28 februarie 2016
ora 17:56
O după-amiază din Februarie neobișnuit de caldă, a lovit partea de vest a țării .Este una din acele zile liniștite, care te poate induce foarte ușor în eroare , făcându-te să crezi că e una din lungile zile de vară , când defapt mai sunt aproape 5 luni până atunci ...
Afară, începe treptat , treptat să se întunece , reclamele magazinelor vor străluci care mai de care ,în speranta de a atrage cât mai mulți clienți chiar și pe timpul nopții .Mintea imi zboară deja spre copilaria demult trecută, pe vremea când totul era mult mai simplu , mai liniștit , mai pur , pe vremea când nimic nu conta. La copilaria mea , alături de Grace ... ce repede zboară timpul ...
Aștept autobusul care nu se încumeta să mai apară . După alte cinsprezece minute, apare în sfârșit omida din metal , galbenă, care dacă stau să mă gândesc bine , nu știu cum va reuși să facă față unei alte ierni. În fine , urc în așa zisul mijloc de transport aproape înainte ca ușile acestuia să se închidă . Autobusul nu este foarte aglomerat așa că mă așez pe primul loc liber care mi-a ieșit în cale , unul departe de discuțiile despre vreme ale celorlalți călători , pentru simplul fapt că vreau să fiu singură . Singură. Doar eu și gândurile mele , miile de gânduri care mă tot macină de patru ani de zile.
CITEȘTI
De ce mă întorc mereu la tine ?
RomanceAceasta poate fi povestea mea ,povestea ta , povestea oricarui indragostit .
