Capitolul 2.
Cu trecerea timpului,Wellen îi ducea dorul mamei sale.Ea nu aflase că Anabell a murit de cancer,ci știa că a abandonat-o când ea împlinise 3 ani.
Majoritatea timpului și-l petrecea singură,prin parcuri sau pe aleile apropiate.Norocul ei a fost ca într-o zi, pe când se plimba pe lângă un cimitir abandonat,mieunatul unei pisici a făcut-o să intre.Într-un colț de mormânt,acoperită de petale uscate de trandafir alb, cu ochii negri ca a unor bile, un pui pe pisică, stătea singuratic parcă așteptându-și moartea.
Momentul întâlnirii lor a fost special.Pisica care primise numele Rose a fost primul prieten al fetei.Căutând prin buzunare,Wellen a găsit o nucă,pe care a spart-o și i-a dat-o pisicii.Apoi a luat-o în brațe și a dus-o acasă.Spre mirarea ei,Rucsandra a fost de acord cu micul animal,iar Wellen era și ea încântată.Îi făcuse culcuș lângă patul ei,dintr-un cearșaf și o față de pernă.O iubea foarte mult și Rose la fel.Era o pisică deosebită.Când Wellen a crescut mai mare,cam pe la vârsta de 8 ani,a început să vorbească cu Rose prin telepatie.Ea putea face acest lucru nu numai cu ea, ci și cu Rucsandra.Fenomenul acesta nu i s-a părut straniu fetei,ba chiar din contră:o încânta faptul că avea cu cine vorbi,chiar telepatic.La scurt timp după aceasta,Rucsandra a murit și ea,din motive neexplicabile.Nu era foarte bătrână și nici nu avea vreo boală.Cu o seară înainte ca Wellen să meargă pentru prima dată la cofetărie,Rucsandra copleșită de oboseală s-a culcat și nu s-a mai trezit.Când Wellen a ajuns acasă,fără a bănui nimic, s-a dus în camera ei și a adormit și ea,iar următoarea zi a găsit-o pe Rucsandra fără suflu.Nu a fost prea șocată,pentru că era obișnuită cu astfel de întâmplări.De acum Wellen era obligată să se întrețină singură.Ea nu avea posibilitatea să se angajeze,deoarece era prea mică.În schimb era o fată foarte isteață,citea multe cărți și scria poezii.Era fascinată de chimie, dar și mai mult de alchimie.Îi plăceau simbolurile, dar mai ales triunghiul.Îi plăcea și ploaia,atunci când ploua îi plăcea să se uite pe geam insistent și să cânte, sau ieșea afară uitându-se la cer și simțind cum fiecare strop îi atingea chipul.
Pe când Wellen scria versuri,Rose dormea în culcușul ei.Era furtună în ziua aceea.Vântul puternic se-mpingea în ferestrele vechi.Scârțâitul podelei te înfiora în așa fel încât părul de pe mână ți se ridica .Casa în care a rămas să locuiască nu părea a fi sinistră ziua,în schimb noaptea se petreceau lucruri stranii.Nici Wellen nu a descoperit prezența misterioasă a vreunei identități momentan, și nici nu simțea ceva neîneregulă..încă.
