HUNTING SHADOWS I. Addiction

Capitolul 1

Nu m-am gândit niciodată că ura te poate manca de viu...am considerat mereu că un strop de bunătate se află în noi toți , deși este sufocat în agonie de ura ce o purtăm. Exista o mare diferență între tristețe și depresie, linia ce le desparte fiind foarte subțire. Dezamăgirea, ura, depresia, toate pornesc de la tristețe. Când te sufoci încercând să scapi de iadul în care persoanele dragi ție sunt rănite, unde lumea este umbrita de un nor mare și negru ce stinge lumina ce trăiește în fiecare, atunci realizezi ce lume ai pierdut. Durerea ce te apasă pe plămâni, omorându-te din interior când în ultimele minute de viață vezi adevăratul dezastru ce s-a produs în paradisul propriu. Continuăm să nu acceptăm ceea ce ni se întâmplă...Continuăm să visăm când speranța a dispărut de tot. Am trăit într-o astfel de lume și pur și simplu te gândești că rostul de a mai respira e zadarnic. Nu credeam ca mi se poate întâmpla ceva așa oribil...dar am învățat sa opresc ura din mine, pentru ca poate aduce consecințe grave...

"Nu! Nu te apropia! Te previn!" Țineam strâns în mâini arma cu metal rece , dar palmele îmi transpirau..Vedeam din ce în ce mai încețoșat, dar nu puteam renunța...am luptat prea mult. Am apăsat pe trăgaci, un sunet asurzitor cuprinzându-mi urechile. Palmele ,hainele și o parte din față îmi erau acoperite de sângele victimei, și o priveam cum își da ultima suflare. Nu puteam să respir, mă sufocam și nu puteam să mă mișc. Eram împietrită în poziția incriminatorie, cu arma spre cadavrul cu ochi goi...

M-am trezit transpirată, respirând greoi.'A fost doar un coșmar' îmi spun mie, încercând să mă conving că sunt în siguranță.

Mă ridic încet din pat, un val de răceală simțindu-se pe pielea mea. Îmi fac rutina de dimineață ,iar apoi aleg câteva haine pe care sa le port astăzi. Mă pregătesc să plec, dar un sunet neobișnuit îmi atrage atenția. Liniștea dimineții este copleșitoare, dar este crăpată de sunetul unei ramuri ce părea a fi ruptă. Pășesc curioasă spre geam, însă nu observ nimic nelalocul său. Mă întorc cu spatele cât să îmi iau ghiozdanul, iar o ramură izbește peretele camerei mele distrugând geamul și o parte din zid.

Câteva momente mai târziu aud vocea mamei mele ce mă striga pe un ton sfâșietor.

"Raven!" ecoul de pe hol lasă glasul mamei să îmi pătrundă în cameră, creând în capul meu o durere amețitoare.

Câteva secunde mai târziu observ corpul mamei cum se izbește de ușă camerei. Îi puteam citi frica în ochi, atunci când și-a ridicat privirea din pamant, dar mintea mea nu putea să perceapă totul atât de repede.

"Sunt bine." reușesc să scot cu greu cuvintele din gura mea, ce ies mai mult ca o șoaptă sugrumată. 

Mama își sprijină capul de tocul ușii și suspină atunci când vede geamul spart și cioburile ce formau un covor pe dușumeaua de lemn. Îmi las corpul să cadă pe pat și privesc craca ce provocase dezastrul.

"Îl voi suna pe tatăl tău să vedem cum înlocuim geamul. Nu te apropia de fereastră, te rog." spune mama și cu aceste cuvinte părăsește încăperea, lăsând un ultim oftat să îi părăsească buzele.

După ce nu o mai pot vedea pe mama din cauza pereților, privirea mi se mută pe craca ce părea puțin "suspectă". Pășesc cu grijă spre fereastră, încărcând să nu calc pe cioburile împrăștiate. Craca nu părea a fi ruptă, ci din contră, avea o suprafață destul de plată, lipsită de așchii. A fost tăiată. Pe partea "ruptă" am văzut scrijelit niște semne pe care le-am privit cu mai multă atenție. D.B.