He's Mine

Capitolul 20.

Suntem in camera mea de mai bine de o ora, stau in bratele lui Chase. Nu mai am lacrimi ca sa plang. Mi-e frica de ce ar putea face Ryan.
Era foarte nervos, sigur nu voi scapa asa usor.

-Sara, trebuie sa ii spui tatalui tau. E politist, te poate ajuta.

-Nu pot face asta.

-Trebuie. Haide, sa mergem sa vorbim cu el.

Ma ridica in brate, stil mireasa si iese din camera.

-Pot sa merg si singura, nu sunt invalida. spun si zambesc.

-Stiu ca poti, dar imi place sa te tin in brate.

Am ajuns la baza scarilor si Chase ma lasat jos din brate, prinzandu-ma de mana.

-Tata.

-Ce e scumpo? De ce a plecat Ryan asa suparat?

-Tata, am nevoie de ajutorul tau. ii spun si lacrimile incep sa-mi invadeze ochii.

-Ce s-a intamplat?

Chase i-a povestit despre treaba cu Ana si i-a spus ca se teme sa nu patesc si eu asa ceva.

Sincer si eu am aceleasi temeri. Nu vreau sa vad monstrul din Ryan, nu as suporta sa vad de ce este in stare, mi-e frica. Vreau sa nu ma mai dezlipesc de Chase, macar langa el ma simt in siguranta.

-Scumpo in ce te-ai bagat?

-Intr-o prostie, stiu tata, dar acum ce pot face? Nu mai pot da timpul inapoi.

-Chase, te rog nu o lasa singura. Voi incerca sa fac rost de paza in jurul casei si un bodyguard pentru ea. Sara, nu ai voie sa iesi singura din casa, s-a inteles?

-Da tata.

-Bun. Apropo, nu-i spune mamei tale, nu va reactiona prea bine, isi va face un milion de griji, iar acum are un proiect prea important la spital ca sa primeasca astfel de vesti.

-Si cand va vedea toata paza care se afla in jurul nostru ce ii voi spune?

-Nu stiu, inventam noi ceva, dar nu poate afla de toata povestea asta.

-Bine.

-Acum mergeti sus, trebuie sa rezolv toate astea.

L-am luat pe Chase de mana si am plecat in camera mea. Nu pot sa imi iau gandul de la toate astea. Daca va veni dupa mine cand dorm sau cand sunt la scoala? Nu pot risca. Si nici nu pot sa-l bag pe Chase in probleme sau sa-l pun in pericol, nu mi-as ierta-o niciodata. Tin prea mult la el. Am ajuns sa-l iubesc.

I-a stai putin. Il iubesti?

Da, asa se pare. M-am indragostit de el din prima zi, dar e greu sa-ti accepti sentimentele, e mai usor sa le dai frau liber cand esti pe cale sa renunti la persoana respectiva.

Ii vei spune?

Bineinteles ca nu. Sunt sigura ca el nu simte nimic pentru mine, plus ca m-as face de ras daca ar afla toate astea.

Faci o mare greseala. Il vei pierde pentru totdeauna si tu vei ajunge sa suferi ca o proasta.

Oare e adevarat? Voi ajunge sa sufar din dragoste? Si ce as putea sa fac...mi-e greu sa-i spun. Daca nu simte la fel ce ma fac? Orice as face ajung la acelasi rezultat: durere, frica, suferinta.

Durerea si frica unei respingeri, suferinta dupa ce ultima usa deschisa spre visul meu se va inchide.

-Sara?

-Hmm...ai spus ceva?

-Te intrebam daca te simti bine?

-Da, sunt ok.

-Minti. Spune-mi ce e!

-Promiti sa nu razi daca iti spun?

-Promit.

Iar acum partea cea mai grea. Cum ii zic eu asta? Haide Sara, nu poate fi asa rau. Daca nu risti nu castigi. Desi parca vad ca o sa pierd tot, la ce miza mare e in joc...

-Chase...e-eu...

-Tu ce?

-Off, e mai greu decat as fi crezut...

-Haide, pur si simplu spune-o.

-Te plac..de fapt, m-am indragostit de tine. Gata, am spus-o.

Nu stiu daca au trecut secunde, minute sau ore, dar el doar sta si ma priveste.

Stiam ca asta se va intampla. M-am facut de ras, vai ce proasta sunt, nu-mi vine sa cred...

-Stii ceva..mai bine uita. N-am spus absolut nimic. Acum lasa-ma singura. spun si ma pun in pat.

-Sara, tu chiar ma placi?

-Poti te rog sa uiti de asta, oricum m-am facut destul de rusine. spun si cateva lacrimi mi se rostogolesc pe obraji.

-Uita-te in ochii mei.

-N-nu pot...

-Sara, nu te-ai facut de ras.

-Ba da.

-Vreau sa-ti spun ceva...