Ordinul: Renasterea

Capitolul 7 - Artefactul, partea 2 (Prezent)

         Nu ma simteam de parca aflasem ceva nou, doar ca felul cum Leon o spusese parca m-a indurerat. Cumva, ii simteam durerea, ii simteam suferinta. Sau poate ca doar ma compatimeam. Poate ca incercam cumva sa ii atribui lui durerea mea interioara. Cautam, asemeni unui copil ingamfat si arogant sa dau vina pe el, si sa-l acuz pe el pentru toate starile mele, si poate la un moment dat si pentru greselile pe care le facusem in timp.  Cu toate ca de-a lungul timpului Leon ma tradase, si-mi daduse mai multe motive sa-l urasc din toata fiinta mea decat sa-i multumesc pentru cand fusese de ajutor, inca preferam sa-i pun lui totul in carca.

- Nenorocitule, unde este Artefactul? am spus cu ura si dezgust.

- Unde ar trebui sa fie, doar ca am nevoie de tine.

- N-am sa te ajut viu nici daca m-ai tortura pana aproape de moarte.

- M-ai auzit pe mine spunandu-ti ca am nevoie de tine viu? m-a intrebat razand ironic.  Tu inca nu intelegi Dante, si inca te comporti ca un copil pierdut printre straini. De ce nu lasi ura asta de-o parte si mi te alaturi. Impreuna am putea fi cei mai puternici, am putea controla guvernele, armatele, fortele economice. Intr-un cuvant lumea ar fi la picioarele noastre la propriu si la figurat. Ai putea ucide pe oricine vrei, cand vrei, chiar si daca nu ti-a placut tie cum te-a privit. Si ai fi ca o fantoma vie.

     Felul sau de a gandi m-a facut in momentul ala sa-l urasc si mai tare. De parca totul se rezuma la a ucide nevinovati, sau chiar si vinovati, doar de dragul de a-mi manji mainile cu sange. Ma trata ca pe un criminal ordinar gata sa faca orice pentru propriile placeri, iar el... El era gata sa-i puna pe toti la picioarele lui pentru o ambitie de-a dreptul tampita. Abordarea sa de om nebun mi-a dat in acel moment un motiv indeajuns de bun sa-l ucid. Si nici macar nu aveam de gand sa clipesc.

- Ce spui Dante, a continuat el cu un zambet rece.

- Raspunde-mi sincer Leon, esti gata sa faci orice ca sa pui mana pe artefact?

- Orice, mi-a raspuns cu un zambet diavolesc pe fata.

     In tot acest timp casca mea a scos niste sunete de bruiaj, si am inteles doar cateva cuvinte. "Mentore, suntem pe pozitii. Asteptam semnalul." Nu stiam daca era doar o inchipuire a mea, asa ca aveam de gand sa-mi asum un risc.

- Orice spui tu? Il priveam in ochi in acel moment. Atunci Leon, ceea ce vreau sa faci pentru mine, i-am spus in timp ce ma privea gata sa eplodeze intr-o fericire nebuna, este sa mori.

     In acel moment am ridicat o mana sus, si cativa soldati au inceput sa traga in ceilalti producand haos si confuzie. Alti cativa asasini au inceput sa coboare de pe Monument si sa macelareasca soldatii ramasi. Aparent, o mana de asasini se infiltrasera printre soldati pentru orice eventualitate. In acele clipe m-am bucurat enorm ca mintea nu-mi jucase fente. Leon, speriat la culme a luat-o la fuga in spre Monument, iar eu l-am urmat. Cativa soldati au incercat sa-mi taie calea. Unul dintre ei a incrcat sa traga, doar ca m-am aparat dupa un altul. Odata cazut, m-am repezit in spre tragator infigandu-i una din lame in gat, astfel sangele tasnind pe fata mea. Unul din asainii veniti sa ma acopere fusese inconjurat de trei soldati, asa ca am aruncat cu doua din cutitele atasate la bocanci oferindu-i astfel oportunitatea sa scape.

     Odata ajuns in Monument l-am urmarit pe Leon de-a lungul unui coridor lung. In ambele parti erau basoreliefuri ce prezentau viata stramosilor mei, iar intre ele erau diferite armuri si costume de asasini. Sub fiecare suport pe care erau puse costumele se aflau niste cufere din marmura in care se spune ca se afla cenusa acestora alaturi de lamele lor, si ca oricine indrazneste sa umble in acele cufere va avea parte de o moarte sangeroasa si dureroasa. In capatul acelui culoar se afla Sala Regelui, unde se afla Artefactul.  I se spunea asa deoarece primul asasin fusese un rege care fusese ucis de unul dintre oamenii sai de incredere. In ziua mortii sale un vrajitor a aflat ca acesta murise si i-a pus intr-una din maini Artefactul care l-ar fi reinviat. Vrajitorul a spus ca alaturi de Artefact exista si o profetie care spunea ca "Cel ce va fi readus la viata de Artefact va fi cel ales sa-l protejeze mai departe. Cel care va cauta sa foloseasca artefactul in scopuri intunecate va fi ucis de propriul sau intuneric, iar cel ce va proteja Artefactul va fi protejat de lumina acestuia." Inainte de a-si recapata cunostinta regele a spus ca "Cel Ales va plange cu lacrimi de sange si isi va duce lupta cu propriul sau intuneric intreaga viata. A doua sansa il va face sa ajunga la lumina."

     Cand am ajuns in Sala Regelui, Leon ma astepta in genunchi avand mainile pline de sange. Tusea ca un astmatic si era palid la fata. Intunericul il consumase.

- Ironic ce se intampla aici, nu Dante? mi-a spus el cu voce scazuta. Este ironic faptul ca am ajuns iar in genunchi sa-ti cersesc ori mila ori sa ma ucizi si sa ma scutesti de un chin. Hehe, nu te obosi. Scuzele si pretextele nu ma vor ajuta Dante. Inca de cand eram copii te-am vazut ca fiind Alesul. Inca de cand mama ne povestea legendele. Ai plans cu lacrimi de sange Dante, iti amintesti? Atunci cand a murit tata. Atunci am stiut ca tu esti. Am stiut ca urma sa preiei conducerea, ca urma sa fii salvatorul nostru.

- Minti!! am urlat la el. Nu am plans niciodata cu lacrimi de sange. Nu sunt Alesul.

     Daca un lucru nu reuseam sa mi-l amintesc era de unde erau picaturile de sange de pe fata lui atunci cand murise, cu toate ca fusese impuscat in spate. Dar atunci am realizat ca ceea ce imi spunea Leon era posibil sa fie adevarul.

- Dante, nu fi prost. De cate ori te cuprindea intunericul, aveai totusi o raza de lumina, a spus tusind din ce in ce mai accentuat. Stii  frate, acum, in ultimele clipe, regret enorm ca niciodata  nu am putut sa ma ridic la nivelul tau.

     Mi-a spus asta privindu-ma in ochi si mi-a zambit. "Sunt mandru de tine." au fost ultimele sale cuvinte, inainte sa cada mort la pamant. M-am repezit la el si am incercat sa-l resuscitez, dar fara succes. Cand am realizat ca murise, eram sprijinit cu pumnii in pamant lovind cu toata ura, si-apoi s-a intamplat ceva ce am crezut ca e un miracol. Lacrimi au inceput sa-mi cada din ochi si sa mi se scurga pe obraji. Doar ca au inceput sa devina rosiatice pana erau efectiv lacrimi de sange. Artefactul a inceput sa straluceasca foarte puternic, incat lumina din Sala devenise aproape insuportabila. Mi-am tras gluga pe cap pentru a ma proteja de lumina si m-am uitat dupa artefact. Era situat undeva in varful unei statui de vreo 3 metri. Am luat-o la fuga si am inceput sa ma catar pe pereti. La un moment dat am ajuns pe o placa de piatra iesita in afara si trebuia sa sar astfel incat sa ajung si sa ma prind de statuie pentru a ajunge la Artefact. In partea opusa se afla o placa de aceleasi dimensiuni. M-am lipit de perete  si mi-am luat avant doar ca dupa ce am sarit am realizat ca nu voi ajunge si m-am impins cu unul din picioare de statuie astfel incat sa ma pot prinde de cealalta placa. Fusesem aproape sa cad, apoi mi-am adus aminte de profetie. " A doua sansa il va face sa ajunga la lumina.  " In acea clipa m-am uitat la Leon si mi-am zis ca trebuie sa il ajut sa ajunga la lumina. A doua oara, m-am impins mai tare de perete si am sarit. M-am apucat de statuie si am ajuns in varf unde Artefactul isi mai slbise parca din intensitatea luminii. L-am luat in mana si in acea clipa statuia s-a coborat la nivelul solului. Tortele care luminau incaparea s-au stins. In acel moment, era intuneric total si o voce rezonanta s-a auzit. Parca ma striga... O lumina alba s-a infatisat in fata mea si am realizat ca era tatal meu.

- Dante... Tu esti cel Ales.