Love lockdown | Jun

13; 十三

În acel timp Ara se afla la ea în cameră plângând. Nu voia să fie așa, dar ține prea mult la Jun și Hanbin și nu vrea ca ea să fie motivul pentru care cei doi nu își mai vorbesc.

Cineva bate la ușa de la camera ei. Nu așteaptă pe nimeni, dar de fapt ea nici măcar nu are prietenj care să o viziteze, deci cine ar putea fi?

-Intră! spune ea trăgându-și nasul.

Pe ușa intră Jun. Imediat cum îl vede Ara se ascunde sub pătură. Nu vrea să fie văzută așa. Mai ales de către el.

-Hei. Nu-mi spune că plângi din cauza noastră. spune băiatul calm, făcând câțiva pași spre patul fetei.

-Pleacă! se aude vocea fetei de sub pătură.

Jun se așează pe pat, lângă ea, trage pătura de pe ea, reușind astfel să îi vadă chipul alb și foarte palid pe care se pot observa urmele lăsate de lacrimile ei. Ea roșește atunci când ochii ei îi întâlnesc pe ai lui, iar acest lucru îl face pe Jun să zâmbească și să o mângâie blând pe cap.

-Nu e vina ta, micuțo.

Ara îi prinde mâna și i-o dă la o parte.

-Ești sigur? Voi doi ați început să vă certați de când noi doi ne-am...

-Shh. spune Jun punându-și arătătorul peste buzele fetei. Am spus că nu are legătură. Eu și Hanbin ne-am certat din alt motiv.

-Și acum sunteți bine?

-Da... așa cred. Mai sunt unele lucruri pe care ar trebui să le lămurim, însă este timp.

Ara își lasă capul pe umărul lui Jun și împreună privesc pentru câteva minute peretele alb din fața acestora.

-Și privești des peretele ăsta? întreabă Jun spulberând liniștea dintre cei doi.

-În fiecare zi. răspunde ea simplu și continuă să privească peretele.

-Dar atunci când te plictisești de perete?

-Atunci... privesc tavanul.

Această afirmație îl face Jun să râdă, iar acest lucru este destul de nou pentru ea. Nu l-a mai auzit râzând până acum, nu în acel fel.

-Decât să te uiți la perete, mai bine te-ai uita la mine.

-Poftim?

Fata își întoarce capul spre el și chiar în acel moment Jun își lipește pentru câteva secunde buzele de ale ei.

-Băiat rău. mormăie ea prefăcându-se supărată pe faptul că îi furase un sărut.

-De parcă nu ți-ar fi plăcut. spune Jun privind-o în ochi și râzând.

Ara se bosumflă, încrucişându-şi mâinile la piept arătând exact ca un copil mic.

-Şi ce facem acum? întreabă Jun, trândindu-se în pat, pe spate.

-Tu ai venit, nu te-am chemat eu. ridică Ara din umeri, râzând mai apoi.

Jun ridicâ dintr-o sprânceană şi-o prinde pe fată de mână, trăgând-o peste el. Fixându-i privirea, mâinile îi coboară încet pe şolduri, apucându-i tivul bluzei roz cu floricele ce-o purta, şi rânjeşte malefic în momentul în care degetele îi ating pielea, începând s-o gâdile. Ara ridică dintr-o sprânceană la el, abţinându-se să nu râdă, făcându-l pe acesta să se oprească.

-Nu-i corect! se bosumflă Jun, scoţându-şi mâinile de sub bluza ei, încrucişându-le la piept, imitând acum postura ei de mai devreme.

-O, ba da, e.