When you're ready...

Capitolul 11

  " -Nathaniel, termină, mă gâdil. Râsul său cristalin era singurul sunet ce se auzea în încăpere, încântând urechile bărbatului. 

-Ce s-a întâmplat, mâţă? Acum numai este atât de amuzant, ca mai devreme, nu?

Anya mârâi, încercând să scape din strânsoarea șatenului, nereușind însă, dar nu renunță așa ușor. Îl privi seducător, încercând să îl convingă să facă ce vrea ea, dar eșuă patetic, deoarece ea nu era un vampir puternic, așa cum era el. 

- Să nu crezi că nu știu ce încerci să faci! Rânji Nathaniel gândindu-se cât de frumoasă poate femeia din brațele sale să fie. 

Este ca o zeiță a seducției, ca o femelă ce nu se lasă intimidată nici măcar de un vampir. Nimic nu pare să o sperie pe micuța făptură. O constrânse mai demult să nu se sperie de el, dar acum nu folosise aceasta metodă pe ea, totuși pare că încă funcționează.

- Și ce anume încerc eu să fac? Întrebă aceasta nevinovată clipind parcă intenționat atât de lent încât bărbatul numai putu rezista și o sărută cu atâta dorință, încât credea că se va topi peste ea.

Femeia nu ezită să îi răspundă imediat dorințelor înfometate ale lui Nathaniel, pierzându-se complet în acele brațe puternice. Mainile sale coborâră pe spatele ferm, apoi se întorceau pe pieptul tare, scoțând un mârâit din partea bărbatului. Îi plăcea, o dorea cu totul, trup și suflet. Buzele sale lăsau urme umede peste gâtul dezgolit, simțindu-i pulsul accelerând, sângele pompându-i în vene cu putere. Nu putu să se abțină, ochii deveniră roșii, iar colții începură să îi iasă încet și dureros. Nu, nu voia să o rănească, așa că se feri, ridicându-se instantaneu de pe ea și dispărând pe balcon, unde briza caldă a lunii august îl izbea din plin. Anya încă buimacă, se ridică din pat la fel de repede, urmându-l. 

- Hei, ce s-a întâmplat? Întrebă ea bănuind reacția lui.

- Nimic, scuze, eu...

Acesta scutură din cap, încercând să își retracteze colții nenorociți ce aproape se înfipseseră în gâtul superbei femei.

- Nathaniel, nu crezi că ar fi timpul să nu te mai ferești de mine? Știu ce ești și sunt supărată că nu pot fi conștientă de asta tot timpul, dar te rog...zise Anya întorcându-l ușor cu fața spre ea...nu o mai face.

Îi ridică bărbia, privindu-l în ochii albăstrii, ce erau înconjurați de roșeață. Îi trasă linii pe maxilar cu degetele, peste buze, făcându-l să geamă. Era mulțumită de efectul pe care îl avea asupra lui, dar nu voia să îl vadă că se ferește din nou de ea.

- Arată-mi!

Acesta nega din cap, încercând să își revină.

- Nu, Anastasia, tu mă faci să înnebunesc, scoți monstrul din mine. Nu vreau să te rănesc.

- Știu că nu o vei face, altfel numai erai aici, lângă mine, în fața mea, în brațele mele. Arată-mi și nu te mai feri! Nu de mine! Nu voi fugi și nici nu te voi urî pentru că știu în ce m-am băgat atunci când am acceptat ca tu să faci parte din viața mea. Poate nu suntem iubiți, din moment ce eu nu știu de existența ta decât noaptea, dar ...