From End - Volumul 1

Capitolul 16 - Bye !

RELATAREA LUI ROSS

Nu stiu daca ati trait vreodata o semenea stare...
Nu esti nici mort, nici viu...
Te simti ca un foc care abia mai palpaie, gata sa se stinga...
Stai cu ochii deschisi, te uiti intr-un punct fix, dar nu vezi nimic... Si nici nu te gandesti la nimic, decat la propia oboseala de-a trai si de-a muri...
Rastignit undeva intre viata si moarte, nu esti bun pentru niciuna dintre ele... Parca plutesti in deriva si astepti sa fii aruncat pe un mal, ori al vietii, ori al mortii, ti-e egal...

Trecutul e cel mai dulce loc, atunci cand moartea e dupa colt...
Mereu, tot ce ramane dupa noi, e un nume scris pe o cruce...
Oamenilor li s-a dat moartea pentru ca nu au putut intelege infinitul. Omul nu concepe lucrurile fara sfarsit. De aceea, moartea ne linisteste intr-un fel ... Impacarea cu ideea mortii este mai degraba linistea ce deriva din finit. Daca am fi inteles infinitul, am fi trait vesnic...

Amintirile imi invaluie privirea... Dar doar una imi aduce aminte de cele mai frumoase momente, care au insemnat inceputul unei frumoase povesti de dragoste... Imi amintesc chiar si acum, mai bine de cativa ani, cum ii atingem usor mana de fiecare data cand avem ocazia... Poate pentru ea a fost a fost doar o simpla joaca, dar pentru mine a fost inceputul celui mai puternic sentiment... Dar e tregic, caci la sfarsit, e doar un cimitir si multa ceata...

Tot ce imi doreasc, e sa o mai strang din nou in brate... Chiar daca e ultima data... De ce ultima ? Pentru ca durera din pieptul meu e prea mare si rezistenta mea cedeaza... Ma aflu intr-un tunel lung si negru, dar luminita din capatul sau nu putea fi zarita.

Din intunericul infinit, rasare un glas care se risipeste in zare. Speriat, disperarea ma cuprinde nu mai pot sa respir, ma ridic si incep sa strig cu speranta ca cineva ma va putea ajuta :

-Tu esti iubire... Unde esti ? De ce pleci fara sa spui ? De ce-mi lasi singuratatea, cand pe tine eu te vreau ? Oh, iubire... Esti dorinta neimplinita, trista, oarba... Lipsa ta nefireasca ma doboara, ma-nspaimanta... De ce-mi lasi indiferenta ? Vrei sa mor atat de trist ? Cand mai vi aici langa mine ? Cat vrei sa te mai caut, fara sa te gasesc ? Tu iubire, hai te rog, nu ma lasa asa, intra in inima mea, fa-o sa bat iar pentru tine si uneste-ne pentru o viata ! De ce nu ma ajuti ? De ce ti se spune 'iubire' daca tu nici nu vrei sa ma asculti ? Ai plecat de langa mine, fara mila, fara teama c-o sa mor... Ai plecat cu capul sus, iar eu plang, plang de dor... strig cu toata forta mea pana cand raman fara gals si pic ca secerat pe podeaua neagra si totul se cufundase intr-o liniste absoluta si apasatoare

RELATAREA MAIEI

Sunt pierduta in tristete, lacrimi si tacere... Mi-a mai ramas durerea si a mai ramas sa sufar... Suspin si plang, o data cu ploaia rece, afecatata de timpul care greu mai trece si tot ce aud sunt doar vorbe goale.
Cu inima zdrobita, imi simt sufeltul cum moare. Pierduta, frigul ma cuprinde... Scap trecutul din mana si ma agat de viitor. Privesc trista pe fereastra, numarand frunzele ce cad. Tot ce a fost o data, s-a transformat in iad, lasand in urma vorbe care de mult s-au stins. Orice amintire ce-a trecut, in suflet o pastrez... Razele de soare se pierd o data cu tot ce-am iubit si din trecut rasare un negru infinit...
Ranita de remuscari... Intr-un abis parca rupt dintre cele mai hodice ganduri... Printre multi de ura... Curg rauri de amintiri...

<<...>>

Isi inalta capul in sus si simti cum niste stropi mici si inocenti de apa ii mangaiau fata. Inchise ochii... Durerea din piept disparu, iar apa ii alina durerea pe care o simtea. Se lasa moale si cazu in genunchi. Apa curgea siroaie pe trupul ei fragil, provocandu-i un sentiment profund de dor si regret. Ea simtea... Simtea tot, dar in acelasi timp nimic...