Pana si propria-mi reflexie imi dorea raul. Si nu, in spatele ei nu se ascundea Bloody Mary. Cel putin, asa cred. Ar fi fost bine sa fie asa. Dar niciodata nu mi-a fost bine. De ce de aceasta data ar lua nastere o exceptie?
- Vreau sa incetezi! Ma auzi? Opreste-te, ar trebui sa fim de aceiasi parte! urlam spre oglinda din baie.
Reusisem sa ma inchid in baie. Iar eu chiar credeam ca acesta fusese cel mai bun lucru care mi se putea intampla in ultima saptamana. Culmea, eram si singura. Am fost cuprinsa de bucurie pentru simplul fapt ca nu voi mai fi sacaita de nimeni pentru putin timp. Dar aripioarele mi-au disparut imediat dupa ce am realizat un lucru. Nu. Nu eram chiar singura. Deasupra chiuvetei se afla o dublura de-a mea ce ma privea prea insistent. Eizo-nustiucum-fobia mea, imi distrugea viata.
Corpul meu nu ma dezgustase niciodata, ci persoana ce-l purta ma dezgusta. De fiecare data cand „aveam de-a face” cu o oglinda... ma blocam. Plamanii refuzau sa mai primeasca aer, ochii imi deveneau tot mai impaienjeniti, iar buzele-mi prindeau o culoare vinetie. Femeia din oglinda imi transmitea fiori de fiecare data, aruncandu-mi sufletul intr-o alta lume. O lume in care ea detinea controlul. O lume in care ea imi detinea pana si corpul. Blocata in oglinda, isi trimitea sagetile din ochi sa ma strapunga. Si asta imi provoca doar durere.
Mi-am lasat trupul inainte sprijinit de un perete, sa cada usor, pe jos. Nu-mi doream sa-i mai vad vreodata acele diamante de-o culoare stearsa. Nu-mi doream sa o mai priveasca vreodata.
Acum ca nu mai putea ajunge la mine, i-am soptit plina de incredere, sa ma lase sa-mi traiesc viata in liniste. Am continuat cu o intrebare ce parea parca scoasa din telenovele:
- De ce-ti place sa ma chinui?
Nu-mi raspunse. Era de asteptat. Daca asteapta sa ma ridic in picioare, pentru a-i vorbi privind-o in ochi, nu se va intampla. Voi ramane aici, jos, ascunsa si protejata de racoarea gresiei din baie. Voi sta aici cat timp va fi nevoie, dar nu o voi mai privi in ochii aia reci. Niciodata.
Dupa cateva minute, strigatul unei femei imi alunga o parte din frica, racorindu-mi parca intreg corpul. Mi-am ridicat privirea spre usa si i-am indicat locul unde ma aflu. Am rasucit cheia in broasca, pentru a deschide usa. Persoana navali precum o furtuna, impingand usa cu asa o putere intrucat, imi impartasi si mie o bucata din uraganul cu care intrase. Ma aflasem mult prea aproape de usa si abia acum constientizasem asta. Bucata de lemn se razbuna pe mine lovindu-ma din plin. Facuse exact asa cum si eu procedasem acum cateva zile.
Am incercat sa vad, cu ajutorul unui cutit de bucatarie, cat sange mi se poate scurge din vene. Mi-am indreptat spre incheietura lama rece si infioratoare a cutitului, si am preferat sa-mi inchid ochii. Imi simteam sangele ce clocotea nerabdator prin vene. Ii simteam extazul, dar in acelasi timp, si teama. Teama de necunoscut. Atunci cand lama cutitului facu contact cu pielea mea, am tresarit, deschizandu-mi instantaneu ochii.
Sunt o lasa. Mereu am fost o fricoasa si... nu am putut. N-am putut sa-mi infing nenorocitul ala de cutit, in piele. Nervoasa pe slabiciunea mea, m-am razbunat pe usa, scrijelind un fear dragut pe aceasta. Si uite ca roata s-a intors chiar mai repede decat as fi crezut.
