Alaturi De Tine (Finalizată)

13.Chiar sunt fericit

Cine mă vede acum, sigur zice că sunt nebun. Pur și simplu râd și mai alerg din când în când ca un copil sărind când pe un picior, când pe altul. Am o stare euforică încât mă sperii singur de mine. Curând voi ajunge secția de psihiatrie. Bine că nu mă vede Dayane altfel, nici o șansă să o am alături. După ce am mâncat, s-a scuzat să meargă să îl vadă pe Night.

Pașii mei se îndreaptă spre un grup de copii. Care se joacă si râd.
Unu. Doi. Trei... Opt. Joacă șotron. Nu mă pot abține să nu râd, aducându-mi aminte de copilărie când mă jucam și eu.

Simt două mâini calde, care îmi acoperă ochii. Mă întorc robotic spre ea, menținându-mi zâmbetul. Își îndreaptă privirea spre copii râzând și ea.

- Hai să încercăm și noi! O spune râzând înainte de a mă trage spre grup. Îi întreabă pe copilași iar ei aprobă bucuroși.

- Dar nu e corect așa! Voi sunteți mari. Ar trebui să vă țineți amândoi și să săriți împreună. Mă uit spre o fetiță blondă cu două codițe împletite care o ține în brațe pe alta pentru a ne arată cum ar trebui să stăm pentru a sări.

Mă pun în spatele ei, spatele ei e lipit de pieptul meu ceea ce o face să tresară. Palmele mele se odihnesc pe șoldurile ei iar electricitatea pe care o simt mă face să mă simt fericit. Chiar sunt fericit. Pulsul mi-a luat-o demult razna; ceea ce mă face să rânjesc este modul ei de a se eschiva. Chiar cred că a inventat o nouă nuanță de roșu.

- Cred că ar trebui să plecăm. Totuși dacă am lipsit azi de la școală, măcar să nu ne pară rău. Îi spun rânjind încercând să evit o situație jenantă pentru ea.

Răsuflă ușurată. Tind să cred că nici nu a respirat până nu mi-am luat mâinile de pe soldurile ei, adică până acum. Aprobă printr-o mișcare a capului.
Merge înainte spre mașină. Se uită la mine, apoi la mașină; încercăm să ne înțelegem din priviri. Îi fac semn spre mașina mea apoi își schimbă direcția.

- Te scuteam de un drum aiurea. Nu erai nevoit să mă aduci înapoi.

- M-ai întrebat,poate nu vreau să te aduc înapoi, ci să te duc acasă iar mâine dimineață te voi lua eu la școală, ca după aceea să venim după mașină. Pff! Prea multe cuvinte într-o singură frază, fără pauză doar într- o singură expirare.

Râde, lăsându-și capul pe spate, începând să își treacă degetele prin păr. Îl descurcă.

- A zis cineva că eu vreau să mă duci la școală?! O spune râzând dar eu mi-am înghițit cuvintele cu tot cu limbă. Râde de mine.

- Știu că vrei să stai cât mai mult în preajma mea așa că nu îți fie rușine. Glumesc cu ea. Își frământă mâinile iar eu prin gestul ăsta nu știu ce să înțeleg. E emoționată de ceva.

- S-ar putea să mă obișnuiesc cu asta, iar apoi s-ar putea să faci pe taximetristul. Și zău că aș face asta! Dar mai bine mă abțin la comentarii. Din toată povestea asta cu "taximetristul" mi-ar fi frică să nu rămân doar "tristul".

Restul drumului nu ne spunem nimic. Doar o simplă conversație dacă e nevoie de aer condiționat. Dar și asta s-a rezumat doar la o clatinare a capului. Apoi i-a sunat telefonul și a pufnit ușor iritată, dându-și ochii peste cap. A glisat pe tasta de respingere apoi la aruncat pe bord. Se simțea ca la ea în mașină dar nu știu de ce nu mă deranja asta. S-a descalțat asezandu-se cu picioarele turcește ceea ce m-a amuzat teribil.

- Stai comod?! Ii zâmbesc ștrengar ceea ce cred că am făcut- o să se simtă jenată. Își încrețește nasul apoi își întoarce privirea spre mine.

- Nu! La întoarcere mă mut în spate. Trebuie să îmi pun picioarele pe geam. O spune atât de serioasă încât chiar îți vine să o crezi ceea ce chiar m-a băgat în ceață.

- Le poți scoate afară dacă vrei! Mă amuz pe seama ei. Îi spun imediat ce imi revin.

- Chiar vrei asta?! Ești în oraș, aproape de parc, dacă insiști le pot scoate afară! Apoi observ cum lasă geamul electric. Râde tare văzându-mi reacția apoi ridică înapoi geamul.

- Ce ai vrea să facem prima dată? O întreb după ce parchez mașina.
Zâmbește subtil apoi o văd cum se încalță.

- Surprinde-mă! Pune-ți imaginația la contribuție. Îmi ridic o sprânceană, susținându-i privirea apoi îi fac cu ochiu ceea ce o face să își lărgească zâmbetul.

- Începem cu vată pe băț! Spun când deschid portiera. Observ că nu își ia telefonul cu ea, ceea ce mă face să mă încrunt puțin. Mă uit la telefon cum stă pe bord iar ea îmi înțelege întrebarea nespusă pentru că râde.

- Dacă nu vrei ca Andrew să ne strice ziua, lasă-l acolo! Asta e tot ce zice iar eu nu îmi pot abține un zâmbet. Acum înțeleg reacția ei, de a-și da ochii peste cap și a arunca telefonul. O enervează. Iar acum chiar rânjesc ca un idiot, nu pentru faptul că o enervează ci pentru că nu îi prea convine compania lui pe când pe a mea o agreează.

Cumpăr o vată pe băț apoi o întind spre ea. După ce a luat- o văd cum ochii ei umblă peste tot, lumini, jocuri, copii, aglomerația gălăgioasă.

Rămâne blocată asupra unei cladiri. O clădire în formă de căsuță, vopsită colorat de ai impresia că e din turtă dulce. Pașii mei se îndreaptă spre clădire, cu Dayane pe urmele mele. Citim instrucțiunile și mă încrunt. Eu nu am de gând să fac așa ceva!

Jocul consta în găsirea unor bilete,bine ascunse în casă. Erau bilete câștigătoareca unor jucării imense, dar erau și bilete cu provocări. Odată intrat în casă trebuia să cauți obligatoriu trei bilete. Clipesc mărunt și aștept. Ce?! Nici eu nu știu. Poate un semn din partea ei, ce ar vrea să facă.

Înaintează. Asta e. Fie ce o fi. Merg spre casa de bilete dar mi-a luat-o înainte. Flutură un fața mea un bilet făcându-mi semn să schimb direcția.

- Unul?! O întreb evaziv, văzând in mâna ei.

- Aham. Jocul asta e în doi! Rămân șocat. Cum adică?!

Intrăm în căsuță. E o casă de păpuși. Totul e atât de roz de îmi provoacă greață. Dayane se uită sub o vază și găsește un bilet. Pe bune? De unde să îmi treacă prin cap așa loc. Îl desface și imediat apare un bătrânel simpatic îmbrăcat comic pentru a citi biletul. Perechea se ține de mână. Și asta trebuie să facem.

Îi întind mâna, iar ea își împletește degetele cu ale mele. Pentru a nu știu câta oară pulsul meu o ia razna. Atingerea ei mă îmbolnăvește dar in același timp mă vindecă. Degetele stau așa bine împletite de spui că așa ar trebui ele să fie. Se unesc perfect. Îi caut privirea și o găsesc ațintită pe mâinile noastre.

Îmi trece prin cap să mă uit sub un picior de masă. Și găsesc un alt bilet.
Găleata cu apă. Nici bine nu apuc să citesc cu voce tare pedeapsa pentru că ne trezim amândoi uzi leoarcă de către bătrânel. Râdem amândoi zgomotos pentru că nu ne așteptam la așa ceva. Cine naiba ma pus să mă uit sub piciorul de la masă!

- Îmi pare rău! Nu am știut. Îi spun repede.

- Hei! E doar o pedeapsă! Nu te agita atât! Nu mă topesc. Îmi spune încă râzând iar inima mea face tumbe de fericire. E frumoasă
- Hai să mai găsim un bilet, apoi mergem acasă înainte de a răci amândoi.

Aprob din cap. Asta e tot ce pot zice. Până la urmă, are dreptate.

Găsesc cel de al treilea bilet într-un buchet cu trandafiri. Îl iau în mâna stângă, cea dreaptă fiind ocupată cu mâna ei. Îmi este frică să îl deschid. Îmi e frică să nu o dau din nou in bară.
Mi-l trage din mână, văzându-mi ezitarea apoi face ochii mari. Nu zice nimic. Mă face din ce în ce mai confuz. Orice ar fi, a surprins-o și pe ea.

Hei!!! Am revenit!! Ce părere aveți? Azi a ieșit copilul din mine la iveală.
Multumesc pentru susținere și încurajare. Pupici tuturor!