When you're ready...

Capitolul 12

- Alexandra, culoarea asta e oribilă. Se strâmbă Anya spre draperia de un verde dezgustător din punctul său de vedere.

- Știu, dar nu am idee ce să aleg.

- Ce zici de un albastru marin? Propuse ea imaginându-și deja cum va schimba camera acea draperie.

- Da! Ce idee strălucită. Ești genială! Țipă bruneta extaziată și uimită de cât de repede îi vin ideile mătușii sale.

Femeia dezaprobă, aruncându-se în fotoliul moale din biroul său. Dacă era așa genială, și-ar fi dat seama mai repede de sentimentele sale pentru Nathaniel. Își luă cana și sorbi din ciocolata fierbinte, gândindu-se ce ar putea să facă în continuare. Cum va fi viața ei de acum încolo? Va fi mai fericită cu Nathaniel lângă ea sau nu? Era bucuroasă că și ea și nepoata sa sunt în siguranță, dar erau în siguranță datorită lui.

Trecuse o săptămână de la incident, iar el nu dădu nici un semn și nu o căutase, așa cum îi promisese. Între timp toate amintirile au dat năvală în capul ei, confirmându-i că nu a fost în pericol niciodată, că el nu a obligat-o în niciun fel să facă ceea ce nu își dorea, că nu e monstrul care se crede. Totul fusese din inițiativa ei, el îi respectase intimitatea și puterea de decizie. Dar nu avu destulă încredere în ea încât să îi lase amintirile cu el și tot ce ține de lumea lui. Era supărată pe el, nu îl ura, din contră, dar nici nu știa ce să facă în situația asta. Ar fi vrut să îl ierte și să se arunce în brațele lui, dar îi era frică, și nu era frica de el, ci frica de necunoscut, de pericolul de a fi în preajma vampirilor care nu ar avea o problemă în a îi frânge gâtul într-o secundă.

- Nu știu ce e cu tine, dar pot să pun pariu că numele lui e Nathaniel.

- Ce? Întrebă Anya ieșind din transă.

- Nu te preface că nu știi despre ce vorbesc. Am văzut că mai aveați puțin și vă mâncați reciproc la petrecere. Nu știu ce s-a întâmplat între voi în seara aceea, dar nu cred ca e cazul să îl ții departe, până la urmă el te-a salvat din infernul ăla.

- Ce tot spui acolo?

Oare știa Alexandra ceva despre Nathaniel?

- Mă refer că te-a scos de la petrecere, te-a salvat să nu pățești ceva. Nu pot pricepe de ce îl ții la distanță. Dacă îți place de el atât de mult...

- Nici n-ai idee... Oftă șatena.

- Atunci, ce mai aștepți? Du-te și arată-i că îl dorești. Arată-i că vrei să fii a lui. Nu face aceeași greșeală pe care o fac eu cu roșcovanul ală nesuferit. Într-o zi vei realiza că este prea târziu și îți va părea rău când vei vedea că el numai face parte din viața ta.

- Știi ce? Ai dreptate!

Aceasta se ridică și părăsi clădirea cu viteza luminii. Își așeză paltonul subțire mai bine pe ea și urcă la volanul mașinii, demarând în grabă. Inima îi bubuia practic în piept de nerăbdare, abia așteptând să îi vadă ochii aceia strălucitori, să îi mângâie fața fină, să îi atingă pieptul rece și să îi sărute buzele moi. Dar trebuia să se calmeze, totuși este o femeie în toată firea, nu o adolescentă pierdută în spațiu și iubire. Până la urmă are de dat niște explicații pe care ea le merită din plin. În cincisprezece minute fu în fața clubului unde a început totul. Bătu timid în ușă, imediat apărând un băiat cu părul blond, înalt și foarte drăguț.

- Bună, am, îl caut pe...

- Nate! Știu! Eu sunt Max, un prieten.

Oare era și el...?

Parcă citindu-i gândurile, acesta râse spunând:

- Haide intră, nu am să te mușc. Și dacă aș vrea, Nate m-ar omorî. Zise el șoptit.