Ariana (Volumul I)

Capitolul 21

Perspectiva Arianei

Iar dezbatem acest subiect și mi-e teamă să-i spun adevărul și nu știu de ce. Sunt o fricoasă care nu știe cum e viața cu adevărată și o aflu acum. Și nu e prea bine, nu am avut părinții mereu aproape, cine să mă sfatuiască? Acum mi-am deschis ochii, am aflat că voi avea viață veșnică, la fel ca părinții mei biologici. Aș vrea să fiu cu el dar nu știu ce mă reține, timiditatea nu mă lasă să mă deschid în fața lui, deși mi-aș dori să audă de la mine, știe prea bine că-mi place de el și chiar că-l iubesc, mă gândeam la toate momentele noastre, când mă lua în brațe, când mă pupa pe frunte, când mă săruta, când mă proteja de toți idioții, plângeam cu nopțile pentru că nu mai știam ce să fac să-l fac să vină înapoi la mine, la ce trebuia să se întâmple între noi, am ratat atâtea momente, doar avem viață veșnică, nu? Nici nu știu cum va fi situația...sunt întreruptă de Mihai care mă strigă.

-Ariana, la ce te gândești? Vreau să vorbim aici în mijlocul drumului serios, zice el oftând.

-La nimic și tocmai când voiam să-i spun adevărul, a trecut o mașină peste noi. De atunci, am văzut doar ceață.

Peste o două ore

Mă trezesc în camera mea, în patul meu cu Mihai care plânge lângă mine.
-Mihai, de ce plângi? Îi spun eu îngrijorată.

-Din cauza mea s-a întâmplat, nu am fost pe fază, ești bine, slavă Domnului, zice el plângând și în același timp e nervos.

-Oricum nu am cum să mor, zic eu dând din umeri.

-Ești în timpul transformării, poți sta așa o lună, două...de asta m-am speriat atât de tare, trebuie să avem mai multă grija pe viitor, Doamne, abia aștept să fii vampir complet, zice pus, exasperat, așezându-se lângă mine și fixându-și privirea spre mine.
Peste ceva vreme, am discutat despre tot în afară de tot ce simt pentru el.

Bate cineva la ușă, îi spun lui Mihai să se ducă să vadă cine e, cine crezi că e? Cristina și abia aștept să am ocazia de a o da afară din minunatul meu apartament.
-Știam că ești aici! Faci ce faci și tot la idioata asta te întorci! Aud din camera alăturată. Decid să mă ridic din pat și să văd ce vrea.

-Cu ce drept vii aici? Are grijă de mine, e un lucru complicat la mijloc care nu ar trebui să te intereseze, s-a întâmplat ceva și n-am chef acum să-mi arăți aerele tale de "divă" pentru că arăți ca o găină pe tocuri în călduri și tu nu mai vorbi atât de rău despre Mihai că îl înșeli cu oricare bărbat îți iese în cale, pe mine nu mă faci idioată că te calc în picioare! Mihai nu te-a iubit și nu te va iubii niciodată, ai înțeles?! Acum lasă-ne dracului în pace până nu-ți întorc nasul invers! Țip la ea după care îi închid ușa în nas și o încui, haide Mihai în cameră să continuăm ce am început, zic eu pe un ton ridicat, să mă audă Cristina. Mihai rânjește.

-Am vrut să-i spun că ne despărțim față-n față dar a avut treabă așa că i-am spus că vreau să ne despărțim iar ea nu a fost de acord și i-am spus că nu mă interesează. Oricum o țineam doar să-mi satisfac poftele sexuale și știi asta. Îți stă bine când ești geloasă. Faci ce faci și tot îmi demonstrezi că mă iubești. Acum că tot am adus vorba, nu crezi că ar trebui să vorbim și despre ce se întâmplă între noi? Zice el pe un ton ușor curios.

-Bine, Mihai. Te iubesc, ai înțeles? Ești frumos, deștept, o persoană minunată pe care o iubesc enorm, ok? Nu am iubit în viața mea, nu am avut pe cine, nu a existat acea persoană specială care să aibe un rol în inima mea. Mereu ești acolo, mereu mă gândesc la tine, la noi, la tot ce s-a întâmplat între noi, când ai plecat, am simțit că nu are niciun rost să mai trăiesc pe acest Pământ, viața e creată cu un scop și un destin, noua ne-a fost predestinat să fim împreună și din cauza mea, nu am fost pentru că eu nu-mi pot călca orgoliul sau timiditatea să-ți spun câtă dragoste îți port, Mihai. Nu am mai rezistat să stau așa, să plâng în fiecare zi, din vina mea să nu pot fii fericită...asta nu cred că i s-a întâmplat nimănui. Mă simt vinovată și mă simt foarte rău, nu mai pot învăța pentru facultate deoarece mă gândesc la ce am făcut, că te-am rănit și pe tine, în ce situație te-am pus, îmi dau seama cum te-ai simțit, poate că ușor, ușor mă vei urî, vreau să-ți cer scuze pentru tot ce ți-am făcut...îmi pare foarte rău, e prea târziu să-ți spun că te iubesc? Mai avem vreo șansă să fim împreună?

Saluut, știu că v-am lăsat în suspans dar cam asta e ideea, n-am ce să fac, sper că vă place.