Ariana (Volumul I)

Capitolul 25

Perspectiva Arianei

Astăzi, merg să cumpăr câte ceva pentru casa lui Rareș, se vede că nu e urmă de femeie pe acolo, așa că de ce să nu îmbunătățesc acea casă? N-am nimic de pierdut. Merg prin străzile nu foarte pustii, pe aici umblă golani sau așa ceva, dacă e să mor, mor oricum, zic și eu. Așa, cum spuneam, mă plimb pe aici și nu observ ceva neobișnuit, adică aici să și-o tragă două persoane într-o mașina cu geamuri fumurii, e ceva foarte normal. A fost simplu să-mi dau seama pentru că se mișca mașina, plus că nu sunt surdă, am auzul ascuțit, gemea ca o capră. Într-un sfârsit, ajung și eu la magazin. Bineînțeles că-i cheltui toți banii de pe card, e casa lui, nu a mea. Eu doar îi aduc puțină culoare. Când ies din magazin, dau nas în nas cu Mihai. Așa îl chema, nu-i așa?

-Ariana! Te-am căutat peste tot! Ce ți-a făcut nenorocitul ăla? Îl omor cu mâna mea! Zice el nervos.

-Lasă-mă în pace, Mihai! Și nu vorbi așa despre iubitul meu. Te rog să-ți vezi de viața ta, spun eu mai nervoasă decât el.

-Nu cred că ai spus așa ceva, ți-a făcut el ceva! Ai spus că mă iubești! Zice el plângând.

-Bine zis "ai spus". Am spus-o, poate că doar o gândeam, oricum e de domeniul trecutului, îl iubesc doar pe el și ai face bine să mă lași să fiu fericită alături de bărbatul pe care-l iubesc, spun eu plecând repede de lângă el.

***
Ajung acasă la Rareș, decorez prin casă și decid să mă așez pe canapea ca să mă odihnesc. Ajunge și Rareș acasă, a fost până la facultate să vorbească ceva cu un director de acolo sau eu știu, n-am prea înțeles ce zicea, îmi era somn. Se descalță și se îndreaptă spre mine, așezându-se lângă mine.

-Vai, iubito! Ce bine arată casa! Aduce un aer feminin, zice el sărutându-mă.

-Știu, asta era și ideea, spun eu râzand.

-Bine, frumoaso, zice el luându-mă în brațe. În momentul acela, îmi amintesc de Mihai. Doar el îmi spunea frumoaso, îmi amintesc de toate întâmplările, parcă mi-au trecut toate amintirile prin față. Eh, nu-mi pasă de el, deloc chiar. Trebuie să mă înțeleagă, trebuie să mă lase în pace să fiu fericită alături de Rareș.

Peste aproximativ o lună

Mihai a tot încercat să mă convingă să fiu cu el, să-i spun ce mi-a făcut Rareș, el nu mi-a făcut nimic, doar mă iubește, iar eu îl iubesc pe el. Ne înțelegem foarte bine pe zi ce trece, totul e perfect. Mă gândeam să mă plimb prin parc, e un părculeț foarte drăguț unde obișnuiesc să mă plimb când vreau să mă gândesc la ceva important, mă plimb acolo. Zăresc un bărbat și cred că acel bărbat e Mihai care plânge pe o bancă. Mă așez la o bancă în spatele lui, trece o jumătate de oră și el tot plânge, de ce o plânge? Totuși, aș vrea să-i fiu alături, să fim prieteni, e un om bun. Mai stau puțin, apoi îmi fac curaj să merg la el.

-Mihai, de ce plângi? Spun eu pe un ton trist.

-De ce ți-ar păsa? Du-te la Rareș al tău.

-Te gândești la noi, simt asta. Și nu, nu o simt pentru că te iubesc, spun eu încruntându-mă.

-Știu tot, te-a vrăjit să fii a lui pentru totdeauna și nu am cum să te scap din vraja lui, spune el plângând. Nu înțelegi că nu-l iubești? Nu știu ce să-ți fac să-ți revi! Spune el exasperat. Încep să plâng incontrolabil și mă așez lângă el pe bancă.

Știu că e scurt, dar l-am postat repede. :)))