Labirint

Chapter 4 ~ Amintiri ~

ELENORE POV.

Ma indrept spre.. spre nimic.. merg prin curtea asta mare de parca s-a intamplat ceva grav. Pe aproape, m-am certat cu un badaran de nu mai am putere sa mai zic ceva. Ma invart de colo colo si uneori imi mai trec si mana prin par. De ce sunt nervoasa? I-am facut-o. L-am lasat fara cuvinte. Dar m-au jicnit cuvintele lui. Adica insultele lui. Cum poate fi atat de prost?!
Sunt distrasa de la gandurile mele de o voce ragusita care seamana cu a lui Thomas.

" Te-ai gandit la alte insulte si vrei sa mi le spui cumva, Thomas? Nu am nevoie de ele mersi. Am inteles, sunt o piedica. "
" El.."
" N-am timp de tine si de insultele tale. Sau vrei sa-ti ceri scuze? "
" Da.. Vreau sa-mi cer scuze.. imi pare rau ca te-am jicnit. Nu am vrut sa fac asta. "
" Dar ai facut-o. Faptul e consumat. Scuza-ma, dar trebuie sa plec. "
" Unde ? "
" Unu: nu cred ca te intereseaza.
Doi: De abia acum vad ca nu am unde sa ma duc. Dar gasesc eu un loc care e , departe de tine. "
" De ce esti asa de incapatanata? "
" Bravo! S-a intors vechiul Thomas. Daca ma scuzi, vreau sa plec. Si sa nu crezi ca renunt sa fiu alergatoare. Nu renunt din cauza ta. "
" Stiu. "
" Bun, deci si pe asta o stii! Domnule, perfctiune. "

THOMAS POV.

Doamne, fata asta e foarte greu de impacat. Prea incapatanata . Nu intelege de vorba buna. Chiar asa de rau am isultat-o ?! Acum am trei probleme pe cap. Sa o impac pe ea , sa nu mor in labirint si sa nu moara nici ea. Mda..

" Elenore! Haide, iarta-ma , scuze ca te-am jicnit. Dar de cand am venit aici nu mai sunt acel Thomas care zambeste mereu si care rade la orice. Mi s-a tiparit in minte ideea de a scapa din locul asta odata. Sunt de o zi aici si deja nu mai suport. Nu ca nu ii plac pe cei de aici, sunt chiar de treaba, dar imi e dor de familia mea. De familia mea adevarata. Nu mai sunt eu de cand am venit aici, stii? Chiar imi pare rau, uneori nu ma pot controla. "
" Bine, te iert. Pentru ca stiu cum e sa iti fie dor de parinti. Stii, sunt si eu aici.. "

Eu ii zambesc si ea imi imita gestul apoi da sa plece dar se intoarce.

" Dar sa stii ca tot nu te plac ! " zice si imi scoate limba iar eu chicotesc.

" Vezi, nu sunt o piedica. Ti-am zis ca inveselesc oamenii. "
" Da, mi-ai demonstrat. Brava! " batand din palme, iar ea rade apoi imi face cu mana in semn ca pleaca. Fac si eu la fel apoi plec in cortul meu.

Un capitol cam naspa si scurt , dar na.. Nu am avut inspiratie.