Capitolul 8
După o noapte de studiu,care parcă a durat mai mult de atât,Wellen și-a făcut un ceai chiar înainte ca soarele să răsară.
Acumulase atât de multe informații,încât fata simțea cum capul ei era cuprins de o durere sfâșietoare,îi pulsa.Tocmai când Rose s-a trezit,umflată de somn,a simțit exact aceeași durere care o avea Wellen,cum era posibil?Să vă reamintesc că cele două au puterea de a vorbi prin telepatie,dar în același timp,sentimentele,durerile și oricare altă trăire o simte una,o simte și cealaltă.Nu avea medicamente,dar tot ceea ce putea face Wellen era să rămână calmă și să încerce să uite de durere,sperând ca aceasta să dispară.Se simțea prost de fiecare dată când ea pățea ceva,pentru că Rose trebuia să simtă mereu ceea ce simțea ea,era chiar penibil.Dar cu timpul,s-au obișnuit amândouă,să îndure totul și să nu se plângă.Astfel,se consolau una pe alta,iar atunci când se întâmpla(asta foarte rar),ca Wellen să simte exact opusul la ceea ce simte Rose,era bine.Serile pierdute se înmulțeau,așa de rar mai apucau să doarmă împreună,încât Wellen a și uitat faptul că s-au împlinit 10 ani de când copila a găsit-o pe Rose și de atunci ceva le-a unit,le-a făcut să fie de nedespărțit și să se iubească.În schimb,pe când Wellen stătea în sfârșit în pat,pe Rose o tulbura gândul să-i reamintească fetei de această zi.Ajutată de Ethan,ființa imaginară,dar reală în mintea Wellenei, i-a oferit un vis prin care a retrăit ziua în care a întâlnit-o pe Rose.
-Bună dimineața,Wellen ! A zis Rose.
-Bună dimineața și ție Rose..
-S-a întâmplat ceva?
-Normal că s-a întâmplat,am fost atât de ocupată zilele astea că am și uitat de aniversarea noastră,îmi pare atât de rău Rose.
-Stai liniștită Wellen,e prima dată.La mulți ani și ție.
-La mulți ani.
