Alaturi De Tine (Finalizată)

5. Se descurcă fără mine

Dacă până acum era liniște, era liniște pentru că nu știam ce să-i spun de teamă să nu greșesc cu ceva; acum tac pentru că mi-am înghițit vorbele; vine spre noi cel mai frumos cal văzut de mine, cu un trap galant și privirea ațintiță spre Dayane. Un cal negru de rasa Friesian, puternic și impunător.

Dayane îl îmbrățișează cu dor, îi spune ceva la ureche, ceva ce nu pot înțelege iar el se împinge in ea. Au o relație foarte specială.

- El este Night! Prietenul meu cel mai bun. Ceea ce mă surprinde este lejeritatea cu care vorbește cu el, mă prezintă lui de parcă ar înțelege iar gestul calului mă face să rămân perplex cu un zâmbet tâmp pe față. Își lasă capul în jos ca un semn de salut ceea ce mă face să râd. E uimitor!

Este strigată de către o doamnă mai învârstă pe care o îmbrățișează și îi zâmbește larg. Pe bune, fata asta zâmbește într- una de când am ajuns aici. Mă prezintă la care îmi raspunde cu un zâmbet cald spunându- mi că se bucură să mă cunoască. Mă uit la Dayane și o prind cum mă analizează, își lasă privirea jos rușinată și din nou culoarea obrajilor ei prind o nuanță de roșu. Acum chiar rânjesc satisfăcut pentru că ador să văd că nu îi sunt indiferent.

- Dayane!! Dayane!! Ai ajuns!! Văd un grup de copii cu vârste cuprinse între opt și zece ani, alergând spre noi; mai exact spre Dayane. Ea se lasă în jos pentru a ajunge la înălțimea lor și îi îmbrățișează pe toți. Trei băieței și două fetițe.

Mă prezint și eu copiilor intrând în jocul lor de cuvinte contradictorii și distrându-mă foarte mult pe seama lor. O ajut pe Dayane să-i încalece pe copii apoi plimbându- i ușor și atent. Era atât de grijulie și atentă la toate detaliile. Oricine s-ar putea îndrăgosti de gingășia ei. Oare și eu?

-Gata copii! Merge-ți, spălați-vă pe mâini apoi la masă! Eu voi merge să îl duc pe David acasa; apoi, voi reveni pentru focul de tabără. Bine?!

Văzând copii atât de fericiți, nu mi- am putut stăpânii gândurile la trecut. Ce înseamnă fericirea?! Fericirea mea a trecut, a durat puțin și apoi a dispărut. Bunica mea îmi tot repeta că fericirea e ca soarele, se ascunde după nori dar tot luminează ziua chiar daca nu e senin. Fericirea mea a dispărut de câțiva ani. Mai exact, eroul meu a luat fericirea mea, a pus-o într-o valiză și a dispărut în ceața. Ce rost are să speri că se va întoarce?! Când ești sigur și ți-a și dovedit că nu se mai întoarce. Dovedind- o printr- o hârtie de divorț.
Mi-e dor de bunici, de vremea când nu îmi era frică de ziua de mâine că va fi mai rea ca cea de astăzi, de vremea când nu aveam insomnii, de vremea când mă bucuram pentru orice, de vremea când nu eram atât de blazat.

Toate gândurile mele sunt întrerupte de vocea Dayanei care se ridică cu o octavă mai sus de fericire. Un om de vârsta a doua se îndreaptă spre noi cu brațele deschise prinzând- o pe ochișori într- o îmbrățișare strânsă. Cât de iubită e fata asta! De toată lumea e îmbrățișată. E normal să nu aibă nevoie de prieteni falși și popularitate când aici are tot ce își dorește.

- Tată, ți-l prezint pe David Lawer, m-a ajutat astăzi cu copii. Acum simt că îmi cade cerul în cap; tatăl ei!!! Nu am timp să reacționez, să mă emoționez că, simt cum îmi strânge mâna bărbătește, zâmbindu- mi cald. Senzația de amiciție nu întârzie să apară. E un om prietenos.

- Lawer? Băiatul Andei Lawer? Mă întreabă sfios și nesigur. Încuviințez dând din cap iar el se uită confuz.
-Scuză- mă, ea la ședința a spus că are doar o fiică. Spune privindu-mă cu regret. Se vede că îi pare rău că m-a pus într- o situație jenantă iar eu nu fac nimic decât să adopt o privire inexpresivă ridicând din umeri indiferent.

Cu toate că mă așteptam la așa ceva din partea mamei, nu vroia să o întrebe nimeni cine e tatăl băiatului, mă durea. De ce mă renegase?! E adevărat, tata a părăsit- o, dar a făcut- o din vina ei.

Nu știu de cât timp se uită ochișori la mine dar mă analizează și mă simt de parcă îmi citește sufletul.

- Și tată, cât stai pe aici?! Mergi acasă?! Intrebarea care i-a adresat-o nu prea o înteleg. Cum adică dacă merge acasă, oricât mi-aș dori să o întreb nu îndrăznesc. Și ea cred că ar vrea mai multe răspunsuri dar nu adresează nici o întrebare. Are răbdare.

- Nu scumpo, trebuie să plec în Spania la o conferință. Am venit repede să te văd, știam că te voi găsi aici! Frumoasa mea. Asist la o discuție tată- fiică și nu pot să mă abțin să nu compar cu discuția surorii mele cu așa zisul tată care se rezumă doar la bani. De câți bani are nevoie fetița lui.

- Mă bucur că te-am cunoscut David! Mă bucur că ai venit în regatul prințesei mele! Începe să râdă la propia glumă spusă și are un râs atât de molipsitor încât nu mă pot abține. Protestul prințesei dar și revolta ei mă amuză mai tare. Își i-a la revedere de la amândoi, pe ea îmbrățișând- o iar pe mine strangându- mă de mână tare.

- Ști, aș vrea să rămân și eu la focul de tabără! Spun indecis deși eram hotărât, vocea mea a sunat altfel decât mi-aș fi dorit.Următoarea mișcare chiar nu o anticipez; am impresia că va crede că sunt bipolar și chiar nu imi pasă atâta timp cât stau alături de ea; se pune in fața mea și față i se luminează, ochii i se dilată, iar nuanța lor se schimbă. Își strânge degetele în pumni ridicând brațele. Apoi zâmbetul i se lărgește și începe să se învârtă.

Acum zâmbetul meu se lărgește enorm. E bucuroasă. Inima mea a încetat să mai bată. Sentimentul care îl simt nu il pot descrie, mii de fiori mă trec în tot corpul, respir sacadat de zici ca am alergat la maraton. O plac și o plac al naibii de mult. Dar ador faptul că eu sunt motivul zâmbetului ei.

Dintr- o dată se face serioasă, își lasă mâinile pe lângă corp, privirea în pământ și își mușcă buza inferioară. Cel mai probabil își dă seama că a luat-o valul. Murmură ceva, numai de ea înțeles apoi își cere scuze. Mă pufnește râsul dar trebuie să mă abțin altfel o dau în bară și încă foarte rău.

- Dar petrecerea de diseară? Nu pot să maschez uimirea; fac ochii mari și nu prea înțeleg unde bate. Adineaori era fericită că rămân acum, nu știe cum să mă trimită de aici, sau există varianta de a se eschiva de la comportamentul precedent. Zâmbesc timid și îmi înțelege mesajul pentru se uită în stanga, apoi în dreapta; se uită oriunde numai la mine nu.

- Se descurcă fără mine!