He's Mine

Capitolul 18.

E vocea lui Chase si se cearta cu Ryan.
Cobor incet pana la ultima treapta si incer sa ascult ce discuta cei doi fara sa ma vada.
-Unde e? intreaba Chase.
-Nu e treaba ta.
-Nu ai ce cauta pe langa ea. Chiar daca nu mai suntem impreuna asta nu-ti da voie sa te apropi de ea. Nu vreau sa aiba soarta Anei.
Cand am auzit asta m-am cutremurat. Oare Ryan ar fi in stare sa imi faca rau?
-Nu va pati nimic cat timp e langa mine.
-Vreau sa o vad.
-Pacat, ea nu vrea. Ai ranit-o.
-Nu-mi spui tu mie ce sa fac. Trebuie sa o vad.
Ar trebui sa intervin. Sa nu-i las sa se bata. Sunt atat de nervosi incat nu stiu la ce sa ma astept.
Cobor si ultima treapta si ma indrept spre ei. Cand imi simt prezenta cei doi isi intorc privirea spre mine. Ma analizeaza din cap pana in picioare, iar in momentul acesta ma detest fiindca mi-am luat tricoul asta pe mine.
-Sara. spune Chase cu speranta in glas.
-Chase, pleaca. Nu vreau sa te vad. Du-te la Kara sau la Raven, chiar nu imi pasa. Doar lasa-ma in pace.
-Haide iubito, nu poti sa dai cu piciorul la tot.
-Ba da pot. Iesi afara!
Acesta ma mai priveste o data apoi iese din casa. In urmatoarea secunda izbugnesc intr-un rau de lacrimi si ma arunc in bratele mari si calde ale lui Ryan.
-Gata Sara, calmeaza-te.
-Nu mai pot. Vreau sa-l uit.
-Lasa-ma sa te ajut cu asta.
-Cum?
-Accepta sa fii iubita mea.
Pare o propunere tentanta, dar nu ar fi corect. Tin la Ryan, m-a ajutat cand am avut nevoie, cand nimeni nu a fost acolo pentru mine, merita sa-i acord macar o sansa.
-Fie. Accept.

(***DUPA SASE LUNI***)

Nu l-am mai vazut pe Chase de cateva luni, il mai zaresc pe la scoala, sta cu prietenii mei, dar nu imi fac curaj sa ma duc la ei. Stau mai mult cu Ryan. Suntem impreuna sau incercam sa fim. Mai vorbesc prin mesaje cu Aaron sau Chris si cu restul dar nu prea am mai iesit cu ei. M-am izolat de intreaga lume exterioara, iar acum singura mea salvare e aceasta presupusa relatie cu Ryan.
Tin la el, dar niciodata nu va ajunge sa-l inlocuiasca pe Chase.
Acum stau ca o proasta ce sunt si privesc tavanul. Sunt in camera mea de dimineata, iar acum e ora 20:00, nici nu m-am straduit sa merg sa mananc, oricum la cat de rau ma simt as da totul afara intr-o secunda. Ai mei isi fac griji, si-au luat zi libera de la serviciu doar ca sa stea cu mine, iar eu ii izgonesc. De Kev nici nu mai spun. S-a chinuit mai bine de o ora sa ma convinga sa deschid usa si sa merg sa mananc, dar la cat sunt de incapatanata i-am ignorat toate incecarile si pana la urma a renuntat.
Intr-un final ma ridic din pat si imi tarasc picioarele pana in baie. Ma dezbrac si intru direct in dus, dau drumul apei calde ce incearca sa imi dezmierde pielea. Totul e atat de greu. Il plac pe Chase, desi a trecut ceva timp de cand ne-am despartit, iar golul din inima care a ramas in urma lui nu poate fi umplut atat de usor pe cat credeam. Ryan se straduieste, dar fara sanse. Am inceput sa-l ignor si pe el. Nu ma mai straduiesc sa ii trimit mesaje sau sa-l sun, iar cand o face el il expediez cat de repede pot, pentru a ramane singura in lumea mea neagra si trista. De ce sa-i trag si pe restul dupa mine? E mai bine sa cad doar eu. Nu mai vorbesc de Maya si Kriss care incearca sa afle ce am patit. Dar ce nu inteleg eu este de ce trebuie neaparat sa gaseasca o explicatie in ceea ce priveste comportamentul meu? Nu e nimic de aflat.
Dupa minute bune de stat in dus ies si imi infasor un prosop in jurul meu. Ma sprijin se chiuveta si imi ridic ochii spre oglinda. Privesc reflexia ce mi se arata si parca nu as fi eu. Sunt palida, am cearcane de zici ca nu am mai dormit de luni de zile iar ochii par tristi, abatuti. Asta nu pot fi eu. E imposibil. Nu cred ca am ajuns o epava.
Incerc sa fac cativa pasi spre iesirea din baie, dar o ameteala crunta isi face aparitia. Inchid ochii si ma sprijin de tocul usi pentru a-mi reveni. Senzatia de ameteala si greata incep sa dispara asa ca ma intorc in camera. Insa raman muta de uimire cand vad cine se afla pe patul meu cu o privire ingrijorata atintita spre mine.