Puștoaica

Capitolul 1

Vântul rece de toamnă adia printre frunzele uscate, apusul se apropia încetul cu încetul, stăteam la balcon uitându-mă către pădurea de lângă castel, lupii se apropiau de o căprioară cu gândul de a o înfuleca. Părul meu șaten, era purtat de vânt, atingându-mă ușor pe spatele meu fin, eram îmbracată doar într-o rochie de noapte roșie ca sângele.

-Margy, iarăși stai cu gândul la tipul acela de la petrecere? Mă întrerupe Emily, cea mai bună prietenă a mea.

-Nu, mă gândesc cum o să omor o vampiriță care mă întrerupe când mi-e viața mai dragă. Spun eu cu un glas rece, cu privirea la fel de înghețată.

-Uau, tipul cred că ți-a furat inima de gheață. Îi apare un zâmbet neobservabil pe fața ei palidă.

-Doar crezi? Nu pot dormi din cauza lui, îl vreau, Emily, mai ții minte cum ai făcut tu cu Toby.

-Of, uneori îmi vine să te sugrum că ții minte toate alea, eu cu Toby suntem și vom fi mereu prieteni.

M-am întors cu spatele la ea și privirea mea a zburat la cerul înstelat, uneori aș fi vrut să fiu acolo sus și să îmi veghez viitori supuși.

-Margy, în numele lui Dumnezeu, ai 113 ani și mintea îți zboară la băieți.

-Dacă tu ești tipul de vampir care nu poate să iubească, treaba ta, nu ma băga în idioțeniile tale, tu când o să ai 120 de ani ce o să faci? A da, o să zici că nu o să te căsătorești, pentru că ești prea tânără. Gata, deja tipa aceasta ma enervat, nu mai suport cum îmi judecă ea sentimentele. Îi poruncește: Pleacă din fața mea în secunda asta! Mă uit urât la ea și îi indic ușa dublă cu mâna dreaptă.

Aceasta plecă cu privirea plecată în pământ.

"Hă, ia auzi, să îmi poruncească ea cum să îmi controlez eu emoțiile, Emily nu știe că eu sunt moștenitoarea Sianului. Și ce dacă m-am îndrăgostit de un om. Viața mea, e viața mea."

Am plecat în camera mea,de la etajul Nordic, am deschis nervoasă ușa dublă, intrând într-o cameră întunecată cu modele aurii pe toți pereți, mobila era de un roșu aprins, asemanătoare cu cearceafurile de pe imensul pat din cameră. M-am apropiat de noptieră, observând un plic. Deschid plicul.

" Bună. Știu că ne-am vazut doar o singură dată, dar frumusețea ta mi-a rămas imprimată în memorie. Nu cred că am vreo șansă cu Măria Ta, dar trebuie să încerc imposibilul. Am uitat să mă prezint, sunt Hoddy Mirigstom. Aș avea cea mai mare plăcere să vă invit la o petrecere, pe data de 17.10.1869, la ora 18:00, la Casa De Devoir, o să aștept o scrisoare cu răspunsul Măriei Tale.-Hoddy"

-Interesant, spun în șoaptă, cu speranța de a nu mă auzi nimeni.

Un mic zâmbet îmi apăru pe chipul meu alb ca varul. Pentru prima dată am fost invitată la o petrecere de un băiat.

"Să vad cum le zic părinților."

Cobor scările cu ajutorul vitezei mele specifice, și intru cu grabă în Camera Tronului.

-Mami, tati, vă rog din tot suflețelul meu, mă lăsați să merg la o petrecere peste cinci zile.mă milogesc eu în fața lor ca un copil uman de doi ani.

-Nu.spuse tata agresiv.

-Da, de ce nu? Nici o dată nu m-ați lăsat să merg nicăieri.m-am îmbufnat și m-am întors cu spatele la ei.

-Pleacă.ordonă mama serioasă.

Nervii mei au izbucnit, eram aproape adolescentă și ei nu mă lăsau nicăieri.

"Îi urăsc"

***

Viața mea a luat o întorsătura radicală, zilele trecuseră prea rapid, încă regret că nu am mers la petrecere cu tipul acela. Acum am 117 ani, mama acum zice să merg unde vreau, să fac ce vreau, dar până acum nu m-a lăsat nicăieri și acum mă trimite peste tot fără ca să mă întrebe dacă vreau sau nu.

Emily este cu doi ani mai mare decât mine și tot aceeași a rămas, cu ideea că nu o să iubească pe nimeni. Acum zice că ea cu Toby erau și încă sunt doar niște amici, dar nimeni nu crede asta.

Se apropie ziua mea și nu sunt prea încântată de asta. Nu o să am pe cine să invit, atâta timp cât nu am prieteni. Ziua mea este peste câteva zile și nici nu am cu ce să mă îmbrac.