Când am ajuns în dreptul scărilor , am rămas perplexă, toată lumea era în hol. Toată lumea ! Fir-ar ! Cobor încet, chiar nu am chef să mă împiedic pe scări și să ajung la parter grămadă. L-am zărit pe Tony, dar nu l-am băgat în seamă. Am mers direct spre Leonard .
-Ce se întâmplă ? întreb încet.
-Mergem la golf sau cine dorește pe terenul de mașini sport .
-Am voie cu motocicleta ? întreb încet.
-Sigur ! Doar vorbește cu Bella, sora lui Tony și mireasa evenimentului, spune și îmi face semn spre o blondă, cu un chip angelic, o voce moale, alint pentru urechi, siluetă de viespe, chiar drăguță.
Plecăm amândoi odată spre grupul strâns în hol. După ce blonda a primit câteva felicitări, toată lumea a început să iasă afară, ea uitându-se după Fiona și făcându-i semn să vină spre ea. Mă apropi de Bella și îi pun mâna pe umăr atrăgându-i atenția.
-Salut ! Eu sunt Ellie, mă bucur enorm să te întâlnesc în sfârșit, felicitări din partea familiei mele pentru minunatul eveniment, zic și întind mâna spre ea, dar mă trezesc într-o îmbrățișare de urs.
Rupe îmbrățișarea și face un pas în spate.
-De când aștept să te întâlnesc personal ! Îmi place la nebunie părul tău, e așa ... interesant, zice și mă prinde de o șuviță din partea stângă și una din dreapta, dându-le drumul repede.
-Mulțumesc ! Ești printre primele persoane care nu mă critică. Dar, am o nelămurire : eu nu mă omor după golf și am auzit de mașinuțele sport, se poate ca în locul mașinii să mă dau pe motorul meu ? zic frământându-mi mâinile.
-Normal ! Nu văd de ce nu ! Vin și eu, mereu am vrut să văd o fată pe motocicletă, zice și îmi face semn spre ieșire.
-Îți mulțumesc enorm ! zic și ies afară însoțită de Bella.
Am rămas mască, terenul e superb. Bella a tot încercat să mă convingă să nu mă urc pe motor, " căci s-ar putea să fie periculos ", " dacă mă dezechilibrez ", " dacă iau greșit o curbă strânsă " și tot felul de chestii de genul. Dar nu am băgat-o în seamă. Am ambalat motorul și am văzut, cum din vârful dealului, toată lumea s-a oprit din meciul de golf, ca să se holbeze la mine. Dar mă fac că nu îi văd. După 3 curbe, pe teren, a intrat un alt motociclist. Ce ! Cine o fi și ăsta !? Dar recunosc că se ține bine, dar nu se compară cu mine. Am experiență pe terenuri accidentate.
După încă două ture, normal eu am ieșit câștigătoare, dar cel mai tare eram curioasă să aflu cine se afla sub casca neagră de motociclist, dar cel mai ciudat mi se părea contrastul : cască neagră, costum negru și pantofi. Deși pare ciudat, arăta foarte bine. Îmi dau casca jos și aștept să o facă și el. Până la urmă o face și rămân șocată. Era chiar Leonard ! CE ? Deodată mi se pare că arată mult mai atrăgător, îl prinde bine peisajul cu motociclete. Abia după câteva minute îmi dau seama că mă holbam la el. Mă întorc repede și pornesc cu motocicleta spre garaj.De jumătate de oră stau afară, pe un scaun și mă plictisesc de mor. Bella vine lângă mine, alături de Tony și Leonard, cei trei se așează pe scaune, cel mai aproape find Leonard, Bella era față-n față, iar Tony în stânga. Mă uit la ei plictisită cu o privire inexpresivă.
-Hai să ne cunoaștem mai bine ! Ce spui Ellie ? zice blonda rupând tăcerea apăsătoare.
-Bine. Aștept întrebări, zic privind cerul.
Am cedat așa ușor pentru că știam că asta așteaptă, să mă întrebe ceva legat de viața mea, până la urmă tot ar fi venit și momentul ăsta.
-Păi de unde să încep ? Iubit ? zice ea înghițind în sec.
-Solo. Nici o urmă de așa ceva, zic căscând.
-De ce ? întreabă ea.
-Deoarece nu am timp, chef și nu simt nevoia, spun sec.
-Dar îți prinde bine să ai o un bărbat lângă tine, să te apere și să te consoleze, spune ea pe un glas mieros.
-Mă pot apăra singură și muzica mă consolează mai bine decât oricine, spun încă privind cerul
-Te amăgești singură, comentează Tony iar eu mă întorc spre el.
-Păstrează-ți părerea pentru tine, zic privindu-l cu ură.
-Dar nu ai întâlnit niciun bărbat care să îți dea senzația că ți-se taie picioarele ? Sau că ai fluturi în stomac ? întreabă Bella.
-Iubirea înseamnă durere, inima mea e păzită bine de un zid de piatră și spini. Zidul va rămâne acolo iar voi ar trebui să vă vedeți de treaba voastră. E viața mea, fac ce vrea mușchiul meu cu ea, mă ridic și plec înjurând în barbă.
Fi atent ce tupeu ! Ce îi interesează ? Nu au alt motiv de bârfă ? Voiam să merg în cameră, dar sunt oprită de Fiona.
-Domnișoară Ellie ! A venit pentru dumneavoastră un pachet, o rochie. zice fluturând mâinile.
-Ooo...da ! Am uitat de asta ! Unde e ? întreb buimacă.
-A venit chiar acum, curierul avea nevoie de o semnătură, căci se grăbea, așa că a semnat Leonard. Tocmai a pornit spre camera ta, spune Fiona și pleacă spre bucătărie.
Am urcat repede, chiar și două-trei trepte odată. Leonard stătea în fața ușii mele, bătând timid. Cum a ajuns înaintea mea ? Și a luat și rochia. Tipul ăsta e iute ! Ajung aproape de el, iar acesta se sperie tresărind, îmi întinde rochia, după care sparge liniștea.
-Îmi pare nespus de rău pentru curiozitățile verișoarei mele, spune sincer, cel puțin după părerea mea.
-Verișoară !? întreb șocată.
-Un amănunt neimportant.
-Mulțumesc din suflet că ai semnat pentru rochie, bunicul ar fi făcut un șoc dacă, Doamne ferește, curierul pleca cu ea, ar fi însemnat să merg la petrecerea de duminică în pantaloni scurți. Mie una îmi convenea, dar lui nu, spun repede.
-Cu plăcere ! Pot să te întreb ceva ?
-Sigur, răspund ezitând.
-Știi să joci șah ?
-Da.
-Îmi acorzi onoarea de a te bate la șah ? La motociclete nu am reușit, deși conduc cel mai bine dintre toți cei prezenți, zice mândru, dar îi tai elanul.
-Eu nu fac parte din cei aflați aici. Dar trebuie să recunosc, te descurci destul de bine, pentru un aristocrat, zic deschizând ușa.
-Mersi. Deci joci ?
-Da.
Nu pot să cred ! Am pierdut de două ori, măcar am avut două remize. Joc mai prost decât credeam. Măcar Leonard a fost de acord să jucăm în camera mea ( nu aveam chef să dau ochii cu Bella, cu siguranță și-ar cere scuze că m-a scos din pepeni ), nu a comentat nimic când am pus muzică pe telefon, ba chiar a spus că îi place la nebunie The Cab, The Script și Imagine Dragons ( formațiile mele preferate pe lângă încă câteva ). Am jucat și table, măcar acolo am avut mai mult noroc. A plecat după a treia remiză la table și m-a întrebat dacă mâine vin alături de el în oraș. Nu ca o întâlnire, merg mai multe doamne, pentru o ședință de înfrumusețare. Nu mor dacă merg și eu, nu ? Pe cine vreau să păcălesc ? Urăsc astfel de ieșiri. Va trece și asta.
CITEȘTI
Bastarda și Aristocratul
RomanceEllie Karon, locuiește în periculosul oraș New York. A crescut cu legile strâzii în sânge.Frumoasă, ochi albaștri, iubitoare de motociclete. Dar soarta îi întoarce planul vieții cu 180°.La aniversarea ei de 20 de ani, află că face parte dintr-o fami...