Love lockdown | Jun

Prolog

     — Mami, am venit acasă. a spus micuța Ara în momentul în care a intrat în casă. Mami? Ești aici?

     Fetița a aruncat ghiozdanul pe jos și a început să își caute mama peste tot prin casa. Intră în bucătărie, fiind ultima încăpere în care n-a cautat încă și-și vede mama plângând și ținând un cuțit în dreptul gâtului.

     — Mami, ce s-a întâmplat? De ce plângi? întreabă fetița privind cu ochii mari către femeia de treizeci de ani.

     — Îmi pare rău, Ara! șoptește femeia printre lacrimi înainte să își înfigă acel obiect ascuțit în gât și să cada pe jos.

     Sângele se scurgea încet pe podea, iar micuța Ara privea speriată totul. Parcă ieșind din transa și șocul pe care i-l oferise, aleargă spre trupul inert al mamei ei.

     Se arunca în genunchi lângă acesta și își plasă mânuțele tremurânde pe fața mamei sale, umplându-se de sânge.

     Lacrimile încep să-i curgă șiroaie pe obraji ajungând să plângă în hohote. Nu știa ce se întâmplase. Nu își dăduse seama că mama ei era moartă sau poate că nu voia să recunoască asta, dar când doi polițiști au ridicat-o din balta de sânge creată de rana mamei ei, și-a dat seama că nu mai avea să o vadă vreodată.

     De atunci viața Arei s-a schimbat radical. Șocul de a-și vedea mama într-o baltă de sânge, i-a cauzat o fobie atât față de sânge, cât și de culoarea roșie.

     Ori de câte ori vedea această culoare începea să țipe și încerca cu orice preț să se ascundă într-un loc în care ar fi putut să plângă.