Ariana (Volumul I)

Capitolul 46

Peste două luni

Perspectiva Anei

Și el m-a folosit. Pe mine toată lumea trebuie să mă folosească?! Așa urâtă sunt? De ce? Nu am făcut rău nimănui și nu înțeleg de ce mi se întâmplă atâtea rele? Locul meu nu e aici. S-a mai mutat și nebuna aia de Bianca și-mi stă-n cap. Nu-i nimic, mă voi muta altundeva, văd eu unde...poate merg la verișoara mea. Locuiește la Timișoara. Îmi voi continua studiile acolo sau...voi face doar un mic popas. Depinde cât de bine mă simt acolo. Am bagajul terminat, Bianca nu vrea să plec, dar eu vreau și nu o voi asculta pe ea și nici pe părinții mei. Între timp...mi-am amintit că am nevoie de niște șervețele umede și batistuțe pentru orice eventualitate.

Decid să merg la cel mai bun magazin din zona mea. Poate că voi avea nevoie și de ciocolată pe drum. Oricum, am slăbit...am suferit, recunosc. Totuși și-a bătut capul cu mine destul de mult. Și când mă gândesc că a stat atât de mult după mine pentru asta...încep să cred că destinul meu vrea să sufăr în continuu...

Ajung la magazin, îmi cumpăr tot ce-mi trebuie și mă duc să alimentez mașina. Mașina Amandei, verișoara mea. A zis că vrea să-i aduc mașina, astfel să mă întorc tot cu ea, iar ea va pleca înapoi. Da, ce să facă și ea cu banii...n-are ce.

Ajung la locația unde trebuie să alimentez mașina. Când ies din mașină...îl văd pe Angelo. Angelo în carne și-n oase. Mă privește oarecum uimit. Nu-l mai privesc, după ce bag benzina în mașină, mă duc să plătesc. Nu mă uit în urma mea, aud doar un mic strigăt și știu din partea cui este...nu mă întorc. El s-a întors după ce s-a culcat cu mine? Nu! Nici eu nu mă voi întoarce. E un boșorog. Decid să alerg puțin până la mașină ca să nu mă ajungă, dar ce să vezi...mă așteaptă la mașina mea. Super.

--- Chiar îmi pare rău pentru ce am făcut. Nu știu ce fost în capul meu, spune el cu o voce stinsă.

Surâd.

--- Crezi că te voi iera pentru ce-ai făcut? Crezi că mă interesează ce părere ai tu în legătură cu accidentul din ziua aia? Ești un nenorocit, din cauza ta mă mut azi! Mă răstesc la el.

Dau să mă întorc, dar el mă întoarce cu fața spre el. Îi văd acei ochi frumoși...îl văd cu alți ochi acum...și regret foarte tare.

--- Te-am vrut în pat neapărat și nu știu de ce. Nu știam ce simțeam pentru tine atunci, eram confuz pentru că mă refuzai în continuu și mă gândeam că vrei doar o noapte, ca să nu mă doară...am plecat fără să mă uit înapoi. Te iubesc și sunt foarte sigur de asta, te rog să nu pleci, să nu mă părăsești! Nu știam că te doare faptul că am plecat, chiar îmi pare rău! Sunt un nenorocit, sunt absolut ce dorești, doar iartă-mă! Spune el izbucnind.

Pe fața lui, se pot observa lacrimi, lacrimi pe care le varsă pentru mine...și mă doare că trebuie să plec, dar ce să fac? Am suferit mult...oricum...am stat doar în casă cu Bianca și i-am zis că nu accept vizite de la nimeni...probabil i-a fost rușine să mai dea ochii cu mine. Mi se pare normal...

Saluut, acesta este un fel de capitol bonus. Sper că e pe placul vostru.