Un sărut cu împrumut

Capitolul 12

Capitolul 12

Peste câteva ore sau mai puțin se întoarce, și viața mea se va duce dracului. Oare ce a fost în mintea mea când i-am lăsat biletul ăla în care îl amenințam cu Lucifer și toate neamurile iadului? Gata, am băgat frica în oasele lui și de teama nu va face nimic? Doamne, idioată sunt câteodată!

Numai când mi-l imaginez prin casă în fundul gol mă apuca căldurile. Și Sienna trădătoare de vagine ce e, de asta a plecat așa repede? Of, o iau razna și nici măcar o noapte nu a trecut cu el stând în aceeași casă, știind cine sunt și ce am făcut. Probabil mă va ucide în somn, da, sigur așa va face. Îmi pune o pernă pe față și aia sunt. Hm! O să mă baricadez în cameră cu o bota, apoi... la dracu', ușa de la dormitorul meu este șubredă, nu se închide. Clar, mort scrie pe mine.

Calmează-te! Îți provoci infarct singură! Aha, are nevoie de apă pentru a trăi? Îi voi da atât de multă încât va avea impresia că se îneacă. Nu mă sperii eu așa ușor. Tresar când telefonul sună , dar când vad apelantul de la teamă mă apuca nervii.

- Ai noroc că nu ești lângă mine, că altfel erai cu gatul rupt. Mârâi supărată.

- Toată săptămâna te-ai comportat ciudat. Trebuie să rezolvați situația, și o veți face locuind împreună. Cu glas domol mă anunță trădătoarea .

- Taci! Erai prietena mea, dar văd că ai trecut de partea inamicului. Ce vrea, să se răzbune, să își facă mendrele cu mine? Pe același ton plin de dezgust interoghez.

- E om bun, Acacia. Serios chiar este un tip super de treabă.  Rostește și îmi vine s-o iau de păr prin telefon.

- Ce?! Cum dracului să spui...

- Nu-și aduce aminte de...

De mine. Știu. Arunc telefonul, iau o pernă îmi bag fața în ea și urlu cât pot de tare. Poate mă sufoc.

*

De două ore îmi storc creierii și trec de la o stare la alta. Acum vreau să-l omor, după o secundă mă răzgândesc.

Aris, vrei razboi? O să-ți rogi toți sfinții să te scape de mine. Voi ajunge pe stradă. Nu pot să mă  folosesc de banii din cont altfel ei mă vor găsi. Măscăriciul din clipă în clipă va intra pe ușă și cu superioritate îmi va scuipa:

- Ai vrut să te joci cu mine? Știi cine sunt eu? Mă strâmb amestecând în sosul pentru paste. De la atâta gândire m-a apucat și foamea. Să-ți bați joc de Aris White a fost ultima ta prostie. Ia-ți hainele și dispari din casa mea. Continui cu maimuțăreala. Cu Aris fotograful planetei și masculul feroce al tuturor mimozelor cu creier lipsă, încerci să faci glume? Imi dau ochii peste cap .

Aproape arunc oala cu paste pe mine când din spate se aude inamicul numarul unu, râzând înfundat. A auzit ce am zis? La dracu', la dracu', de trei ori la dracu'. De ce nu gândesc cu gura închisă ca toți oamenii? Respir încercând să mă liniștesc și îmi vad de mâncarea mea, iar când mă întorc îl găsesc zâmbind și având companie.

- Ce caută aici? Întreb privind animalul ce e mai mare decât mine.

- Este cel mai bun amic al meu. Surâde.

- Desigur, ai văzut că nu merge cu oamenii, încerci cu animalele. Mormăi.

- Vrea să te cunoască. Îmi face cu ochiul.

Ultima dată m-am urcat pe o masă când a aparut Luigi. Ce nu știe nebărbieritul si lățosul, pe nume Aris, este că ador câini, groaza mi-o provoacă pisicile. Dacă mă uit bine la Luigi observ  că seamănă al dracului de bine cu stăpânul. Amândoi au fețe îmblănite, amândoi sunt câini. Ma bufnește râsul.