Alaturi De Tine (Finalizată)

15. Plătesc eu amenda

Mirosul ei mă dă peste cap, mă înnebunește încet și sigur. Nici nu mai contează că încă suntem uzi. Îmbrățișarea ei este tot ce am nevoie.
Dă să se retragă din îmbrățișare dar o strâng mai tare. Îmi înțelege gestul și îmi răspunde, ținând-mă în continuare.

Simt o privire ațintită pe mine. O privire îmi arde ceafa dar nu de dorință ci de furie.
Sophja, se uită la noi bătând din picior, crezând că intimidează pe cineva. Dayane, se retrage din îmbrățișare, uitându-se indiferent la ea, ceea ce mă face să fiu mândru de ea. O înfruntă.

- Ea, e motivul pentru care ai lipsit azi de la școală? Mă întreabă sora mea cu o voce fermă.

- Nu, eu sunt motivul pentru care ea, a lipsit de la școală. Aud un chicotit, venit din partea stângă; un chicotit care l-aș auzi tot timpul. După care o văd de Dayane, că se întoarce pe călcâie și dispare imediat.
Îi fac un semn cu capul surorii mele să se urce în mașină. Sper doar să nu îmi facă capul calendar cu criticile ei absurde.

Mă tot gândesc, ce s-a întâmplat in urmă cu cinsprezece minute. Îmbrățișarea care a avut loc, nu a fost una de abandonare așa cum a fost cea de la fermă. Acolo, ea avea nevoie de sprijin și așa a simțit ea că îl are; deși trebuie să recunosc că mi-a plăcut enorm de mult faptul că în brațele mele a găsit ce avea nevoie.
Dar acum, nu are logică ce s-a întâmplat. Sunt conștient că sunt o fire dificilă, vulcanică și foarte impulsivă; dar ea, mă calmează imediat. Deseori îmi ies din fire fără un motiv bine definit, deseori uit să mă gândesc la viitor, deseori nici nu știu ce vreau, iar când sunt cu ea chiar nu știu ce vreau.

Aș vrea să mă vadă cu alți ochi, decât prietenește și în același timp sunt un egoist dorindu-mi asta. Ea nu poate fi fericită lângă unul ca mine. Ei îi trebuie unul exact ca și ea. Grijuliu, atent și drăgăstos.

E ultimul an de liceu, probabil după cele două luni rămase, nici nu ne vom mai întâlni. Eu nu cred că voi urma vre-o facultate ceva, după cum ziceam, nici planuri de viitor nu am; pe când ea, sunt sigur că va merge la o facultate de prestigiu.

Comportamentul corpului meu îmi dă de gândit. Niciodată nu m-am comportat așa față de cineva; inima să îmi bată cu putere, atingerile ei să mă curenteze de parcă aș fi băgat în priză, glasul ei să mă calmeze instant, iar senzația de gelozie pe care am simțit-o azi în parc, când a apărut Andrew, e absurdă.

Zgomotul produs de o portieră trântită, mă scoate din gânduri. Sora mea e nervoasă. Probabil a tărăgănit tot drumul aiurea și e nervoasă că nu am băgat-o în seamă. Oricum nu am ascultat-o.

Stau cu telefonul în mână de câteva minute bune. Scriu un mesaj, apoi îl sterg. Mai scriu unul, diferit de primul apoi iar îl sterg. Nici nu știu ce să îi scriu, ce să îi spun dar simt nevoia să îi scriu ceva, doar de dragul de a scrie. Clar m-am tâmpit de tot!

Totuși apăs butonul send. I-am trimis un mesaj banal, scriindu-i că îmi pare rău pentru ieșirea mea. Până la urmă ce aș putea să îi mai spun?! Nu vreau să devin un insistent paranoic, când eu de fapt nici nu știu ce gândește despre mine.

Stai liniștit, mă bucur că acum ești bine. Cum să nu fiu bine după îmbrățișarea ei?! Mă abțin în a mai scrie ceva și mă bag telefonul în buzunar. Mă hotărăsc pe moment că ar trebui să mai merg pe la sală. Trebuie să fiu în formă dacă mai vreau să fac lupte. Deși îmi cam trece prin cap să renunț la ele.

Lovesc sacul de o jumatate de oră. Mi-am cam pierdut din antrenament, pentru că am obosit de parcă am fost la un maraton de trei ore. Am auzit telefonul sunând de două ori în buzunarul de la geacă dar nu i-am dat importanță. Orice ar fi, ar putea aștepta. Mă sterg cu prosopul după care mă îndrept în vestiar.

Îmi iau telefonul din geacă și când văd posesorul celor două mesaje, îmi vine să mă dau cu capu de toți pereții. David, poți veni după mine, să mergem după mașină? Te rog. Apăs repede butonul de apelare pentru a-i spune că ajung în zece minute.

-Hei! S-a întâmplat ceva? Mă întreabă direct, când de fapt ar trebui să fie invers. Să o întreb eu, dacă s-a întâmplat ceva.

-Nu, ajung imediat la tine! Cobor scările câte două dar cu grijă să nu mă împiedic. Apoi îmi pică fisa. Se aude pe fundal o mașină. Se află într-o mașină.

- Nu ai primit cel de al doilea mesaj?! Mă întreabă puțin amuzată. Da! Am fost atât de grăbit să o sun încât nici nu l-am citit pe al doilea.

-Nu! Mint cu nerușinare. Îmi strâng palmele în pumni închizând ochii pentru două secunde.

-Ciudat! M-a dus James, să-mi iau mașina. Dacă am lipsit azi de la școală, nu pot lipsi și de la orele de dans.

- Dar nu ai zis nimic. Te duceam eu! Incerc să remediez situația dar nu știu cât îmi iese. Îmi dau seama mai greu despre care James este vorba. Tipul de la fermă cu care predă Dayane, copiilor.

-Nu vroiam să îți fac probleme cu sora ta. Iar apoi ți-am dat mesaj. Iarăși sora mea! Oftez, încercând să ascund iritarea.

-Scuze, eram la sală! Telefonul îmi era în geacă. Îi spun pe un ton cât de calm și blând pot.

- Oh! Te pregătești pentru ceva?! Îi multumesc în gând că nu spune nimic. Știe că, toate chestiile astea nu se pot vorbi la telefon.

-Da! E sâmbătă. Te-aș invita, dar știu că m-ai refuza, iar mie nu îmi plac refuzurile așa că mai bine tac. Râde scurt. Apoi își drege glasul.

- De data asta te-ai înșelat în privința mea. Veneam dacă mă chemai. Fac ochii mari nevenindu-mi să cred ce mi-a zis.

-Serios Dayane?! O întreb încă șocat.

-Da! Dar acum ți-ai pierdut șansa. Nu vreau să mă inviți pentru că ți-am atras atenția. O spune râzând, ceea ce mă face să râd și eu.

-Mai bine! Nu m-aș putea concentra la joc! Îi spun râzând, intrând în jocul ei de cuvinte.

-Mă simt ofensată David! E amuzată. Și eu m-aș simți ofensat dacă mi-ar zice ea asta, dar măcar ea crede că am zis-o in glumă. Cu toate că eu de fapt am vorbit foarte serios.
-Trebuie să închid. Am intrat în oraș, sunt la volan și nu vreau vre-o bucurie.

- Îți plătesc eu amenda! Îmi dau seama de ceea ce am zis abia după ce m-a luat gura pe dinainte. Acum am arătat fix ca un idiot obsedat, să vorbească cu ea.

- Și punctul de pe permis?! Îmi spune râzând în continuare.

-Ăla poți să îl păstrezi tu! Eu am destule. Îi răspund râzând. Ce îmi face fata asta?! Mă dor obrajii cât am râs în ultimele trei minute.
-Te pot suna mai târziu? O întreb timid, de parcă mi-ar fi frică de răspunsul ei.

- Sigur! Ne auzim. Pa David! Imediat ce îmi aud numele, se aude și tonul apelului închis. Până acum, chiar nu mi-am dat seama ce nume frumos aveam. Sau cel puțin auzindu-l din gura ei, chiar îmi place.