Alaturi De Tine (Finalizată)

10. A spus cineva

Trag ultimul fum din tigară, hotărât să aștept afară până termină Dayane eseul; hotărât să aștept aici pentru că mă aștept din clipă în clipă să apară sora mea. Trebuie ne lămurim.

Primesc un mesaj de la atelier, transmițându- mi că a terminat și pot să merg să o iau. Și acum, chiar nu știu ce să fac, aș putea pleca acum să luăm mașina sau aș putea să mai amânam asta pe mai târziu, profitând de timp să îl mai petrec cu ea. Totuși rămân la prima opțiune.

Nu ne-am spus un cuvânt de mai bine de două ore; și când am mers să o anunț că vreau sa mergem, în bibliotecă nu am făcut decât să înclin capul iar ea mi-a înțeles imediat mesajul aprobând. Practic nu am vorbit.
- Mersi! Că m-ai ajutat cu mașina. Îmi întorc capul spre ea și tresare când o țintesc cu privirea. Pentru a nu știu câta oară mă pierd în ochii ei.

- Stai să înțeleg! Crezi că scapi de mine?! Nici eu nu știu de unde a venit atâta curaj să îi spun asta. O surprind că râde și am o satisfacție enormă mărindu- mi egoul de dă pe din afară.

- A spus cineva că vreau să scap de tine?! Mă întreabă serioasă; deci a intrat în jocul meu. E amuzată.

- Deci să înțeleg că îți place compania mea?! O întreb jucăuș cu ochii pe ea pentru a vedea reacția ei și sincer îmi e teamă să nu înțeleagă greșit conversația noastră.

- A spus cineva că nu îmi place?! Spune râzând și pe mine mă trec toți fiorii. Inima mea face salturi de fericire. Acum serios cine nu ar face. Cred că dacă nu ar fi de fața și aș purta discuția asta prin mesaje, aș sării în sus ca un cangur.

- Ți-a spus cineva că ești frumoasă când zâmbești? Continuăm jocul. Ea râde mai tare. Iși dă capul pe spate gândindu-se la o întrebare cu răspuns.

- Dacă ți-aș spune că da, ai fi surprins? Îmi răspunde râzând, căutându-mi privirea cu o sprânceană ridicată.

- Dar tu ce ai gândi dacă ți-aș spune că nu sunt surprins dar gelos pe persoana aceea da?! Nici nu știu unde mi-a fost capul când am zis asta, dar îmi place expresia feței ei. Poate ca sunt un idiot, dar nu regret că am spus asta. E surprinsă cu un zâmbet timid și inocent pe față.

Toată tensiunea dintre noi este întreruptă de o bătaie în geam. Tresărim amândoi ceea ce ne face să râdem lăsând persoana care se uită la noi, în ceață. E mecanicul atelierului.

Nu ne mai spunem nimic, așteptăm toate formalitățile într-o tăcere sinistră. Aș vrea să știu la ce se gândește. Sunt chemat de către un băiat într- un birou pentru a completa câteva hârtii cu privire la asigurarea care o am. Cred că am luat o decizie greșită în a pune la bătaie asigurarea mea decât cea a surorii mele. De fapt, creșterea procentelor pe ea nu o afecta cu nimic, mama le plătește fără să întrebe nimic; pe când eu, muncesc pentru fiecare cent. Dar asta nu contează, până la urmă e sora mea; din alt tată dar nu contează.

Când mă întorc înapoi observ cu ușurință dispariția ei. Mă apucă o tristețe copleșitoare că a plecat fără să zică nimic. Acum chiar mi-a plătit, dacă eu am lăsat-o baltă la fermă, acum ea ma lăsat baltă aici. Oare așa s-a simțit și ea?! Nu cred. Nu prea are cum. Dar mă simt vinovat la draqu! Poate dacă nu începeam jocul ăla stupid cu întrebările, acum nu m-ar fi evitat și cu prima ocazie să fugă de mine.

Vreau să scot telefonul din buzunar, să o sun și să îmi cer scuze; constat că nu îl am la mine. Îmi dau o palmă mintal, ce fraier pot să fiu. Bine că am luat țigările și bricheta dar telefonul nu. Îl intreb pe cel de față dacă pot merge până la mașină și aprobă scurt.

Alerg la mașină și iau telefonul repede. Observ că am trei apeluri pierdute. Două de la Sophja și unul de la Ochișori. M-a sunat! Deci am speranța că nu a fugit. O apelez; nu îmi răspunde. Nu știu ce am dar încep să mă panichez. Totuși o mai apelez o dată.

- Dacă o cauți pe domnișoara care era cu tine, să ști că a plecat! Îmi spune persoana din fața mea încă cu nasu în hârtii. Oftez adânc, serios! Puteam să văd și eu că a plecat. Dar de ce?
- I-a sunat telefonul și a plecat grăbită. Continuă el când vede că nu îi răspund. Acum tot ce îmi trece prin cap e să îi trimit un mesaj întrebând- o ce s-a întâmplat, dar aș deveni prea insistent.
Îmi trec mâinile prin păr nervos, când aud tonul unui mesaj. E al meu.
Imi pare rău dar a trebuit să plec. Mersi pentru ajutor. Asta e tot? Nu a putut să scrie și ea despre ce e vorba?

- Am terminat? Pot pleca? Intreb ridicând tonul mai mult decât aș fi vrut încât a sunat a strigăt, dar nu mă interesează. Primesc o aprobare și ies ca un vârtej pe ușa simțind nevoia să fumez o țigară neapărat.

Ajuns acasa, trântesc ușa de la intrare și aștept sprijinit de ea. Am fumat trei țigări până acasă și nu am prea reușit să mă calmez.

- Sophja, coboară! Trebuie să stăm de vorbă! Țip atât de tare încât cred că m-a auzit și vecinii. Oricum nu mă interesează.

- Ce e? Mă întreabă în timp ce coboară scările plictisită.

- De ce ai făcut asta? Mă uit în ochii ei și caut adevărul. Sper doar să nu imi caute scuze penibile.

- Ți-am mai spus o dată! Nu o vreau în preajma noastră. Ea chiar nu înțelege și se ține ca un scai după tine. E insuportabilă. Trebuia să o fac să înțeleagă. Vă văd mereu împreună! Chiar așa tu ce căutai în după-amiaza asta la ea? Mă întreabă cu mâinile încrucișate la piept. Iar mie nu îmi vine să cred cât de copilă poate fi.

- Eu rezolv problemele cauzate de tine! Cât despre ținut scai, îți garantez că nu face asta. Dacă e diferită de tine asta nu înseamnă că e o influență negativă asupra noastră. Îi spun cât de calm pot cu toate că îmi este foarte greu să îmi păstrez calmul când o aud ce copilării scoate din ea.

- Ba este! Tipă la mine.

- Sophja! Tu nu ai fost mereu populară și asta înseamnă că ar trebui să înțelegi! În viață nu totul se rezumă la popularitate și bani. Totul se rezumă în a fi om. Iar cu comportamentul tău astăzi, ai dovedit cât de copilă poți fi. Degeaba ai optsprezece ani!

- Tu mă faci proastă? Zbiară la mine deja. Devine isterică ceea ce mă face să dau înapoi. Discuția asta trebuie să se oprească. Nu mai am cu cine vorbii.

- Tu atât ai înțeles? Îi răspund tot cu o întrebare. Sperând măcar acum să fie sinceră.

Nu apuc să anticipez următoarea ei mișcare și simt cum palma ei, îmi întoarce fața. Mă uit la ea indiferent. Ea se întoarce pe călcâie și dă să plece. Îi prind brațul și mă aplec asupra urechii ei.

- Dacă i se mai întâmplă ceva Dayanei, mama va afla că te droghezi la petrecerile la care mergi. Se uită socată la mine iar eu mă uit la ea cu indiferență și de data aceasta eu sunt cel care se întoarce și pleacă.

Scot telefonul, si o sun pe Dayane din nou. Rămân blocat când o aud vorbind. Mă uit la ecranul telefonului să fiu sigur că mi-a răspuns.

- Ești bine? Prima întrebare care îmi trece prin cap. Uit să respir. Astept.

- Eu da. Night nu. Scuze că am plecat doar că am fost sunată de aici, de la fermă și a trebuit să plec. Se cunoaște după voce că nu e chiar așa bine precum pretinde că ar fi.

- Pot veni și eu? O întreb nesigur. Nici nu știu ce ar trebui să îi zic. Cum să o încurajez, niciodată nu am fost bun la sprijinit o persoană.

- Sigur! Dacă vrei tu! Și închid. Poate nu e frumos să închid direct dar acum nu mă pot gândi la nimic. Trebuie să ajung repede la fermă.