanci si imi pateaza hainele. Aud un tipat lung, un vuiet, un cantec. Nu pot sa disting ce e, pentru ca, chiar si in galagia asta, tot la tine ma gandesc. Imi pun intrebari: "m-ai iubit vreodata?", "oare de cate ori m-ai mintit privindu-ma in ochi?", "chiar asa de ticalos sa fii, incat sa ma omori in timp ce-mi spui ca ma iubesti?".
Respiratia incepe sa se incetineasca. Simt o durere in spate, iar mana de sub mine mi-a amortit. Broboade de transpiratie imi apar pe frunte si coboara lenes, plimbandu-se printre firele de par. Ma gadila. Cum mai faceai tu seara inainte de culcare. Ma gadilai la gat, ne jucam, radeam, ma sarutai pe nas, iar apoi faceam dragoste.
Deschid ochii si simt un frison. Ma cutremur. Ma simti. Te intorci si ma iei in brate. Sub caldura ta adorm la loc linistita.
A fost un vis. Traiesc.
Emma.
CITEȘTI
Gândurile Emmei
Non-Fictiontell you what...truth is, sometimes I miss you so bad, I can hardly stand it.
