ăăăăăă, salut?
a-aceasta ar trebui să fie o simplă notă a autorului, plină de mulțumiri și blablabla-uri plictisitoare. dar nu e așa! bine, poate e așa în legătură cu plicitiseala...
deci, să începem. să începem cu o întrebare. tu ce crezi că se poate ascunde în spatele temerilor? eu cred că, alte temeri. pentru că cele mai înfricoșătoare coșmaruri, nu se nasc din nimic, ci din alte coșmaruri. coșmarurile se nasc din coșmaruri, care, la rândul lor, se nasc din iubire. sau cel puțin, eu așa văd lucrurile. teama se naște din iubire, așa cum și noi ne-am născut tot din acest sentiment. ți-e teamă să nu pierzi pe cineva, deoarece îl iubești. ți-e teamă să nu faci greșeli, pentru a nu-i dezamăgi pe ce-i pe care-i iubești. totul se naște de aici, așa cum nici Clarei nu-i era teamă de cea care se ascunde în spatele oglinzii, ci de ce le-ar putea face acel monstru, celor pe care ea îi iubește. bineeee, nu biză ar fi trebuit să răspundă la asta, ci tu. deci fă-o, amice!
acum, trecând peste filozofii, și peste întrebări aiurite, aș vrea să mă apuc de mulțumiri. oh, uite-o că vine! huh, și cu câtă viteză! mulțumirea asta e plină de entuziasm, așa cum și eu sunt plină de emoții. de când n-am mai scris? școală rea, rea! școa... a venit!
dacă tu n-ai fi existat, nu știu, aș fi renunțat de multă vreme, la TOT. voi face asta cândva, dar nu acum. scriind asta, am realizat că pot provoca o fărâmă de plăcere, cuiva. și-asta e extrem de greu. am realizat că, deși scriu pentru mine, comentariile spuse din suflet, sunt cele mai... iarăși, nu știu. te motivează să scrii, și după o zi plină de dezastre, îți ridică moralul. asta mi-ai făcut tu mie. mi-ai înseninat ziua. așa că, vreau să știi că fiecare cuvințel primit, mi-a făcut inima să zburde, pentru că nu e obișnuită cu aprecieri. îți mulțumesc pentru fiecare propoziție, pe care, n-o merit. nu sunt specială, și nici un geniu. sunt doar o tipă dubioasă care se regăsește pe sine, scriind. nu știu de ce am spus asta.
acum, sperând că ai înțeles cât ai însemnat, și cât însemni pentru mine, vreau să trec la ceva ce nu e chiar atât de plictisitor. adică, cui îi pasă de mulțumirile unei puțe?
am scris asta, nu numai pentru a nu mă despărți de Eisoptrophobia, ci și pentru a-ți împărtăși câteva secrete, cu tine. OMG, NU AM CREZUT VREODATĂ CĂ BIZĂ VA FI ÎN STARE SĂ ÎMPĂRTĂȘEASCĂ SECRETE CU CINEVA. omg, n-am crezut că voi spune vreodată omg. omg, lucrurile se schimbă atât de repede! ar trebui să tac...
RobynHope e cea care m-a inspirat, în legătură cu această notă, datorită cărții ei, ce este de fapt, o carte despre cărți. nu pot spune că m-a inspirat, pentru că nota pe care o scriu acum, e un fel de copie a ceea ce a scris ea. această notă, conține destule elemente asemănătoare. vorbesc despre capitolul „secrete din culise”, al cărții cărțile de toate zielele. cum termin eu o carte. iar dacă vrei să mă întrebi, da. i-am cerut permisiunea.
revenind, dacă eu nu pot scăpa de mistere, măcar cartea să-mi scape. așa că, începem? ok, acum că mă uit în sus, nu-mi vine să cred câtă introducere am făcut, pentru ceea ce urmează.
UNU. ideea m-a trăznit pe la doișpe noaptea (atunci mi se învârt rotițele), în timp ce făceam baie (nu, nu fac baie la doișpe noaptea! doar că, relaxarea mea durează până atunci). ei bine, abia atunci reușisem să mă despart de prietena mea, o apă dulce, fierbinte, plină de esențe de portocală și lăcrimioare. deviez cumva de la subiect?
chestia e că, atunci când am privit în adâncul aburilor ce acaparau oglinjioara ce mă urăște, am tresărit. ideea aia m-a fulgerat, la fel cum senzația de mă-scapă-caca te lovește. am fost prea directă? ăăă, deci mai vrei să continuăm, sau ne oprim aici? ok.
DOI. oamenii confundă des spectrofobia (teama de oglinzi), cu eisoptrophobia (teama de reflexie). eu am făcut parte din acel grup numeros de oameni. huh, am spus-o!
TREI, ce e un fel de doi. ințial, cartea s-a numit spectrofobia, dar i-am schimbat numele, cu patru ore înainte de a o posta.
PATRU A. înainte de începerea școlii, reușeam să postez un capitol exact la ora cinci, sau... poate șase? cert e că, postam atât de rapid, pentru că, capitolele erau deja structurate.
PATRU B. timp de o lună și ceva, am reușit să scriu dubioșenia asta, dar înainte de a posta, mai adăugam încă o pagină plină cu detalii, și retușări.
CINCI. scenele mi le imaginam ca fiind petrecute în casa mea, exceptându-le pe cele de afară. iar atunci când nu scriam, și mă aflam într-un anume loc, Clara prindea viață, iar Anch era pregătit să mă sărute. și-apoi Clara îmi arunca o privire diabolică, și mă certa deoarece nu o chemasem și pe ea. ciudat, știu.
ȘASE. inițial, voiam ca această carte să aibă în prim-plan, o fată care e distruse de vocile auzite în oglinzi. dar pe măsură ce scriam, imaginația mi-a luat-o pe arătură. dar nu cred că regret asta.
ȘAPTE. l-am făcut pe Anchor să plece, deoarece Clara nu-l merita. Anch e DOAR al meu.
OPT. personalitatea lui Anchor e o imitație jalnică, a personalității celui pe care-l iubesc. dar dacă și el m-ar iubi... ăăă, nu ești aici pentru a afla mai multe despre viața mea amoroasă, nu?
NOUĂ. Clara e slabă, vulnerabilă, neputincioasă, dependentă de iubire. Clara e o parte din mine, pe care o ascund de mulți ani, și pe care n-o voi arăta niciodată. pentru că asta m-ar costa fericirea. și pentru că slăbiciunile sunt un magnet pentru durere. iarăși, poveștile despre viața personală a unei puțe, își fac prezența.
ZECE. Caren s-a numit inițial, Care, ce da, înseamnă grijă. Dar acel „n”, aducea cu el mai multă putere. Iar Clara avea nevoie de asta. Caren există, pentru ca și Clara, să poată exista.
- Clara are nevoie de grijă, dar fără ca acest sentiment să fie construit pe putere și iubire, nu poate rezista. iar Caren... Caren cam asta înseamnă -
UNȘPE. am lăsat totul puuuță. ăăă, pardon.
am lăsat totul puuțin cam în ceață. și asta doar pentru că, e un short. și de obicei, short-urile se termină într-un fel... ambiguu. și biză, trebuie să respecte ambiguitatea. vreau ca tu, să-ți imaginezi o continuare. eu m-am gândit să-i fac să se reîntâlnească după un timp, sau să o omor pe Clara. bine, ea să se omoare. sau... să-i fac să se întâlnescă de câte ori vor, prin intermediul oglinzii, așa cum s-a întâmplat și în ultimul capitol. sau sau sau nu știu. am multe variante. dar nici una nu e la fel de perfectă ca și cea care ia naștere din mintea cititorului. deci până aici ne-a fost.
DOIȘPE. cartea are șapte capitole, pentru că e numărul meu preferat. poate de-asta ultimul capitol s-a întins pe trei părți... nu mă judeca.
TREIȘPE. ăsta nu-i un secret. doar că, voiam să ating treișpe idei. și le-am atins. iu-huu! iu-iu-iu-huu!
dacă ai citit nota asta, înainte de a citi cartea, atunci trebuie să fugi cât mai repede. biză și-a luat cuțitele, și e pregătit să te halească, da? acum realizez că ar fi trebuit să scriu chestia asta îngroșată, la început.
