Alaturi De Tine (Finalizată)

11.Am căzut deja

Întotdeauna mi-a plăcut să conduc cât mai mult; de mic am avut pasiunea mașinilor chiar dacă de fapt mă ocup de lupte ilegale și nu curse ilegale. Dar acum nu îmi doresc decât să ajung cât mai repede. Drumul ăsta e infernal! Toate semafoarele din oraș le-am prins de culoare roșu iar acum când
sunt la ieșire stau în spatele unui camion care abia se mișcă și nu am nici o șansă să îl depășesc din cauza lipsei de vizibilitate și nici țigări numai am. Am fumat un pachet în șase ore. Am bătut propriul record.

Am parcat mașina și îmi rostesc privirea asupra întregii ferme până când o găsesc. Se dă într-un leagăn, târâindu-și picioarele, uitându-se într-un punct fix. Nu e atentă la nimic din tot ce o înconjoară. Pare atât de firavă și neajutorată, când ea de fapt e o fată foarte puternică.

Pașii mei se îndreaptă involuntar spre ea. Acum o observ mult mai bine și observ că plânge. Își ridică privirea spre mine și se aruncă în brațele mele. Sunt atât de șocat încât nu știu ce să fac. Ce naiba ar trebui să fac acum?

Doar suspină. Îmi trec mâinile pe spatele ei, mângâind-o. Nu știu ce trebuie să îi zic. Nici nu știu dacă ar trebui să o întreb dacă e bine, aș părea un prost pentru că se vede că nu e bine. Să o întreb ce s-a întâmplat? Aș pune sare pe rană. Ce naiba să îi zic?! Mai bine tac.

Cred că a trecut mai bine de jumătate de oră de când stăm așa. Știu că e un moment de sensibilitate pentru ea. Am amorțit în picioare dar nu zic nimic și nici nu fac nimic. Ea doar stă cu ochii închiși și suspină din când in când.

- Este bolnav. Are glandă limfatică. L-a pus în carantină pentru a nu îi îmbolnăvi și pe ceilalți. Până se va reface trebuie să rămână acolo. Vorbește cu o tristețe venită din suflet. Parcă nu îmi vine să cred, la ce energică era acum două ore, pe atât de supărată e acum.

- O să fie bine Dayane! O să fie bine. Mă repet fără sens. Sper doar să vadă în comportamentul meu ce trebuie. Adică nu am nimic personal cu ea ci pur și simplu nu știu cum să mă comport.
- Vrei să ne plimbăm? O întreb nesigur.

Aprobă. Nu mai zice nimic.

- Ce zici, mâine dimineață mergem în parcul de distracție din cartierul cel nou? Întreb cu o sprânceană ridicată și simt că mi se ridică inima în gât; poate am pus întrebarea la momentul nepotrivit.

- Mâine nu trebuie să mergem la școală?! Bolborosește cu nasul în pieptul meu.

- Putem trage chiulu o zi?! Insist pe subiect. Se uită la mine să vadă dacă vorbesc serios. Îi zâmbesc timid și ma bucur enorm când văd că îmi raspunde la zâmbet.

- Poate putem, dar ne vom întâlni acolo undeva. Nu merg acasă. Vreau să rămân azi aici. Nu îi răspund nimic. O înțeleg; are nevoie de liniște și aici o are.

- Este loc și pentru mine?! Îmi frământ mâinile ca un copil care a făcut o ispravă. Dar chiar imi e frică de răspunsul ei.

- Ca data trecută?! Întreabă amuzată de situația în care m-a pus. Dar cel puțin zâmbește și se mai bine dispune.

Închid ochii pentru câteva secunde, crezând că poate schimbă subiectul. Mă simt prost. După acele câteva secunde, îmi deschid ochii iar ea a dispărut. Mă încrunt vizibil rotindu-mi capul de jur-împrejur dar degeaba.

Singurul loc, unde putea ajunge atât de repede e la grajduri, fiind la câțiva metri de noi. Și o văd, o mângâie pe Day, îi șoptește ceva la ureche numai de ea știut și continuă să o mângâie.

- Are vre-o șansă Andrew, să iasă la o întâlnire cu tine?! Se încruntă fracțiune de secundă apoi fața i se luminează și nu știu care e motivul de radiază.

- Posibil! Depinde de tine. Fac ochii cât cepele, șocat de ceea ce a zis. Nu prea înțeleg unde vrea să ajungă. Îmi ridic o sprânceană dar tot nu zic nimic așa că văd că tot ea continuă.
- Dacă ai de gând să o strici merg. Pufnesc în râs. Un râs din tot sufletul.

- Să înțeleg că dacă vin și eu mergi la întâlnire dacă nu, nu? I se ridică colțul buzelor ceea ce ma face să cred că zâmbește dar eu nu am vizibilitate completă a chipului ei, stând pe laterală. Ridică din umeri și numai spune nimic.
- Întâlnire-în-trei? O întreb amuzat; amuzat de gândul care mi-a trecut prin cap la felul cum ar suna în franceză. Mai bine tac.

O pufnește râsul, un râs minunat. De ce am impresia că și ea s-a gândit la ce mă gândisem și eu mai devreme. Sau poate eu sunt prea mitocan.

- Numește-o cum vrei. Îmi spune într-un târziu după ce își stăpânește râsul.

- Gata știu! Tu încerci să ieși la o întâlnire cu mine și te folosești de Andrew! Râdem împreună și ador asta.

- Ușurel cowboy! Să nu cazi din șa! Spune râzând. Mi-e clar că mă ia peste picior dar sunt complet conștient că eu am început așa că merit din plin. Cel puțin o fac să râdă.

- Acum că ai zis-o tu, îmi dau seama că am căzut deja!  În mrejele tale continui în gând.

- Te ajut să urci înapoi?! Mă întreabă râzând cu o mână în șold dorind să fie serioasă dar nu îi prea reușește.

- Lasă-mă așa căzut că îmi e bine! Îi spun căutându- i privirea dar nu o găsesc. O evită pe a mea. Ceea ce nu știe ea e că eu am răspuns la întrebarea mea și nu a ei.

După mai bine de jumătate de oră vine o doamnă mai învârstă să ne cheme la masă pentru că e deja seara, apusul ivindu- se, făcând cerul roșiatic.

Niciodată nu am fost tipul romantic, tipul cu flori și inimioare. De fapt nu am avut nici o relație cu o fată căreia să îi ofer așa ceva. Prietenele surorii mele de obicei veneau la mine și dintr-o dată apărea apelativul iubitule sunt sigur că asta se datora popularității surorii mele iar pe lângă ea, aveam și eu unele avantaje. Nu a fost nevoie să le cuceresc cu nimic, nu imi doream să fac asta și nici ele nu aveau pretenția asta. O relație mai mult de o săptămână nu am avut încheindu-se frumos cu motivul nepotrivirii. Ele vroiau să le țin de mână, să le sărut în public, ceea ce chiar nu puteam să fac. Nu sunt genul de băiat care să facă toate astea.

- E frumos nu-i așa?! Mă întrerupe Dayane din gânduri. Abia acum îmi dau seama că de fapt amândoi stăm turcește pe iarbă uitându-ne la apus.

Nu îi spun nimic dar nici ea nu insistă. Ne e greu la amândoi să purtăm o conversație banală. Ne pentru a merge să mâncăm, ochișori spunându-i unei femei să pregătească o cameră pentru mine.

Ajuns in camera, Dayane se uită la mine. Mă analizează. Probabil vrea să citească pe chipul meu dacă îmi place. Zâmbesc timid și nu îi spun nimic. Observ că, camera are toate utilitățile bine puse la punct. Aerul e racoritor ceea ce dă de înțeles că a fost aerisit.

- Odihnă plăcută. Noapte bună. O aud murmurând încet ca pentru ea, dar tot am auzit-o. Îi răspund printr- un zâmbet. Fata asta mă face să zâmbesc mai mult decât ar trebui. Cred că dacă m-aș vedea locuind cu ea, m-ar durea obrajii.

Închide ușa după ea și se lasă liniștea. Dau drumul la televizor încet cu gândul să fac un duș. Dar cât de repede m-am gândit la duș atât de repede m-am răzgândit. Perna asta mă ține prizonier.

Bună tuturor!!! Am revenit cu un capitol. Aș dori să aflu părerea voastră. Se merită să o continui?! Pupici