Alaturi De Tine (Finalizată)

8. Sinceritatea te definește

Mă uit în urma ei, a luat-o demult pe o străduță încât nu o mai văd deloc dar eu aștept. Îl aud pe Andrew cum mă strigă ca un disperat, să urc în mașină.

- M-am hotărât! Îl dau naibii de pariu. Când îl aud zicând asta pur și simplu răsuflu ușurat; nici nu știu de ce am făcut asta dar a ieșit singur. Andrew se întoarce spre mine și se uită chiorâș neînțelegând gestul, iar eu deși aș putea să-l felicit că lasă anturajul prost și să mă bucur că nu face vre-o tâmpenie, mă rezum doar în a ridica din umeri.
- Chiar îmi place de ea! E isteață, sinceră si frumoasă. Pare de încredere. Acum simt cum îmi cade cerul în cap; isteață știu că e, se descurcă în toate; sinceră este că i-a dat peste nas bunului meu prieten în legătură cu majoreta; frumoasă nu are rost să mai zic.

- Eu zic să o lași baltă! Nu e de tine. Îi dau un răspuns cât se poate mai plauzibil doar să o lase în pace. Chiar nu mi-aș dori să fiu nevoit să invetez tot felul de minciuni doar pentru a le strica întâlnirea pentru că sincer să fiu chiar mă deranjează prezența lui lângă ea.

Nu credeam că voi gândi asta vre-o dată dar abia aștept să merg mâine la școală. Fata asta mă schimbă. Ceea ce nu e de bine dar, chiar nu mă pot abține de prezența ei.

- Speranța moare ultima! Nu pot decât să dau ochii peste cap și să îmi abțin râsul. El chiar crede că are șanse. Nu sunt sigur că nu are șanse sau poate doar sper să nu aibe dar în momentul de față e tot ce imi doresc. Să nu aibe ochi pentru nimeni. Nici pentru mine.

- Da! Ai dreptate dar și ea moare odată cu adevărul. Îi răspund indiferent cu toate ca în interiorul meu e război. Un război între creier care îmi spune să mă abțin la comentarii și suflet care îmi dictează prea multe care să pot face față. Așa ca mai bine o las baltă.

O văd, aș vrea să merg la ea dar cu Andrew lângă mine sunt sigur că nu aș reuși să stau de vorbă cu ea, nu cred că aș fi capabil să inventez o scuză cât mai convingătoare pentru sâmbătă după-amiază. Și chiar dacă nu ar fi Andrew, tot nu aș avea curajul ăsta așa că prefer să am un motiv pentru care nu merg.

Totuși mă trezesc prea târziu din visare ca să pot da înapoi. Andrew spre ea se îndreaptă. Se uită confuză la el apoi își îndreaptă privirea spre mine. Mă analizează, simt privirea ei, cum mă arde și în același timp îmi mângâie sufletul pierdut.
Vorbește cu Andrew, despre fotbal; de fapt numai Andrew vorbește iar ea se uită după autobuz, taxi, ea știe ce. Pe bune, omul ăsta nu știe ce să vorbească cu o fată. Nu că eu m-aș descurca mai bine dar nici chiar fotbal. O invită la meciul de sâmbăta viitoare și îl refuză politicos.

- Ți-a zis cineva că arăți ca naiba?! O aud spunând iar apoi îmi dau seama de fapt că ea cu mine vorbește, abia când i-am întâlnit privirea fixată pe buza mea spartă.

- Crede- mă, am fost mai rău de atât! Atunci arătam ca naiba. Acum sunt mai frumos! O aud cu râde. E frumoasă! Foarte frumoasă. Are un râs molipsitor și nu îmi pot ascunde zâmbetul satisfăcut când știu că eu sunt motivul zâmbetului ei.
- Observ că astăzi sinceritatea te definește! Continui să îi spun încercând din răsputeri să o citesc. Să pot vedea in privirea ei starea cauzată de mine.

- Măcar așa vei fi sigur ca nu mă vei confunda! O spune zâmbind, un zâmbet sincer și nu forțat, cum îi zâmbește lui Andrew.

- Fi sigură că nu te pot confunda! Asta îi spun pierzându- mă în ochii ei. Obrajii ei prind culoare ceea ce înseamnă că mi-a înțeles mesajul. Contactul vizual este întrerupt de ea, mutând privirea asupra încălțămintei. Chiar așa interesanți erau tenișii ei? Se mută de pe un picior pe altul frământându-și mâinile, ceea ce îmi aduce un zâmbet tâmp pe față.

- Hei! Mai sunt și eu pe aici! Așa vă uitați unul la altul de parcă vă mâncați! Nu îmi vine decât să îi dau una în gură să tacă. Acum chiar a vorbit la timpul nepotrivit.

- Eu plec, ne mai vedem! Spune uitându-se lung spre o mașină de remorcat. Mă încrunt vizibil iritat și întreb fără a mai sta pe gânduri.

- Ce s-a întâmplat cu Volvo?! Apoi mă uit că are toate patru cauciucuri sparte. Rămân surprins, imi ridic o sprânceană așteptând un răspuns. Se face serioasă dintr- o dată apoi se întoarce spre mine privindu-mă cu dezamăgire.

-  Sophja! Sora mea i-a spus că m-ai căutat și asta a fost modul ei de a-mi spune să stau departe de tine. Își așează buzele intr-o linie foarte strânsă, scăpându-i un oftat care sunt sigur că nu îl intenționa. Mă încrunt apoi îmi trec o mână prin păr. Sophja a întrecut măsura de data asta.

- Rezolv eu asta. Merg cu tine la service. Plătesc eu dar te rog  lasă-mă pe mine să rezolv asta. Îi spun repede, nervos din cale afară, sora mea nu are limite când vrea să se răzbune. De parcă Dayane ar avea vre-o vină pentru ceva.

- Nu e nevoie, mă descurc! E ok.

- Ei haide!!! Doar nu o bagi în seamă și îi vei face pe plac! O văd ca se uită în pământ. Îi caut privirea dar nu o găsesc. O evită pe a mea.
- Ai încredere în mine! Rezolv eu cu sora mea dar nu mă evita! Nu inteleg de ce faci asta. Și chiar nu o înțeleg deloc. O văd puțin speriată apoi confuză acum nu are nici o expresie a feței. Doar se gândește la ceva profund.

- Ai dreptate! Cine e sora ta să-mi controleze viața! Zâmbește. Doamne, are un zâmbet minunat.

- Andrew, vrei să faci ceva util?! Îl întreb pe colegul meu cu seriozitate maximă iar el mă aprobă din cap.
- Bine, dute acasa. Eu merg cu Dayane să rezolv cu mașină ei. Spun repede, nelăsându- l să protesteze în nici un fel. Îmi scot cheile din buzunarul gecii și îi fac semn Dayanei să mă urmeze.

- Stai, tu parcă ai dat cheile surorii tale!!! O la naiba!! Am uitat de minciuna asta. Tre să ma gândesc repede la o scuză altfel am cam încurcat borcanele. Mă uit la Dayane cerșindu-i ajutor din priviri. Se uită în ochii mei apoi zâmbește.

- Îți dă explicații altă dată Andrew, mă cam grăbesc! Pa! Se întoarce fără a mai aștepta un răspuns sau ceva. Fata asta e genială. Până dată viitoare mă gândesc eu la o minciună. 

Bună la toată lumea!!! Am revenit cu un capitol. Sper să vă placă și vă astept cu comentarii. Pupici