Tocmai ce ajunsesem la scoala si ma indreptam spre ora mea de Engleza. Mergeam pe hol, printre elevii care se uitau la mine si barfeau cu oamenii de langa. Inainte sa ajung in clasa m-am oprit la dulapul meu si mi-am luat cartea de engleza. Trei baieti erau langa mine.
- Frate, e asa de buna si uite cum e imbracata! Miam! aud un baiat.
- Si cand te gandesti ca era asa o tocilara acuma o saptamana, spuse altul, facandu-i pe ceilalti doi sa rada.
- Vorbind serios acum, as merge cu ea in camera femei de servici si as ---
Mi-am inchis dulapul zgomotos, atragand atentia baietilor la mine. Le-am zambit si am trecut pe langa ei, impingandu-mi umarul in mana unuia dintre baieti. Zambetul mi-a picat imediat ce am trecut de ei si m-am indreptat spre clasa mea de engleza.
“Uite cum e imbracata!”
Nici nu eram imbraca nu-stiu-cum. Purtam niste blugi rosi, un tricoul negru, mulat cu foarte putin decolteu, cu o geaca de piele deasupra si in picioare aveam niste bancheti cu toc, cum e la moda acum. Niste accesorii ici-colo, niste rimel si balsam de buze si aveam parul undulat. Atata tot.
Am trecut cu vederea si mi-am continuat ziua, asteptand sa plec acasa.
~*~
Era pranzul. Stateam la masa cu baietii si ma holbam la cheeseburger-ul pe care Max mi l-a pus in farfurie. Eu defapt vroiam sa mananc o salata, insa el a luat-o si a aruncat-o la gunoi, punand marele cheeseburger in farfuria mea, pe tava mea.
- Max, chiar nu voi manca asta, am zis luand un mar de pe tava lui Valentino.
- Ba da! Haide ma, chiar n-am chef de scandal acum Crystal! imi spune el nervos.
Tot timpul cand il vad nervos ma sperie. Fata lui e asa de infricosatoare, cum se uita el atent la mine si parca ma provoaca sa ma opun. Si imi era frica sa ma opun, iar el stia asta. Cum el e bipolar ar putea sa se enerveze intr-un moment si sa faca un scandal monstru in care cei prezenti ar putea fi raniti. E puternic, are pachete de muschi pe el iar el stie asta si profita de asta. Cand oamenii il vad asa de mare, de inalt isi pierd increderea in sine si incearca sa se indeparteze de el cat mai repede posibil. Eu am reusit in acesta aproape-luna de cand il stiu sa imi dau seama de cateva lucruri despre el si incerc sa evit lucrurile care nu ii plac. Insa lucrul ciudat pe care nu am putut sa il evit a fost familia lui. Nu stiu nimic despre familia lui – decat ca a avut o sora. Desi am fost la el in casa de cateva ori, casa era mereu goala, mereu era doar el acolo si ma intrebam unde sunt parintii lui, dar in acelas timp imi era frica de raspuns, de reactia lui. Am vazut ca nu i-a placut deloc sa vorbeasca despre sora lui si desi am cam incercat sa deschis subiectul ‘familie’ de cateva ori el a reusit sa ocoleasca subiectul si sa inceapa alta conversatie.
Insa acum nu vroiam sa mananc cheeseburger-ul. Nu era sanatos si chiar nu era bine pentru corpul meu. Se vede ca am pus ceva pe mine si asta era chiar ce vroiam sa evit! Incerc sa mai arunc mancare la gunoi, dar nici asta nu e sanatos - sa nu mananc. Stiam asta de la inceput si nu am vrut sa ajung la spital din cauza asta. De-aia mananc eu, ca sa numai ajuns la spital.
- Ti-am zis deja ca nu voi manca prostii! Si asa ramane. Ma duc sa-mi iau alta salata.
Fara sa il mai las sa zica ceva m-am ridicat de la masa si m-am dus sa-mi iau alta salata. Cand era cat pe ce sa imi comand salata am auzit o conversatie dupa colt.
-… asa ca ai face bine sa pleci cat de repede poti, pentru ca iti voi face viata un iad! puteam recunoaste vocea enervanta a Kierrei.
- Nu…te rog!
Imediat ce am recunoscut si a doua voce m-am dus si eu acolo. Kierra era clar enervata, iar cand m-a vazut pe mine era si mai enervata, fata ei inrosindu-se groaznic.
- Tu ce mai cauti aici? reuseste ea sa spuna.
- Kierra, tu stii cat de mult m-am schimbat si stii cat de mult nu te suport si chiar nu apreciez faptul ca te iei de prietenii mei. Ai face bine sa o lasi pe Shay in pace, i-am zis, punandu-ma in fata lui Shay care deja se ascundea in spatele meu.
- Ca daca nu ce? Nu uita ce ti-am facut pana acum! zise ea afisand un zambet de victorie.
- Pana acum! Bine ai zis. Tu nu uita cine sunt prietenii mei, am zis zambind, iar ea si-a sters zambetul. Stia ca ma refer la Cei Cinci si pana si ei ii era frica de ei.
- Ca tot veni vorba de asta, parca ti-am zis ca stai departe de Max.
- De parca nu stii ca amenintarile tale numai sunt… amenintari pentru mine. Si oricum tu nu il ai pe Kurt?
- Kurt? Oh, idiotul ala chiar crede ca il plac. Oricum trebuie sa ma despart de el cat de curand posibil, m-am plictisit de el deja.
- Uite ce e, stai departe de mine si de prietenii mei si totul va fi bine! ii spun.
- Lasa ca vedem noi, spune ea intorcandu-se si plecand de langa noi.
- Esti bine? spun, intorcandu-ma spre Shay.
- Da, multumesc ca m-ai salvat.
- De asta sunt prietenii nu?
Mi-am luat salata, am luat-o si pe Shay si m-am dus inapoi in cantina. M-am asezat la aceasi masa unde erau si baietii si am introdus-o pe Shay. Era ciudat ca Max nu era aici.
- Unde-i Max? intreb luand o gura din salata.
- Are niste treaba si a plecat de la scoala. A spus ca nu te poate duce acasa azi, spune Drew.
- E ok.
~*~
Am iesit repede din curtea scolii si ma indreptam spre casa. Chiar nu ma deranja faptul ca Max n-a putut sa ma duca acasa azi, il inteleg, stiu ca are si alte preocupari, dar intr-un moment ca asta chiar as fi vrut sa am masina mea. Ignorand tot ce se intampla pe langa mine mi-am scos telefonul si castile si am dat drumul la muzica. Wake me up de la Avicii a fost primul cantec din lista, asa ca am apasat si am dat play. Mi-am bagat telefonul in buzunar si mi-am continuat drumul spre casa. Dura cam jumatate de ora, insa stiam niste scurtaturi pe care le luam deobicei cand ma grabeam. Acum nu ma grabeam… asa tare. Vroiam doar sa ajung acasa.
Mergand pe scurtatura intuneta dintre doua blocuri inalte, cu castile in urechi nu mi-am dat seama ca cineva era in spatele meu decat cand am vazut o umbra langa a mea. Mi-am scos o casca si am grabit pasul, frica punand stapanire pe mine. Strainul din spatele meu se apropia de mine din ce in ce mai mult, vedeam asta in umbra. Cand l-am simtit foarte aproape am inceput sa alerg, dar o mana mi-a prins bratul si am fost izbita de peretele blocului. Casca cealalta mi-a picat din ureche cand mi-am ridicat capul. Un barbat era in fata mea. O mana de-a lui era pe soldul meu iar cealalta ma mangaia pe picior. Am incercat sa il imping imediat, insa era puternic. Era asa mare ca nu puteam sa vad nimic de el.
- Iubito, de ce fugi? imi sopteste el la ureche.
- Lasa-ma in pace, strig, incercand sa il imping.
- Hei, hei, nu tipa! Nu vreau sa atragem prea multe priviri, zise uitandu-se in stranga si in dreapta. Oricum nu-i nimeni aici, dar totusi nu tipa. Inca n-ai motiv.
- Te rog… lasa-ma! soptesc simtind lacrimile pe obraz.
El nu ma asculta si incepe sa ma sarute pe gat si pe linia maxilarului.
- Nu, nu, nu, nu! Lasa-ma! Ajutoooor! am tipat disperata.
Nu imi venea sa cred ca mi se intampla asa ceva. De ce eu? De ce tocmai eu? Stiam ca daca cineva nu ma aude sau nu ma vede nu voi avea nicio sansa sa scap. El a reusit sa imi dea geaca jos, iar eu, printre plansete continuam sa il rog sa ma lase in pace. Continuam sa zbat si sa incerc sa scap, dar el avea alte planuri.
Reusise sa imi desfaca nasturii de la pantaloni in timp ce continua sa ma sarute pe gat.
- Nu, te rog!
- Taci!
- Ajutor! am soptit, sperand ca cineva ma aude.
~*~
CITEȘTI
Crystal ✔
Teen Fiction#1 în Ficțiune Adolescenți Crystal Cooper este fata cuminte, tocilara fără prieteni pe care toată lumea o batjocoreşte. Max Reed este băiatul rău, care umblă doar cu grupul lui şi nu acceptă ca alții să îl vorbească de rău. Sunt total diferiţi, şi...
