Salut, jurnalule...n-am mai scris ceva de mult timp...stiu, dar pur si simplu, n-am avut starea potrivita. Oricum, daca as spus ceva despre lipsa timpului, probabil ca as fi mintit, fiindca lucrul cel mai bun pe care il am de facut este privitul peretilor...Oricum, adevaratul motiv este ca se apropie terminarea anului scolar, ceea ce inseamna si absolvirea liceului. Nu voi avea probleme cu absolvirea, avand printre cele mai bune note din istoria scolii si am sanse foarte mari sa fiu admisa la Oxford sau Cambridge. De ce as merge la Oxford: pentru ca-i mai departe de casa si asa pot avea scuza sa nu vin acasa...De ce as merge la Cambridge: imi place numele. Oricum, am aplicat pentru amandoua. Unde voi avea noroc, acolo voi nimeri.
Ca tot am pomenit de absolvire, probabil te vei intreba daca imi va fi dor de colegi, sau daca sunt incantata ca voi termina liceul si alte chestii din acestea...iti voi raspunde la toate, pe rand.
Sa incepem cu colegii. Nu stiu nimic despre ei, si ei nu stiu nimic despre mine. Desi am petrecut atatia ani impreuna, pot spune ca nu-mi stiu toti colegii de clasa. Nici macar nu pot spune ca am schimbat vreodat un cuvant cu unul dintre ei...la inceput, baietii pareau interesati de mine, dar dupa ce si-au dat seama ca au de aface cu o ciudata antisociala, au lasat-o balta. Singurele persoane cu care am purtat vreo conversatie in toti anii de cand sunt la liceu, sunt profesorii, pe care mi-ar fi fost greu sa-i evit. Probabil te gandesti ca macar cu colegul de banca ar trebui sa fi vorbit mai mult decat cu profesorul, dar nu-i asa. De ce? Pentru ca n-am avut coleg de banca. In clasa era un numar impar de elevi, iar cineva trebuia sa ramana fara coleg de banca. Ei bine, acel cineva eram mereu eu. Altceva...pai mereu am fost privita de scumpii mei colegi cu ochi straini si goi, ca si o ciudatenie a naturii. Mereu ma evita.
Iar acum, terminarea liceului...pai, ce-as putea sa zic? Este, pur si simplu, o alta etapa a vietii. N-am nici un sentiment legat de acest eveniment, astfel incat ultima zi va fi la fel ca si prima zi, iar prima zi a fost ca o zi obisnuita. Pe scurt, absolvirea nu reprezinta pentru mine vreun eveniment deosebit. Probabil ca, daca as primi un plic in care sa fiu anuntata ca am fost admisa la Oxford sau Cambridge, as reactiona total indiferent, in timp ce ai mei ar sarbatori.
Cu ocazia absolvirii, se va organiza, desigur, un bal. Dar sincera sa fiu, n-am de gand sa merg. De ce? Pentru ca mi se pare mai interesant sa privesc peretii sau sa citesc drame decat sa merg intr-un loc in care nu cunosc pe nimeni si nimeni nu ma cunoaste. Nu sunt genul caruia ii plac prajiturile, punch-urile, multimile cu oameni care se distreaza sau muzica. Pot spune ca n-am mai auzit vreo melodie de vreo cinci ani.
Altceva...pai, nu prea mai stiu ce sa spun. Scuze, dar viata mea nu este una prea interesanta, sau macar activa. Eu am o rutina zilnica, pe care n-am schimbat-o niciodata.
Si astfel, am incheiat un alt capitol al vietii mele.
CITEȘTI
Jurnalul zilelor pierdute
Fiksi Remaja"Jurnalul Zilelor Pierdute" este povestea trista a unei fete pe nume Emily ce si-a pierdut sora mai mare chiar de ziua ei. De atunci, viata n-a mai fost la fel pentru ea, ea devenind un mort printre cei vii, iar cand va gasi in sfarsit fericirea, va...
